#DobrogeaDigitală In memoriam Ion Barbu – „Nu-mi venea să cred mă aflam în preajma poetului şi matematicianului”

Astăzi se împlinesc 59 de ani de la moartea lui Ion Barbu/Dan Barbilian, genialul poet-matematician, cu contribuții decisive în ambele domenii în care a excelat.
Născut la Câmpulung-Muscel, pe 18 martie 1895, Ion Barbu urmează liceul la București, unde îl cunoaște pe Tudor Vianu, de care îl va lega ulterior una din cele mai lungi şi mai frumoase prietenii literare.
Debutul artistic se află, de altfel, sub semnul unui pariu cu prietenul lui. Plecaţi într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, fiind de părere că oricine poate face artă, dacă perseverează și își cultivă acest lucru. Din acest „pariu”, îşi descoperă tânărul licean talentul şi vocația pentru poezie.
Dan Barbilian argumenta că poezia şi geometria sunt complementare în viaţa sa: acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaştere şi imaginaţie.

Criticul literar Eugen Lovinescu a fost cel care l-a descoperit și promovat pe poet în revista „Sburătorul”, în 1919, propunând să-i publice versurile sub numele bunicului patern, ceea ce s-a dovedit a fi unul dintre cele mai faste „botezuri” din literatura română.

Ca matematician, a inventat „spațiile Barbilian” și a avut parte de o carieră internațională prestigioasă, cu realizări majore în axiomatizarea geometriei algebrice și în geometriile neeuclidiene. Se află printre membri fondatori ai Institutului de Matematică al Academiei.

S-a stins în ziua de 11 august 1961, la vârsta de 66 de ani.
Personalitatea copleșitoare a poetului matematician este evocată și într-un fragment din cartea lui Garabet Kümbetlian, „Amintiri și povestiri“, în care autorul, tânăr student în Bucureștii anilor ’50, are prilejul să-l vadă, în casa gazdei sale, pe celebrul personaj despre care aflase în liceu, de la eruditul său profesor de română. Întâlnirea cu marele creator are un efect de transă, studentul simțindu-se, „electrizat şi paralizat într-un corp pe care nu-l mai simţeam ca fiind al meu”.
 

„Printre dascălii de mare valoare şi de înalt profesionalism pe care i-am avut ca model în liceu, a fost, indiscutabil şi profesorul meu de limba şi literatura română, Vladimir Robu, un om de largă respiraţie şi cultură generală, pătruns şi îndrăgostit de materia lui. Doctorand al academicianului Iorgu Iordan (acesta, la rându-i, fost student al lui Garabet Ibrăileanu), urma să publice peste ani, în calitate de coautor împreună cu mentorul său, în anul 1978 în Editura Didactică şi Pedagogică, volumul de mare valoare „Limba Română Contemporană”. De la Vladimir Robu am aflat pentru prima oară de opera literară a poetului-matematician Ion Barbu (după numele bunicului său, pe care şi-l alesese ca pseudonim).
Un lanţ de coincidenţe a făcut să-mi amintesc ulterior cu nostalgie de profesorul meu, dar pe o cale inversă, avându-l ca protagonist pe acelaşi matematician-poet Dan Barbilian. În anul 1956, când eram student în anul II de facultate, citisem într-o revistă că Dan Barbilian obţinuse Premiul Academiei pentru lucrarea sa „Teoria Aritmetică a Idealurilor în Inele Necomutative”, ceeace îmi aducea aminte indirect, de orele de literatură română ale lui Vladimir Robu.

DESCARCĂ INTEGRAL CARTEA ÎN FORMAT PDF!

În perioada aceea locuiam, ca student în Bucureşti, pe strada Dragoş Vodă 17 din «Precupeţii Vechi», la doamna Gabrian, blănăreasă iscusită şi cu o clientelă selectă. Printr-o coincidenţă, împărţeam camera cu un tehnician sas, Bluoss Hans, cu care aveam privilegiul să-mi exersez cunoştinţele de limbă germană, dobândite în perioada frecventării claselor de gimnaziu de la liceul Brukenthal din Sibiu. Cumpăram amândoi «Neue Berliner Illustrierte», citind şi comentând articolele din revistă.
Oglinda de probe a doamnei Gabrian se afla chiar în camera noastră. Din acest motiv, doamna Gabrian îşi planifica şedinţele de probă ale clientelor ei în perioadele din cursul zilei în care eram plecaţi de acasă. Într-una din seri când ne-am întors, gazda noastră ne-a povestit că una din clientele ei a văzut pe masă revistele germane, manifestându-şi dorinţa să-i cunoască pe cei ce le citesc. La explicaţiile gazdei, clienta a declarat că ea însăşi este de origine germană şi i-ar face plăcere să schimbe câteva impresii cu noi în limba lui Goethe. Zis şi făcut. În ziua stabilită de comun acord între doamne am rămas acasă, aşteptând vizita. La ora stabilită doamna a apărut împreună cu soţul ei, un domn la vreo 60 de ani cu trăsături interesante, dar care impunea o anumită distanţă între el şi cei din jurul lui. Doamna s-a prezentat, spunând că o cheamă Gerda şi este soţia profesorului Dan Barbilian. Am înlemnit ca străfulgerat de un şoc electric de înaltă tensiune, nevenindu-mi să cred că mă aflam în preajma poetului şi matematicianului, de care ne vorbise de atâtea ori la orele de literatură română profesorul nostru Vladimir Robu. Refuzam să-mi cred ochilor şi respingeam idea că m-aş afla într-un spaţiu temporal real.
Am îngânat câteva cuvinte care s-ar fi dorit convenţional laudative la adresa matematicianului-poet şi am bâiguit nişte fraze în limba germană, de al căror conţinut şi sens nu-mi mai amintesc nimic. Electrizat şi paralizat într-un corp pe care nu-l mai simţeam ca fiind al meu, am revenit din transă abia după plecarea soţilor Barbilian. Şi aşa se încheia călătoria mea în timp, de la orele din urmă cu doi ani ale profesorului Vladimir Robu la transfigurarea lor într-o realitate incredibilă, neverosimilă şi imaginară, pe care nu eram capabil s-o deosebesc de prezentul trăirilor de atunci.”

Sursa foto: ilustrație din volumul „Amintiri și povestiri“, de Garabet Kümbetlian

 
Citește și:
 
#Dobrogea Digitală: Ion Barbu/Dan Barbilian, la 125 de ani de la naștere