Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:26 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Procesul lotului mişcării naţionale de rezistenţă

ro

04 Dec, 2021 00:00 3679 Marime text
 
 
  • Marian Moșneagu (n. 29 iunie 1961, Boroaia, Suceava, România) este un istoric român, specializat în istorie navală. A desfășurat și desfășoară o activitate publicistică intensă, focusat în general pe teme ale istoriei contemporane, cu precădere pe cele care privesc marina română. 

Volumul de faţă este dedicat amiralilor şi ofiţerilor de marină români angrenaţi în rezistenţa anticomunistă şi se constituie într-o încercare de rememorare a represaliilor şi a umilinţelor la care au fost supuşi, ei şi familiile lor, în timpul anchetelor şi a detenţiei, precum şi a tributului plătit pentru îndârjirea şi tenacitatea cu care s-au opus regimului totalitar instaurat în România după 1947.
 


Lucrarea pune în balanţă, cu argumentele veridice ale informaţiei arhivistice, strategia de impunere samavolnică a noii ideologii a dictaturii proletariatului cu abordarea brutală şi demoralizatoare a acţiunii de restructurare a organismului militar românesc, într-o perioadă de tranziţie de la instituţia tradiţională la armata populară, tranziţie dirijată şi controlată de consilerii sovietici şi ulterior de Partidul Comunist Român, prin Direcţia Superioară Politică a Armatei (D.S.P.A.) şi locţiitorii politici ai comandanţilor de la toate eşaloanele. În marea lor majoritate, mărturiile documentare provin din Arhivele C.N.S.A.S., fondul „P” („Penal”), excepţie făcând cele din Arhiva S.R.I., respectiv din Arhivele Militare Române.ă“, de Marian Moșneagu.
 
Procesul lotului mişcării naţionale de rezistenţă
 
La data de 27 octombrie 1948 apare Sentinţa nr. 1834, din dosarul nr. 4066/1948  de condamnare a membrilor Mişcării Naţionale de Rezistenţă.

Popp Alexandru, Mărgineanu Nicolae, Auschnitt Maxx, Bujor loan, Gbeorghiu Dimitrie, Balş Alexandru, Macellariu Horia, Bontilă Gheorghe, Manu Gheorghe, Petraşcu Nicolae, Teodorescu Eugen, Chioreanu Nistor sunt persoanele care au ajuns în instanță.

Pe numele lor au fost deschise mai multe dosare cu capetele de acuzare: crimă de înaltă trădare; uzurparea ordinei constituţionale; crimă de organizare şi participare la organizaţiuni de tip fascist, politice si paramilitare; crimă de înaltă trădare prin necredinţă delictul de uneltiri contra ordinei sociale; delictul de propagandă şi întreprindere de acţiuni în favoarea organizaţiunilor de tip fascist politice şi paramilitare; crima de complot în scop de trădare, de uzurparea ordinei constituţionale și de răzvrătire.

Tribunalul Militar Bucureşti, Secţia II - Completul 2-lea Special, a fost compus conform art. 9, 10, 14 C.J.M. din General maior magistrat Petrescu I. Alexandru, prim preşedinte, Colonel Colceag Gheorghe, Colonel Sârbu Eremia, membru, Locot. colonel Zănescu loan, judecători, Locot. colonel magistrat Stănescu Simion, Colonel Stanciu Constantin, procuror militar, Lt.-colonel magistrat Eftimie Călin, procuror militar, Prim grefier Tudor Petrescu Joiţeanu, grefier de şedinţă.

S-au întrunit în şedinţă publică cu respectarea formelor prevăzute de lege şi având toţi prestat jurământul conform art. 22 C.J.M., în scop de a proceda la judecarea cauzei penale privitoare la acuzați.

Acuzații au fost asistați de apărătorii numiți din oficiu și anume:

„Acuzatul Popp Alexandru asistat de dl. avocat Constantin Paraschivescu - Bălăceanu; acuzatul Balș Alexandru asistat de dl. avocat Grigore Dobrovici; acuzatul Ion Bujoiu asistat de dl. Avocat Mihail Nicolau; acuzatul Nicolae Mărgineanu asistat de dl. avocat Mircea Manolescu; acuzatul Gheorghe Mânu asistat de dl. avocat Ionel Teodoreanu; acuzatul Gheorghe Bontilă asistat de dl. avocat Manole Roman; acuzatul Dimitrie Gheorghiu asistat de dl. avocat Ana Ciobanu; acuzatul Gheorghe Mânu asistat de dl. avocat Ionel Teodoreanu; acuzatul Horia Macellariu asistat de dl. avocat George Demetrescu; Nicolae Petraşcu asistat de dl. Avocat Constantin Ghiriac; acuzatul Nistor Chioreanu asistat de dl. avocat Ion Lucaci; acuzatul Eugen Teodorescu asistat de dl. avocat Constantin Caropol, toţi apărători numiţi de preşedinte, la propunerea Colegiului Avocaţilor Ilfov.“

La apelul nominal a lipsit Maxx Auschnitt, faţă de care procedura era completă prin publicaţiunile făcute conform legii.

„Dl. procuror militar solicită Judecarea în contumacie a acuzatului Maxx Auschnitt  conform art. 342 C.J.M., faţă de care s-a îndeplinit procedura prevăzută de lege pentru termenul de astăzi.

Apărarea din partea acuzaţilor prezenţi de acord pentru Judecarea în contumacie şi Judecarea procesului.

Tribunalul deliberând în secret şi având în vedere că procedura faţă de acuzatul Maxx Auschnitt este îndeplinită prin publicaţiunea în „Monitorul Oficial“ şi afişarea la domiciliu potrivit art. 340 C.J.M. Cu unanimitate de voturi hotărăşte Judecarea în contumacie a acuzatului Maxx Auschnitt în conformitate cu disp. art. 342 C.J.M. şi dispune continuarea dezbaterilor.

Dată şi citită în şedinţă publică astăzi 27 octombrie 1948“
 
 
Sursa foto: Elita Marinei Regale Române în Rezistența Anticomunistă“, de Marian Moșneagu
 
Dacă, în urmă cu 123 de ani, pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, printr-o onorantă coincidență, pe 23 noiembrie 2017, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Citește și:
 
#DobrogeaDigitală „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Sentința
 
#DobrogeaDigitală „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Depoziţiile prezumtivilor complici

#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Coinculpatul căpitan-comandor Drimba Gheorghe


 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari