#DobrogeaDigitală „Dobrogea e prietenia cu lumea îndepărtată“

„Dobrogea românească”,  este o interesantă antologie de texte, alcătuită de Elsa și G.Dimitriu Serea.
Lucrarea, însumând 141 de pagini, este bogat ilustrată, mai ales cu vestigii arheologice, și cuprinde texte despre istoria Dobrogei, despre minorităţile conlocuitoare și despre frumuseţile acestor meleaguri.



Printre semnatarii articolelor (personalităţi ale vremii, precum Nicolae Iorga sau Scarlat Lambrino), îl regăsim și pe Ion Simionescu, profesor la Universitatea din Bucureşti, membru al Academiei Române și mare iubitor al Dobrogei, care alcătuiește o imagine memorabilă a acestui tărâm, scriind cu adevărată evlavie despre frumusețile și misterul lui, despre importanța și unicitatea provinciei dintre Dunăre și mare.

„Dunărea încinge Dobrogea din două părţi, un brâu de necontenită verdeaţă în viaţă plină. Un contrast isbitor te surprinde după ce străbaţi în toiul verii stepa dobrogeană. Aiuns pe stăval de Hârşova, înainte se desfăşoară Raiul Păsărilor, cum a numit Balta Brăilei un cercetător vienez, care a publicat un album bogat în sceneriile vieții păsărilor din Bălți, de la bâtlanul alb ca zăpada, cormoranul ca tăciunele, pelicanul nesăţios, până la bâtlanul pitic purpuriu ori auşelul, meşter în clădirea cuibului ca de pâslă. Verdele arborilor din baltă arată viaţa deplină în contrast cu stepa încenuşată.

D'apoi când urci dealul Beştepe de lângă Tulcea şi ai înainte întinsul Deltei, pământ nou format, cu întinsul verde al plaurului, împletit din papură, pe care stau asvârlite ca cioburile de oglinzi lacurile şi canalele dintre braţele Dunărei. Linia profilului e netedă. Rar când grindurile, praguri de nisip, o înalţă din loc în loc. Pe unul' din ele, lângă Sulina, s'a păstrat pădurea de la Letea. Curpenii, hămeiul şi viţa sălbatecă, ce se ridică până 'n vârful raniurilor, asemenea lianelor din pădurile tropicale.

Apă, papură, sălcii formează un cadru de viaţă galgâietoare, în care trăeşte lumea nebănuit de variată animalelor de baltă, îndeosebi a păsărilor, primăvara şi toamna, mai bogate ca variaţie decât acele din Delta Nilului.

Ţărmul marin al Dobrogei, prezintă alte particularităti deosebite, în legătură cu constituția geologică a pământului ei.
Până la Constanţa ţărmul este jos, căci este nou. Dunărea aducând nămol, cată să umple golful de odinioară ce ajungea după unii până la Galaţi, mai sigur însă că în vremurile protoistorice ocupă măcar locul lacului Raselm de azi, formând vechiul Halmyris, cu ţărmul numai cetăţi, din care Histria e cea mai cunoscută.

Dela Constanţa încep să apară stâncile din ţărm, valurile se învolbură, le lovesc cu furie; jocul naște variaţii de forme, de culori. Vegetaţiunea se schimbă, căci boarea caldă mediterană ajunge până prin sudul Dobrogei.

Dela Constanţa ţărmul este abrupt; rar sunt crestături cu plaja ca la Mamaia. Cea mai frumoasă este aceea dela Mangalia. De aici sceneriile se înteţesc, spre a ajunge cu maximul lor de atracţiune în preajma sălbatecei îngrămădiri de stânci rosii de la Surtuchioi sau a micii peninsule dela Caliacra.

Dobrogea este trunchiul prin care seva rădăcinilor răsfirate în întinsa stepă eurasiatică trecea spre cununa frunzelor şi a roadelor desfăşurate în sudul Europei, era puntea, pe unde, mai ales iarna, veacuri peste veacuri, nu mai contenea furnicarul omenesc. Urmele acestui du-te vino de noroade diferite, din diferite vremuri şi în împrejurări istorice deosebite, s'au păstrat până azi. Aşa se lămureşte impestriţăturile etnice de diferite naturi, ruşi, cazaci, bulgari, turci, tătari, găgăuţi, asvârliţi pe câmpul ca de flori al etnicului românesc, urmașii legionarilor romani sau mocanii transilvăneni care a întărit românismul din veacuri departe.

De trecut se leagă prezentul : prin aceasta zilele de mâine. Dobrogea cu Gurile Dunării si Portul Constanta, este fereastra pe unde se aeriseşte cuprinsul ţării, altfel o clădire bogată dar izolată, în care s'ar întinde mucegaiul grânelor putrezite.

Fără Dobrogea ne-am înăbuşi în săul nostru. Ea e prietenia cu lumea depărtată. Drumului dela Nord la Sud din vechime s'a substituit cel dela Apus spre Răsărit. Puntea de ghiaţă despre care spunea Ovidiu că treceau neamurile străvechi am înlocuit-o prin cea trainică o podoabă a civilizaţiei care îndreaptă mişcarea spre Constanţa. Am aşternut punte peste adâncul apei şi am creiat o poartă nouă nu mai putin importantă chiar în viitorul economic al Europei: Dobrogea a fost a noastră.

Glasul vechiul Traci și Romani, titulatura lui Mircea ne amintesc mereu. Fondul curat românesc ca şi descălitorii ciobani din vârful munţilor, ne repetă într'una. Sângele celor căzuţi la Plevna o întăreşte în conştiinţă.

Dobrogea trebue să rămâie veşnic a noastră.

Prin munca, prin dragostea în care vom învălui oamenii şi locurile din ea, rezonanţa glasului străbun trebue mărită, pentruca ea să se păstreze totdeauna. Aceasta este datoria sfântă, mai ales azi, a tuturora faţă de Dobrogea.”