#DobrogeaDigitală Talciocul, „o bursă a mizeriei și a speculei”

Fiu de ţărani din comuna constănţeană Viişoara, scriitorul Pericle Martinescu a ţinut, între anii 1948-1954, un jurnal „de sertar”, unde și-a notat, în mare secret și cu teama permanentă de a nu fi descoperit, evenimentele petrecute în România, în perioada instaurării comunismului stalinist.



7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954) redă imaginea unei țări abuzate, cu oameni triști și sărăciți, luptând pentru supraviețuire, tablou conturat și în însemnare făcută în toamna anului 1950, unde autorul descrie cu detalii pitorești târgul de vechituri din Colentina, talciocul fiind „o ocazie minunată de a cunoaşte viaţa în toată imensitatea şi profunzimea, în toată cruzimea şi duioşia ei.”
 

„Astăzi am fost, pentru prima dată, la faimosul Talcioc de la Colentina, despre care vorbeşte tot Bucureştiul. Într-adevăr merită să fie văzut!
Tîrgul se ţine numai duminica. Dar ca să ajungi pînă acolo, trebuie să te lupţi din răsputeri la tramvaie. Din piaţa Sf. Gheorghe sînt puse în circulaţie tramvaie speciale, fără număr, care se scurg unul după altul la intervale mici. Nici la «Ziua Scînteii» nu erau date în funcţiune atîtea vehicule. Şi cu toate acestea, cei mai mulţi cetăţeni se duc pe jos pînă la Colentina, neputîndu-se urca în tramvaiele care circulă cu ciorchini de oameni agăţaţi pe scări. Calea Moşilor şi străzile ce duc spre Şoseaua Colentina, această şosea mai ales, sînt pline de lume cu geamantane, pachete, sacoşe, plase etc., ca şi cum s-ar evacua Bucureştiul. La capătul liniei 1 se sf'lrşeşte acest exod şi aici cobori din tramvai în mijlocul unui furnicar fantastic. Deşi tîrgul propriu-zis e mai la o parte, toate străzile acestui cartier sînt aglomerate pînă la refuz. Pe marginea lor stau înşiraţi cerşetorii -orbi, schilozi - care cîntă şi se tînguiesc cerînd, implorînd mila trecătorilor. Dar se poate opri cineva ca să arunce un ban în tichia acestor dezmoşteniţi ai soartei? O dată ce ai intrat în puhoiul mulţimii, eşti dus înainte de şuvoi, este imposibil să te mai opreşti sau să te abaţi la dreapta ori la stînga. Iar acest formidabil şuvoi se varsă în marea de oameni a Talciocului.

 

DESCARCĂ GRATUIT VOLUMUL ÎN FORMAT PDF!  

 

Tîrgul se află într-o groapă imensă - a cărei suprafaţă, de cîteva hectare, e tixită. Groapa aceasta e înconjurată de nişte pereţi de pămînt de patru-cinci m, pe marginea cărora călătoresc alte şiruri de oameni, căutînd o pîrtie pe care să coboare în acest iad compact, fiindcă pe unica intrare - o poartă largă de scînduri - este cu neputinţă să pătrundă lumea. Dincolo de pereţii gropii se întind livezi de pruni, pustii, cu frunzele aurite de toamnă şi cu o minunată poezie bucolică, de care nu se entuziasmează nimeni. Abia către prînz, livezile încep să fie frecventate şi ele de cei ce îşi caută cîte un loc mai ascuns ca să-şi facă nevoile.

