Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:49 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitala „Pagini luminoase” de bulgari dobrogeni

ro

09 Apr, 2021 00:00 3090 Marime text

Un autor interesant și foarte puțin cunoscut, descoperim într-un număr al ziarului „Dobrogea Jună” nr. 70, din 10 aprilie 1938.
Este vorba de Dimitar Nicolov Mincev, scriitor de origine bulgară, născut la Constanța în anul 1905.
Cu o bogată activitate de literat și cercetător, D.N. Mincev a debutat ca publicist cu lucrarea „Despre Esperanto” (Constanța, 1928), iar în anii 1928−1929 a fost redactor al ziarului bulgar „Tribuna”.



A înființat revistele „Esperantismul” și „Geana Mării”, care s-au editat în limba română în perioada anilor interbelici, la Constanța și București. A colaborat, de asemenea, cu revistele basarabene „Viața Basarabiei”, „Din trecutul nostru” și „Bugeacul”.

Mincev a tradus în română și a publicat poeziile lui Hristo Botev – marele poet bulgar și luptător pentru independența Bulgariei de sub dominația otomană. A scris sute de articole și 11 cărți despre istoria bulgarilor și relațiile culturale româno-bulgare.

D.N. Mincev s-a stins în anul 1973, la Sofia, unde se stabilise încă din 1940.
 Dar iată articolul său despre Panait Cerna ( indexat în volumul Dobrogea Jună. Caleidoscop), redactat cu ocazia împlinii unui sfert de veac de la moartea poetului dobrogean cu origini bulgărești.
 

„Când apar aceste rânduri se împlinesc 25 de ani de la moartea marelui poet Panait Stanciov-Cerna. S-a săvârşit din viaţă la Leipzig, în noaptea de 8 spre 9 aprilie 1913, nu mult timp după ce îşi luase doctoratul în filosofie cu menţiunea magna cum laudae.

Fiu al Dobrogei, poetul a văzut lumina zilei la 26 august 1881 în pitoreasca comună Cerna de lângă Măcin - i-a fost dat să înscrie o pagină luminoasă în poezia românească. Originea lui străină nu l-a împiedicat totuşi să gândească şi să se apropie de sufletul poporului românesc. Prin versurile sale, care trădau un talent deosebit atrage atenţia şi simpatia profesorilor M. Dragomirescu şi Titu Maiorescu, care îl ajută să-şi termine studiile universitare. Despre viaţa marelui poet dobrogean? Am recitit fragmente din scrierile lui Cerna adresate fostului său profesor şi amic, d-l prof. D. Munteanu-Râmnic, adevărate date biografice de o autenticitate indiscutabilă. Viaţa poetului reprezintă un adevărat amalgam vital - o înşiruire de zbucium, muncă, dragoste de învăţătură şi credinţă într-un viitor mai bun. Poeziile lui Panait Cerna au fost publicate în „Semănătorul", apoi în revista ,,Convorbiri critice" - de sub conducerea prof. M. Dragmirescu, propagatorul curentului estetic „Şcoală nouă" în literatură. Din primăvara anului 1907 şi până la moartea sa colaborează la revista Convorbiri literare, redactată de Titu Maiorescu. Opera poetică a lui Cerna a fost relevată de ce doi pontifi literari amintiţi, care l-au preţuit la justa lor valoare. Versurile poetului dobrogean fac impresie puternică prin varietatea subiectelor, fiindcă Panait Cerna ne cântă în strofe alese: dragostea, iubirea de neam, viaţa socială, dragostea către aproape.

Pentru prima oară versurile poetului apar într-un volum sub titlu Poezii în decembrie 1909. Acest volum este premiat de Academia română. După moartea prematură a poetului, apare a doua ediţie cu 51 de poezii. Acest mic dar calitativ tezaur poetic al lui Cerna a fost suficient să lase o urmă adâncă în istoria literaturii româneşti.
Astăzi când se comemorează un sfert de veac de la moartea lui P. Stanciov-Cerna, închinăm modestele rânduri de faţă, în semn omagial, memoriei marelui poet dobrogean.”

 
#citeşte mai departe în „Dobrogea Jună. Caleidoscop
#„Dobrogea Jună. Caleidoscop”
#Autori Gelu Culicea, Alina Sin, Iuliana David
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto : imagoromaniae.ro


Citește și:

#DobrogeaDigitală: Cu istorie, "în istorie", se face istorie

#DobrogeaDigitală: „Aceste două capitale ale Dobrogei par a fi aşezate la două extremităţi opuse ale Europei”

#DobrogeaDigitală - „Dobrogea Jună. Caleidoscop”, de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: „De la gazetăria de căpătuială până la cea de principiu e o distanţă ca de la vierme la un astru”  

#DobrogeaDigitală-„Dobrogea Jună. Caleidoscop” de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: Dobrogea în preajma primelor alegeri – „dezinteresare criminală”


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari