Eminescu la Constanța „Privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase”

 
La jumătatea lunii iunie 1882, Mihai Eminescu sosea la Constanța, pentru o ședere de zece zile și o cură „de băi”.
 
Era prima (și ultima) oară când poetul vedea marea, iar scrisoarea pe care i-o trimitea Veronicăi Micle, din mansarda hotelului d’Angleterre, descrie impactul pe care vechiul Chiustenge și întinderea albastră l-au avut asupra sufletului de îndrăgostit al lui Eminescu.
 
Hôtel d'Angleterre era, la vremea aceea, una dintre clădirile-emblemă ale Constanţei. Situat în zona peninsulară, în apropierea Casei cu Lei şi a Bazilicii Sf. Anton, clădirea fastuoasă îi găzduia pe englezii care veneau aici cu misiuni oficiale, dar organiza și recepții sau evenimente mondene. Construcția a fost demolată în anul 1906, făcând loc ulterior hotelului Regina, proiectat în stil art nouveau, devenit Hotel Intim, după anul 1948.
 
Scrisoarea către „draga mea Veronică”, datată 16 iunie 1882, este o prețioasă mărturie a imaginii urbei de la malul mării, așa cum a fost văzută de „poetul nepereche”, care ajungea la Constanța exact în ziua în care, șapte ani mai târziu, avea să părăsească această lume.
 
În plimbările sale pe bulevardul Elisabeta, poetul a admirat casele dichisite, dar și „terasa foarte frumoasă deasupra mării”, care era de fapt prima variantă a Cazinoului, de la acea vreme, construit sus, pe bulevard, deoarece faleza nu exista încă. La Cazinoul vechi, lumea se aduna să se relaxeze și să stea de vorbă, iar seara erau spectacole și se dansa. Eminescu a fost printre primii care au vizitat și au scris despre vechiul Cazino din Constanța, construit, în 1880, din paiantă și lemn.
 
Iată, reproduse mai jos, celebrele rânduri, trimise cu iubire și speranță către cea care îi furase inima și cu care și-ar fi dorit să revină aici, în orașul cu marea „schimbăcioasă la coloare şi în mişcări”. Este și locul unde ar fi vrut să-și odihnească veșnicia, așa cum scrie în testamentul său liric: „Mai am un singur dor/În liniștea serii/Să mă lăsați să mor/La marginea mării”.
 
 
„Draga mea Veronică,

 
Iartă-mă că nu ţi-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scăpat o dată vaporul, care nu pleacă decât de trei ori pe săptămână, şi am venit aci, unde poşta nu pleacă în toate zilele.
Am venit ieri şi am făcut deja două băi de mare, cari promit a-mi face mult bine, deşi pe-aici e frig încă şi apa mării nu e destul de caldă pentru băi. De-aceea sunt unul din cei dentâi sosiţi aci pentru băi şi nimeni nu se scaldă încă afară de mine. N-o să stau aci decât vro zece zile şi apoi iar mă-ntorc la Bucureşti.
O să mă-ntrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mişcate. Dar, abia de două zile aici, n-am văzut-o în toate feţele căci ea e schimbăcioasă la coloare şi în mişcări, de unde unii autori o şi compară cu femeia.
Costanţa sau Chiustenge este un mic orăşel, dar îndestul de frumos. Nu are a face deloc cu Rusciucul. Casele au oarecare eleganţă în clădirea lor, căci piatra e ieftină aci şi clădirile sunt din piatră patrată, iar primăria, de când stăpânesc românii şi există un consiliu comunal, a făcut foarte mult pentru orânduiala şi înfrumuseţarea oraşului. O terasă pe ţărmul înalt dă o frumoasă privelişte pe toată întinderea mării şi, când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire slabă, care pluteşte pe-o parte a apei. Restul rămâne în întunerec, şi noaptea marea îşi merită numele ei de neagră.
Viaţa e cam scumpă aci, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s-au deschis câteva oteluri.
La anul să ştii că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc şi grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase. Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Eminescu.
Adresa mea: Chiustenge (Constanţa) Hôtel d’Angleterre”
 

(din vol. „Dulcea mea doamnă/Eminul meu iubit. Corespondență inedită - Mihai Eminescu-Veronica Micle”, edit.Polirom, 2019)
 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța
 

Citește și:

132 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Povestea Izvorului lui Eminescu din Dobrogea