Privit de sus, de pe mal, tîrgul face impresia unui lagăr în care au fost îngrămădiţi pînă la refuz zeci de mii de oameni. Mulţimea e atît de aglomerată încît nu se observă nici o mişcare şi nu se distinge nici un zgomot deosebit, deşi zecile de mii de oameni se învîrtesc încoace şi încolo şi vorbesc în toate limbile şi despre toate lucrurile. Foşti capitalişti, foşti moşieri, foşti negustori, evrei, ţigani, profesori, artişti, scriitori - toate categoriile sociale sînt amestecate aici. Auzi vorbindu-se engleza, franceza, germana, idiş şi, în general, aceste limbi le folosesc cei ce oferă spre vînzare, consultîndu-se unii cu alţii asupra preţului în faţa clientului, care examinează un obiect, încearcă o haină, o gheată, o pălărie sau o umbrelă. Se află de vînzare aici tot ce a creat fantezia omenească în cursul secolelor, de la covoare persane pînă la aţă de cusut, de la aparate de radio pînă la cuie ruginite, de la bibelouri şi irigatoare pînă la izmene şi creioane. Obiectele cele mai de preţ dintr-o casă mare bine pusă la punct stau alături de nimicurile cele mai insignifiante a căror singură valoare este faptul că nu se găsesc în oraş.

Iată ici nişte Notesuri vechi comercializate de un fost director de bancă sau un fost moşier şi cerute de cei ce nu le văd prin librării, unde caietele şi orice maculatură se vînd cu adeverinţă specială de la şcoală - pentru elevi - sau de la instituţie, pentru funcţionari.

Din punctul de vedere al originii sociale, majoritatea vînzătorilor o reprezintă fosta «lume bună», iar majoritatea cumpărătorilor e compusă din oameni care abia acum au ieşit din pivniţe şi mansarde şi caută să-şi procure cele necesare pentru o viaţă mai demnă: unii cumpără plăpumi, alţii blănuri; unii îşi dau banii pe binocluri, alţii pe farfurii şi tacîmuri de bucătărie. Printre cumpărători se întîlnesc şi din aceia care caută să-şi plaseze banii în obiecte de valoare, gîndindu-se la vremurile cînd ei înşişi vor fi nevoiţi să le revîndă în viitoarele talciocuri. Unii cumpără ceva într-un colţ al talciocului şi îl vînd, în aceeaşi zi, cu preţ dublu, în alt colţ. O bursă a mizeriei şi a speculei, unde şiretenia şi naivitatea încearcă hazardul fiecărei clipe, unde apucăturile lacome ale foştilor exploatatori şi lăcomia nesăţioasă a noilor căpătuiţi se ciocnesc, se înfruntă şi se rostogolesc într-o luptă mută, în aparenţă blîndă, însă crîncenă în realitate, ce se desfăşoară de la un capăt la altul al tîrgului.

Prin furnicarul omenesc auzi toate stilurile reclamei comerciale, vezi tot soiul de negustori improvizaţi sau de cumpărători care nu se grăbesc niciodată. Un moşier îşi vinde şeaua de piele deasupra căreia ocolise de atîtea ori lanurile nesfirşite de grîu. Alături de el stă moşiereasa - parcă o văd la conac, administrînd energic averi fabuloase - care vinde acum un batic de borangic sau o fotă de mătase. Între ei, feciorul, îmbrăcat într-un costum malagambist, băiatul de bani gata cu studii în străinătate şi în barurile cele mai costisitoare, fata crescută în pensioanele cele mai pretenţioase; ţin ca nişte manechine de lemn, cîte un palton în mînă sau cîte o pereche de pantofi, stînd nemişcaţi, cu marfa pusă pe braţele întinse către curioşi. Lângă grupul lor, fostul negustor ambulant, ţiganul mahalalei, pare mai priceput în meserie. - Hai, mă neamule, mă, care ai bani să te încalţ! Principiul că tonul face muzica şi că reclama e sufletul comerţului e adoptat şi de «elite». Cîte o cucoană, pe faţa căreia se vede traiul bun de altădată, a învăţat ceva de la «tovarăşul» ţigan, şi-i dă şi ea: - Care ai bani să te îmbraci, poftim aici la lucru bun! Dacă idiomul ţiganului are o sonoritate argotică şi îţi gîdilă urechea, glasul cucoanei sună dogit şi te deranjează. În altă parte, un pictor vindea chiloţi de damă, un fost anticar (Mişu Pach însuşi) căuta o piuliţă, un scriitor (Jebeleanu) examina un covor persan, un proaspăt „director" îşi cumpăra tacîmuri de argint, un fost ministru plenipotenţiar îşi vindea cămăşile de mătase, iar un fost profesor universitar îşi vindea biblioteca.

