#DobrogeaDigitală Dobrogea în Primul Război Mondial. Cronologia anilor 1916 și 1917
11 Jul, 2024 17:00
11 Jul, 2024 17:00
11 Jul, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1102
Marime text
- În noiembrie 1918 ia sfârșit ocupația Puterilor Centrale în Dobrogea, regiune devastată, urmare a acţiunilor militare desfăşurate pe teritoriul ei în perioada august-decembrie 1916 şi secătuită de distrugerile şi jaful fostei administraţie militară a Puterilor Centrale în perioada decembrie 1916 - noiembrie 1918.
Un „împătimit al cercetării Primului Război Mondial şi a eroilor acestei conflagraţii“ - cum, în mod judicios, îl intitulează Lavinia Dumitrașcu - col. (r) Remus Macovei propune cititorilor o altă lucrare valoroasă intitulată „Ocupaţia militară a Dobrogei de către Puterile Aliate. Reinstalarea autorităţilor româneşti în Dobrogea. Noiembrie 1918 - decembrie 1919“, publicată în anul 2018, editura NeXT Book.
Lucrarea se deschide cu o prezentare cuprinzătoare scrisă de Lavinia Dumitrașcu, aceasta abordând toate capitolele cărții. Istoricul constănțean ne invită la o lecturare completă a lucrării.
Primul capitol „Cronologia evenimentelor în perioada septembrie 1918 - ianuarie 1920“ îl introduce pe lector în contextul istoric al volumului. Capitolul II, „Ocuparea Dobrogei de către Puterile Aliate“ aduce în atenție evenimentele de sfârşit de război şi consecinţele acestora pentru Dobrogea; Capitularea Bulgariei şi consecinţele acesteia: Evacuarea trupelor şi administraţiei bulgare din Dobrogea; Instalarea trupelor Puterilor Aliate în Dobrogea - cu dificultăţile aşteptate de Ia foştii ocupanţi bulgari.
„Capitolul III se opreşte asupra Reinstaurării administraţiei civile româneşti în Dobrogea. În acest context, autorul prezintă, în Capitolul IV - Colaborarea autorităţilor româneşti cu militarii Puterilor Aliate - modul în care s-a realizat colaborarea cu trupele engleze, franceze şi italiene.
Odată reinstalate autorităţile româneşti în Dobrogea, acestea au fost nevoite să rezolve problemele vitale ale comunităţii: asigurarea alimentării populaţiei; asigurarea protecţiei sociale pentru copiii orfani; sprijinirea revenirii refugiaţior dobrogeni; Combaterea acţiunilor iredentiste bulgare; Asigurarea asistenţei sanitare, viaţa religioasă, revenirea la sistemul de învăţământ românesc și altele. Aceste realităţi sunt tratate în Capitolul V: Rezolvarea problemelor curente de către autorităţile româneşti imediat după reinstalare“, punctează Lavinia Dumitrașcu în prezentarea de la începului cărții.
Ultimul capitol abordează „Revenirea structurilor militare româneşti în Dobrogea“, referindu-se la: revenirea grănicerilor, revenirea Diviziei 10 Infanterie şi cooperarea acesteia cu forţele franceze din Cadrilater, la înlocuirea trupelor franceze din Cadrilater şi la revenirea Diviziei 9 Infanterie în Dobrogea.
După cum se obișnuiește în orice lucrare de calibru, volumul se încheie cu Concluzii, Anexe, Bibliografie şi Foto documente.
În edițiile ce urmează vom prezenta fiecare capitol al lucrării. Înaintea aducerii în atenție a primului capitol considerăm necesar să expunem contextul general al evenimentelor prezentate în lucrare.
În noiembrie 1918 ia sfârșit ocupația Puterilor Centrale în Dobrogea, regiune devastată, urmare a acţiunilor militare desfăşurate pe teritoriul ei în perioada august-decembrie 1916 şi secătuită de distrugerile şi jaful fostei administraţie militară a Puterilor Centrale în perioada decembrie 1916 - noiembrie 1918.
Remarcăm că autorităţile centrale de la Bucureşti au depus eforturi considerabile pentru reinstalarea administrației în Dobrogea. Poate cel mai important rol le-a revinit tuturor dobrogenilor, care, în multitudinea etnică specific dobrogeană, au reuşit într-un timp scurt, să readucă Dobrogea la nivelul de dezvoltare economico - socială avut înaintea Marelui Război.
Lucrarea abordează în detaliu tocmai modul în care autorităţile româneşti, odată reîntoarse, au acţionat pentru a rezolva problemele deosebit de complexe cu care se confrunta populaţia: asigurarea necesarului de hrană, asigurarea minimului necesar pentru traiul refugiaţilor, orfanilor şi invalizilor de război, asigurarea unei minime asistenţe sanitare, etc. Concomitent s-a acţionat eficient pentru combaterea acţiunilor naţionalist - iredentiste bulgare şi anihilarea acţiunilor bolşevice.
Primul capitol este intitulat „Cronologia desfăşurării evenimentelor în perioada august 1916 - august 1920“. Autorul prezintă, într-o manieră clară și structurată, anii 1916, 1917, 1918, 1919, 1920, atât în plan local, național, cât și internațional.
Autorul începe cronologia anului 1916 cu decizia Consiliului de Coroană de a intra în război alături de Antanta. Aflăm, astfel, țările care au declarat război României, primele lupte, dar și primele învingeri:
„4/17 august 1916 - Consiliul de Coroană de la Cotroceni decide intrarea României în război alături de Antanta;
14 / 27 august 1916 - Se declară stare de asediu în cele 34 de judeţe ale României;
15 / 28 august 1916 - Se decretează mobilizarea generală; România declară război Austro-Ungariei;
17 / 30 august 1916 - Germania şi Turcia declară război României;
19 august / 1 septembrie 1916 - Bulgaria declară război României;
1/14 septembrie -11/24 octombrie 1916 - Trupele române, împreună cu trupe ruse şi sârbe participă la apărarea Dobrogei;
12 / 25 octombrie 1916 - Trupele române părăsesc Dobrogea;
12 / 25 octombrie - 24 decembrie 1916 / 6 ianuarie 1917 - trupele ruse vor desfăşura acţiuni împotriva forţelor germano - bulgaro - turce;
octombrie - noiembrie 1916 - Cadrilaterul este încadrat direct Bulgariei; Administrarea Dobrogei revine autorităţilor bulgare;
24 octombrie / 6 noiembrie 1916 - Guvernul german emite ordinul de constituire a Administraţiei de Etapă din Dobrogea;
3/16 noiembrie 1916 -5/18 ianuarie 1917 - Constituirea structurii Administraţiei de Etapă din Dobrogea;
2/15 decembrie 1916 - Convenţia de la Sofia.
Remus Macovei trece în revistă câteva evenimente din anul 1917, axându-se pe planul local, mai exact asupra Dobrogei:
„5/18 ianuarie 1917 - Înlocuirea administraţiei bulgare;
30 iunie / 13 iulie 1917 - Constituirea Comitetului Central al Poporului Dobrogean;
17/ 18 - 30 / 31 decembrie 1917 - Se desfăşoară primul Congres Naţional Dobrogean de la Babadag;
26 noiembrie / 9 decembrie 1917 - Se încheie, la Focşani, armistiţiul dintre România si Puterile Centrale“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii