La 111 ani de la naștere Poetul și prozatorul dobrogean Dimitrie Batova, omagiat la Muzeul Dunării de Jos din Călărași

Luna aceasta, la Muzeul Dunării de Jos din Călărași este omagiată personalitatea scriitorului Dimitrie Batova, pseudonimul literar al lui Dimitrie Popescu, născut pe 8 iunie 1909, în localitatea Cuzgun, azi Ion Corvin, din judeţul Constanţa (decedat pe 27 noiembrie 1942, la Călăraşi).
 
Cel care avea să devină poet și prozator a urmat clasele primare şi liceul în comuna natală şi la Silistra, unde se va stabili cu familia în 1919. Îşi ia bacalaureatul în 1928, cu multe laude, dar, înscris la Facultatea de Litere, e nevoit să abandoneze studiile din cauza situaţiei materiale precare.
Cum îi plăcea să citească, se angajează ca bibliotecar la liceul din Silistra (1926-1932), aici îndeplinind şi funcţia de pedagog.
Din 1929, suplineşte catedrele de religie, fizică-chimie şi desen. Preşedinte al organizaţiei locale a Partidului Social Democrat, evoluează spre mişcarea de extremă dreapta, alături de Mihail Stelescu, fapt pentru care scurt timp este şi închis. Prin 1933, se aventura într-un turneu cu o echipă de actori.
S-a crezut, în 1936, că Batova a murit şi comentarii mişcate au deplâns, în presă, frângerea unui destin poetic promiţător. Era, de fapt, un semn de rea vestire. Concentrat la Călăraşi din 1938, ca sublocotenent în rezervă, va fi trimis pe frontul din Crimeea, în linia întâi. Acolo se îmbolnăveşte, având de suportat câteva internări. La Odesa i se pierd mai multe manuscrise. Poate şi acest şoc să-i fi grăbit sfârşitul.
 
Încă elev, în 1927, împreună cu alţi colegi, Batova scoate la şapirograf o foiţă literară, „Revista noastră”. Peste câţiva ani, va fi redactor la „Cuvântul muncitoresc” (1932). Conduce „Ecoul Silistrei” (1932-1933), împreună cu Paul Florenţiu redactează „Lira dobrogeană” (1933), iar cu D. Găvan, „Talpa ţării” (1933). A mai colaborat la „Dunărea”, „Lumina”, „Rod nou” (uneori, sub pseudonimul Kamadeva), „Solia”, „Nenufar”, „Cuget dobrogean”, „Festival”, „Naţionalul nou”, unde a fost şi secretar de redacţie, „Năzuinţa”, „Flamura” etc.
Cu înfăţişarea lui de star de cinema şi cu argumentul unei înzestrări susţinute de lecturi serioase, Batova devine, de prin 1934, un fel de idol al tinerilor poeţi grupaţi în jurul revistelor „Festival” şi „Rod nou”. Deşi foarte tânăr, e înconjurat de admiratori şi emuli, încât unii încep chiar să vorbească de o „şcoală batoviană”.
 
Ambiţia vădită a lui Batova era aceea de a stăpâni un limbaj filosofic. Se vede asta în romanele Ieronim (crâmpeie sunt inserate în „Dunărea”, 1931, şi în „Ecoul Silistrei”, 1932) şi Anteu. În alte proze, personajele, muncite de gânduri, sunt pradă unei crize sufleteşti sau de conştiinţă, ce duce fie la triste capitulări, fie la răzvrătirea care e datul unui suflet apostat. Un ifos teoretizant există şi în articolele lui, scrise cu duh încrâncenat şi cârtitor. Polemismul, revers al unor frustrări, imprimă publicisticii o tentă pamfletară.
Şi în versurile cu accente sociale, şi în lirica erotică, prezente în volumul Aliquid (1933), Batova eminescianizează. Pe alocuri, câte o notă bacoviană. Serenada, romanţa nu formează registrul liric cel mai potrivit pentru acest spirit zbuciumat, captiv al unor stări de anxietate. Elegiacul alternează cu grotescul, litania alunecă în umor negru. Lui Batova îi place, evident, să filosofeze. Dar cugetările lui, amare, nu evită ponciful şi viziunile nebuloase, versul nervos fiind răsucit şi frânt, într-o violentă mişcare prozodică, tentată de ritualul abscons.
În poeziile de după Aliquid, fizionomia eului liric se modifică. Captând ecouri barbiene, poetul cultivă acum un balcanism cutreierat de vedeniile unui delir oniric, în turnură expresionistă. Dincolo de asemenea înrâuriri şi contiguităţi, Batova este, nu încape îndoială, un poet autentic. Lirica lui exprimă armoniile şi dizarmoniile unui „cântec bizar”.
 
Sursa text: crispedia.ro

 
Sursa foto: „Revista Dobrogeană” nr. 6/1937