Sînt şi cărţi la talcioc. Ba, adeseori, dintre cele mai interesante, neconfiscate încă de hingherii culturali de la Controlul Cărţii. Cărţi progresiste şi cărţi interzise, cărţi de valoare şi cărți murdare (la propriu şi la figurat) stau înşirate în ţărînă sau pe petice de ziar - ca toate celelalte articole aduse spre vînzare la talcioc - cărţi cu dedicaţii oferite la onomastici de părinţi către copiii lor, de unchi către nepoţi sau de «prieteni» către prietene, pline de praf, cu cotoare rupte, cu coperţi jerpelite de carton, cărţi franceze, engleze, germane, vechi şi noi, bune şi rele, se vînd aici pe preţuri variabile. Ele formează articolul cel mai puţin important, astfel că vînzătorii n-au căzut de acord asupra fixării unui preţ general şi fiecare le dă la nimereală, cu oricît, numai să scape de ele.
După cîteva ore de înot, de adevărat înot, prin acest furnicar, cu plămînii plini de pulbere, cu ochii injectaţi de praf, cu picioarele grele de cttîta tîrîială, încep să-ţi atragă auzul alte lozinci: - Care ai lovele, frate, vino încoace să mănînci! O pereche scoate dintr-un coş de papură chiftele, bucăţi mari de pîine şi ardei, aşternîndu-le pe o bucată de jurnal la picioarele albite de colb ale trecătorilor. Este ora mesei - să ieşim din acest infern. Vom reveni duminica viitoare, căci talciocul este o ocazie minunată de a cunoaşte viaţa în toată imensitatea şi profunzimea, în toată cruzimea şi duioşia ei. Talciocul e o „realizare" a regimului. Ca toate celelalte realizări ale regimului, şi aceasta este importată din Rusia, sau mai precis este împrumutată de la regimul comunist rusesc. Ea a devenit cea mai populară manifestare de mase, lucru pentru care comuniştii se uită la ea cam „a contre coeur", fără să aibă însă curajul de a lua vreo atitudine. Toate regimurile politice şi sociale îşi au asemenea realizări specifice, care sînt un fel de oglinzi fidele ale structurii lor. Regimul dinainte de război, de la noi din ţară, crease Maglavitul, regimul actual a creat Talciocul. Singura deosebire dintre acestea este că, în timp ce la Maglavit oamenii îşi căutau mîntuirea, la talcioc îşi caută pîinea zilnică. Maglavitul era rezultatul exploatării mistice a poporului. Talciocul e rezultatul exploatării economice. Şi unul, şi altul sînt manifestări tipice orientale, care antrenează mase largi ale populaţiei şi devin nişte instrumente căzute de-a gata în mîna dictatorilor de tipul cel mai odios. La noi masele se lasă tîrîte de curent către dezastru; pînă să se trezească, trec generaţii întregi. Aşa s-a întîmplat în epoca maglavitului, tot aşa se întîmplă în epoca talciocului.”

 

#citeşte mai departe în „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu

#„7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”
#Autor Pericle Martinescu
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto: captură youtube/TVR


Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: Modificarea ortografiei limbii române, susţinută de „filologii” improvizaţi

#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: Anton Holban, „suflet torturat” de amoruri răvăşitoare

#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: „Dacă există vraci în domeniul artei, Enescu este unul”

#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”, de Pericle Martinescu: În vizită la George Călinescu, „în laboratorul literar unde se făureşte, zi de zi, marea istorie a literaturii române”