#DobrogeaDigitală „O presă care e independentă stă pe un temei solid şi ea merită atenţiune”
18 Jan, 2022 00:00
18 Jan, 2022 00:00
18 Jan, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2343
Marime text
- Despre evoluția presei în Dobrogea, într-un articol al marelui publicist și om de cultură, Petru Vulcan
Despre evoluția presei în Dobrogea și, mai cu seamă, despre cea mai longevivă publicație din provincie, ziarul „Dobrogea Jună”, găsim detalii în lucrarea „Dobrogea Jună. Caleidoscop” , care cuprinde o vastă culegere de articole, reportaje, studii, statistici și chiar producţii literare, selectate din colecția existentă pe microfilme, în cadrul Bibliotecii Județene „I.N.Roman” Constanța.
Reproducem mai jos articolul semnat de Petru Vulcan, în nr.7,anul I, din 23 ianuarie 1905, și intitulat „Evoluțiunea presei în Dobrogea”.
În material, inițiatorul Asociației ziariștilor constănțeni, precum și a primei publicații culturale de la malul mării, ia în discuție caracteristicile gazetăriei de la început de secol XX și omagiază „Dobrogea Jună” pentru echidistanță, patriotism și „râvna de tot ce e frumos şi măreţ în domeniul vieţei publice”.
„Ca în toate ramurile activităţii omeneşti, şi în presă sunt distanţe de parcurs spre a se putea determina un progres de la mic la mare, de la nedefinit la definit.
Evoluţiunea stă în raport direct cu măsura timpului, cum şi cu gradul de instrucţiune al persoanelor cari produc acţiunea. Gazetăria în oraşul nostru în trecutul apropiat n-a fost îmbrăţişată de dragul vre-unor principii, ci ea a fost o armă cu care cine-va îşi croia drumul spre vreo slujbă mai grasă.
Păstrez colecţia unei gazete din care se constată, că spinarea directorului acelei gazete acum era pornită spre încovoere înaintea aceluia pe care nu demult îl insultase. Şi ast-fel drumul slujbei deschis, gazeta înceta - deşi din nefericire erau încasate de mai nainte sute de abonamente. Nişte asemenea specimene, cameleoni, buni a fi expuşi la omenagerie, trândavi, vânători ai banului fără muncă, talere cu două feţe, lipsiţi de bun simţ şi fără conştiinţă, au discreditat ziaristica în această provincie.
Păstrez colecţia unei gazete din care se constată, că spinarea directorului acelei gazete acum era pornită spre încovoere înaintea aceluia pe care nu demult îl insultase. Şi ast-fel drumul slujbei deschis, gazeta înceta - deşi din nefericire erau încasate de mai nainte sute de abonamente. Nişte asemenea specimene, cameleoni, buni a fi expuşi la omenagerie, trândavi, vânători ai banului fără muncă, talere cu două feţe, lipsiţi de bun simţ şi fără conştiinţă, au discreditat ziaristica în această provincie.
Dar a urmat o altă perioadă, a gazetăriei de principiu. Era distanţa timpului şi gradul de cultură a persoanelor ce conduceau gazeta care determinau evoluţiunea. O asemenea gazetă de principiu interesează pe cetăţean: articolele sunt devorate, cu atât mai mult cu cât reiese la fie-care rând adevărul. De la gazetăria de căpătuială până la cea de principiu e o distanţă ca de la vierme la un astru. Dar o asemenea gazetă, aşa să-i zicem de control, în afacerile de interes local, putea să intereseze pe o seamă de cetăţeni iar restul să-i lase nepăsători.
Când însă ajungem la o a treia fază, a presei în al cărui program e exclusă polemica militantă şi atacurile violente dintre adversari; o presă care e independentă de partidele politice locale cu vederi largi asupra stărei înfloritoare a provinciei noastre din punct de vedere economic şi cultural, putem să afirmăm cu mândrie că o asemenea presă stă pe un temei solid şi ea merită atenţiune.
Negreşit în categoria din urmă nu poate intra de cât «Dobrogea Jună», la care cu drag, venim să colaborăm, mărind rândurile tinerimei cu cugetările senine, cu conştiinţele curate, cu simţirea virgină, cu dragostea de neam şi cu râvna de tot ce e frumos şi măreţ în domeniul vieţei publice.
Cu asemenea oameni vom fi pururea alături.”
#citeşte mai departe în „Dobrogea Jună. Caleidoscop”
#„Dobrogea Jună. Caleidoscop”
#Autori Gelu Culicea, Alina Sin, Iuliana David
Dacă în urmă cu 124 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
Citește și: #DobrogeaDigitală: Gazeta ca școală...
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii