#DobrogeaDigitală Portretul lui Corneliu Moldovanu - „Un fel de vulcan cu lavă răcoritoare“

 

Lucrarea „50 de figuri contimporane“ prezintă o colecție de portrete realizate de pictorul și graficianul Iosif Iser, pe marginea cărora adnotează Petre Locusteanu, jurnalist, dramaturg, umorist și fost actor la teatrul din Craiova.
 
Volumul, publicat în 1913, schițează chipul fizic și moral al celor mai impregnante figuri de la început de secol XX. Îi regăsim descriși, atât din condei cât și din pensulă, pe Regele Carol I, Carmen Sylva, Al. Davila, Galaction, Ovid Densușianu, Nottara, Coșbuc, I. G. Duca, Vlahuță, Take Ionescu, Macedonsky, Delavrancea, Victor Eftimiu, Sadoveanu, Minulescu sau Caragiale, și mulți alții.
 
Așa cum era și firesc, cartea începe cu portretul Regelui Carol I descris astfel „cu ochii săi autoritari, majestoşi, liniştiţ […]  părul nins, despărţit în două, cu cochetărie de strămoş care vrea să placă posterităţii…“. Urmează descrierea Reginei Elisabeta a României, „mama răniţilor şi totdeodată cea mai rănită mamă...“.
 
Seria de portrete continua cu Ion I. C. Brătianu ( n. 1864 - d. 1927), cel care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.
 
Următorul portret prezentat este al lui Corneliu Moldovanu, ilustru poet, romancier, critic de teatru și gazetar. A publicat, sub pseudonimul Corneliu Vasiliu, zeci de lucrări. A fost director al Teatrului Național din București și Director General al Teatrelor, membru fondator și președinte al Societății Scriitorilor Români.
 
Reputatul scriitor a dus o activitate culturală diversă, a fost un luptător pentru drepturile scriitorilor români, slab conturate la acea vreme și a contribuit la dezvoltarea culturii în România.

Textul de factură profundă, impresionează prin cumulul de detalii, reușind să creeze o imagine clară a personalității descrise. Redăm mai jos rândurile scrise despre Corneliu Moldovanu la care se adaugă pictura pe care o găsiți în galeria foto.
 
„Luaţi o figurină, care să înfăţişeze un cap de om, şi aruncaţi-o înt-o sticlă plină cu apă. Veţi vedea îndată că, sub înrâurirea luminei care se frânge şi se resfrânge în masa mişcătoare a apei, trăsăturile figurinei prind a se desfigura: capul se măreşte, fruntea se lăţeşte grozav, nasul se lungeşte în sus ca şi când l-ar ciupi de vârful flasc un cleşte barbar, sprâncenile se ridică în mod silit, ochii se micşorează.

Uitaţi-vă cu multă băgare de seamă la această figurină astfel transfigurată şi veţi vedea că începe să semene cu d-l Corneliu Moldovanu.

Poate să mă înşel. Totdeauna am avut însă impresia că d-l Moldovanu stă într'o sticlă enormă cu apă. Dar impresiile acestea sunt înşelătoare. Impresiile sunt iluziuni. Să ne întoarcem la realităţi.



Talentul d-lui Moldovanu... (de ce zâmbeşti, maestre Cincinat Pavelescu?) Talentul d-lui Moldovanu e ca un avuz. Din gura leului de ghips se înalţă jurubiţa de apă, când mai molcom când mai furios, până ce înfloreşte în buchet de picături şi se revarsă în ploae de diamante, într-un bazin cimentat, al cărui fund nu-l murdăreşte nicio pată de noroi şi a cărui oglindă străvezie n-o taie alunecarea niciunei vietăţi.

Deşi nu ţâşneşte din adâncul unor straturi tainice şi sub apăsarea unor puteri fireşti ce nu pot fi înfrânate, am stat de multe ori în extaz în faţa unui avuz.

Nu m-a fermecat însă niciodată puterea lui de izbucnire saii darul lui excepţional de a fi expansiv şi totuş rece, un fel de vulcan cu lavă răcoritoare. Ceea ce m-a înfiorat de admiraţie totdeauna în faţa avuzurilor, este ideea că tot jocul acela de ape, ce pare o forţă sburdalnică pe care nimeni n-o poate înfrâna şi care în realitate nu este decât un capriciu al legei vaselor comunicante, atârnă de un simplu robinet ce se poate mişca numai cu două degete, din cele zece pe cari le are orice om normal.

În admiraţia mea pentru d-l Moldovanu, este ceva din sentimentul care mă mişcă în fata oricărui avuz.“
 

 
Sursă foto: „50 de figuri contimporane“ de Petre Locusteanu și Iosif Iser

Citește și:

#DobrogeaDigitalăPortretul lui Cincinat Pavelescu - „Acest poet rafinat, care priveşte viaţa ca pe un nesfârşit cadril“