Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:20 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Dobrogea după Primul Război Mondial - Instalarea trupelor Puterilor Aliate în Dobrogea (V)

ro

28 Jul, 2024 17:00 847 Marime text
Soldați români pe front, 1916. Sursă foto: ZIUA de Constanța
  • În noiembrie 1918 ia sfârșit ocupația Puterilor Centrale în Dobrogea, regiune devastată, urmare a acţiunilor militare desfăşurate pe teritoriul ei în perioada august-decembrie 1916 şi secătuită de distrugerile şi jaful fostei administraţie militară a Puterilor Centrale în perioada decembrie 1916 - noiembrie 1918. 

Un „împătimit al cercetării Primului Război Mondial şi a eroilor acestei conflagraţii“ - cum, în mod judicios, îl intitulează Lavinia Dumitrașcu - col. (r) Remus Macovei propune cititorilor o altă lucrare valoroasă intitulată „Ocupaţia militară a Dobrogei de către Puterile Aliate. Reinstalarea autorităţilor româneşti în Dobrogea. Noiembrie 1918 - decembrie 1919“, publicată în anul 2018, editura NeXT Book.
 
Cartea se deschide cu o prezentare cuprinzătoare scrisă de Lavinia Dumitrașcu, aceasta abordând toate capitolele cărții. Istoricul constănțean ne invită la o lecturare completă a lucrării. 
 
Capitol I „Cronologia evenimentelor în perioada septembrie 1918 - ianuarie 1920“ îl introduce pe lector în contextul istoric al volumului. Capitolul II, „Ocuparea Dobrogei de către Puterile Aliate“ aduce în atenție evenimentele de sfârşit de război şi consecinţele acestora pentru Dobrogea; Capitularea Bulgariei şi consecinţele acesteia: Evacuarea trupelor şi administraţiei bulgare din Dobrogea; Instalarea trupelor Puterilor Aliate în Dobrogea - cu dificultăţile aşteptate de Ia foştii ocupanţi bulgari.
 
„Capitolul III se opreşte asupra Reinstaurării administraţiei civile româneşti în Dobrogea. În acest context, autorul prezintă, în Capitolul IV - Colaborarea autorităţilor româneşti cu militarii Puterilor Aliate - modul în care s-a realizat colaborarea cu trupele engleze, franceze şi italiene.
 
Odată reinstalate autorităţile româneşti în Dobrogea, acestea au fost nevoite să rezolve problemele vitale ale comunităţii: asigurarea alimentării populaţiei; asigurarea protecţiei sociale pentru copiii orfani; sprijinirea revenirii refugiaţior dobrogeni; Combaterea acţiunilor iredentiste bulgare; Asigurarea asistenţei sanitare, viaţa religioasă, revenirea la sistemul de învăţământ românesc și altele. Aceste realităţi sunt tratate în Capitolul V: Rezolvarea problemelor curente de către autorităţile româneşti imediat după reinstalare“, punctează Lavinia Dumitrașcu în prezentarea de la începului cărții.
 
Capitol șase abordează „Revenirea structurilor militare româneşti în Dobrogea“, referindu-se la: revenirea grănicerilor, revenirea Diviziei 10 Infanterie şi cooperarea acesteia cu forţele franceze din Cadrilater, la înlocuirea trupelor franceze din Cadrilater şi la revenirea Diviziei 9 Infanterie în Dobrogea.
 
Lucrarea se încheie cu Concluzii, Anexe, Bibliografie şi Foto documente.
 
În edițiile ce urmează vom prezenta fiecare capitol al lucrării. Înaintea aducerii în atenție a primul capitol considerăm necesar să expunem contextul general al evenimentelor prezentate în lucrare.
 
În luna noiembrie 1918 ia sfârșit ocupația Puterilor Centrale în Dobrogea, regiune devastată, urmare a acţiunilor militare desfăşurate pe teritoriul ei în perioada august-decembrie 1916 şi secătuită de distrugerile şi jaful fostei administraţie militară a Puterilor Centrale în perioada decembrie 1916 - noiembrie 1918.
 
Remarcăm că autorităţile centrale de la Bucureşti au depus eforturi considerabile pentru reinstalarea administrației în Dobrogea. Poate cel mai important rol le-a revinit tuturor dobrogenilor, care, în multitudinea etnică specific dobrogeană, au  reuşit într-un timp scurt, să readucă Dobrogea la nivelul de dezvoltare economico - socială avut înaintea Marelui Război.
 
Volumul abordează în detaliu tocmai modul în care autorităţile româneşti, odată reîntoarse, au acţionat pentru a rezolva problemele deosebit de complexe cu care se confrunta populaţia: asigurarea necesarului de hrană, asigurarea minimului necesar pentru traiul refugiaţilor, orfanilor şi invalizilor de război, asigurarea unei minime asistenţe sanitare, etc. Concomitent s-a acţionat eficient pentru combaterea acţiunilor naţionalist - iredentiste bulgare şi anihilarea acţiunilor bolşevice.
 
Primul capitol este intitulat „Cronologia desfăşurării evenimentelor în perioada august 1916 - august 1920“. Autorul prezintă, într-o manieră clară și structurată, anii 1916, 1917, 1918, 1919, 1920, atât în plan local, național, cât și internațional.
 


Remus Macovei începe cronologia anului 1916 cu decizia Consiliului de Coroană de a intra în război alături de Antanta. Aflăm, astfel, țările care au declarat război României, primele lupte, dar și primele învingeri. Continuă cu câteva evenimente din anul 1917.
 
Anul Marei Unirii, 1918, este detaliat de Remus Macovei. Deși cronologia începe din luna septembrie, evenimentele relatate sunt numeroase. Pe 11 noiembrie 1918 Germania capitulează, marcând astfel încheierea anilor de groază ai Marelui Război. Istoria a demonstrat că pacea nu a durat prea mult, în 1939 izbucnind al Doilea Război Mondial.
 
Autorul continuă relatarea cronologiei anilor de după război, atât de importanți pentru destinul Dobrogei, insistând tocmai pe evenimentele referitoare la aceasta. 
 
În continuarea introducerii generale a lucrării – cronologia structurată și sintetizată, prezentată în edițiile precedente – autorul deschide capitolul doi intitulat „Ocuparea Dobrogei de către Puterile Aliate“. Capitolul cuprinde mai multe subcapitole, după cum urmează: „Capitularea Bulgariei şi consecinţele acesteia“, „Evacuarea trupelor şi administraţiei bulgare din Dobrogea“, „Instalarea trupelor Puterilor Aliate în Dobrogea“.
 
„Capitularea Bulgariei şi consecinţele acesteia“ se întinde pe mai multe pagini. Aflăm, încă din primele rânduri, succesiunea de evenimente rezultate cu capitularea Bulgariei, prezentate în ediția trecută.
 
„Evacuarea trupelor şi administraţiei bulgare din Dobrogea“  prezintă întregul proces, destul de complex și cu obstacole, al evacuarii ocupanților bulgari din Dobrogea după capitularea Germaniei și începerea tratativelor de după Primul Război Mondial.
 
După ce primele rânduri din cel de-al doilea subcapitol menționează marile unități bulgare staționate în Dobrogea, la începutul anului 1918, expunerea continuă cu metoda stabilită pentru evacuare. Ultimele detalii alte acestui subcapitol surprind reacțiile bulgarilor de după evacuarea trupelor acestora din Dobrogea.
 
În mod cronologic, următorul subcapitol abordează „Instalarea trupelor Puterilor Aliate în Dobrogea“. Aflăm, încă de la început, contextul în care s-au instalat trupele Puterilor Aliate în Dobrogea. Astfel că, potrivit tratatelor semnate în Dobrogea ar fi trebuit să se instaleze administrația românească, dar istoria ne-a demonstrate că nu astfel s-au desfășurat evenimentele. Remus Macovei explică motivele pentru care administrația nu s-a instalat imediat. Explicațiile sunt însoțite de telegrame, documente etc.
 
Remarcăm comportamentul Puterilor Aliate față de pretențiile României în raport cu Dobrogea.

În continuare este descrisă prezența trupelor militare pe teritoriul Dobrigei.Instalarea trupelor aliate în Dobrogea nu s-a făcut fără apariţia unor incidente, autorul adăungând și descrierea unor evenimente în acest sens.

Redăm continuarea celor prezentate în edițiile trecute:
 
„ Trupele franceze se vor desfăşura în Dobrogea de Nord astfel: la Tulcea în 23 noiembrie / 6 decembrie 1918, la Constanţa în 27 noiembrie / 10 decembriel918, la Cernavodă în 28 noiembrie / 11 decembrie 1918 şi la Medgidia în 30 noiembrie / 13 decembrie 1918.
 
La 2 / 15 decembrie 1918, Armata de la Dunăre avea dislocate în Dobrogea următoarele forţe: Regimentul 61 Infanterie cu 2 batalioane şi 1 companie geniu la Constanţa şi 1 batalion Ia Cernavoda - Medgidia - Tulcea; Divizia 26 Infanterie britanică în Dobrogea de Sud - Vama.
 
În timpul ocupaţiei Dobrogei forţele miliatre ale Puterilor Aliate au instituit cenzura: «localurile publice şi şcolile au fost închise; s-au interzis adunările şi întrunirile publice ale populaţiei dobrogene de origine bulgărească; s-a interzis purtarea de arme de către civili; tipărirea publicaţiilor se făcea numai cu aprobarea serviciilor de cenzură.»
 
Instalarea trupelor aliate în Dobrogea nu s-a făcut fără apariţia unor incidente. La Ostrov, pe timpul traversării Dunării de către trupele engleze, un român a abordat un steag tricolor.
 
Atunci un bulgar fruntaş s-a repezit şi a rupt drapelul zicând: «N-a sosit timpul vostru şi încă Dobrogea nu este a voastră! Au sărit mai mulţi români şi au tras bulgarului o bătaie bună. întâmplarea făcând ca tocmai atunci să treacă o patrulă engleză, liniştea a fost restabilită.» La Adamclisi şi Ghevil-Punar, militarii englezi vor interveni pentru a opri omorurile şi revolta împotriva bulgarilor.“
 
Va urma.
 
Descarcă gratuit lucrarea „Ocupaţia militară a Dobrogei de către Puterile Aliate. Reinstalarea autorităţilor româneşti în Dobrogea. Noiembrie 1918 - decembrie 1919“, de col. (r) Remus Macovei

Citește și:

#DobrogeaDigitală: Dobrogea după Primul Război Mondial. Cronologia anilor 1919 și 1920

#DobrogeaDigitală: Dobrogea în Primul Război Mondial. Cronologia anului 1918

#DobrogeaDigitală: Dobrogea în Primul Război Mondial. Cronologia anilor 1916 și 1917 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari