La doar 56 de ani, istoricul Nicolae Gostar s-a stins din viață în prima zi a sesiunii științifice PONTICA

În urmă cu 42 de ani, la Sesiunea științifică a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, programată între 23 și 25 octombrie, unul dintre invitații de seamă ai ediției era conferențiarul universitar doctor Nicolae Gostar, a cărui comunicare „Dacorum fratrum in insciptia lui Tib. Plautius Silvanus Aelianus (ClL, XIX, 3608= ILS, 986)” era așteptată cu viu interes, cunoscută fiindu-i anvergura științifică. Din cauza neașteptatului său deces, la doar 56 de ani, în chiar dimineața zilei de 23 octombrie, comunicarea a fost prezentată de V. Lica.
Cu un an înainte, la ediția PONTICA din 1977, participarea cercetătorului Nicolae Gostar fusese de un deosebit impact, observațiile sale adresate punctual colegilor cu privire la comunicările făcute publice fiind primite cu interes de participanți.


„Rămâne trainică însemnata contribuţie pe care şi-a adus-o în domeniul arheologiei şi epigrafiei”


În publicația anuală „Hierasus”, editată, începând cu anul 1978, de Muzeul Județean Botoșani, arheologul Paul Șadurschi îi dedică reputatului cercetător un articol-biografic din care vă prezentăm un fragment ce evocă cercetările din Dobrogea.


„Dispariția sa tocmai atunci când se afla în plină putere de creație, când începuse valorificarea majoră a îndelungatelor sale cercetări, a produs o puternică impresie.
Născut la 2 martie 1922, în Deva, dintr-o familie de condiție modestă, face în orașul natal școala primară şi apoi, datorită deosebitelor aptitudini pe care le dovedește, urmează Liceul «Decebal» în aceeași localitate.

În 1942 se înscrie ca student la Universitatea din Cluj, aflată pe atunci în refugiu la Sibiu, urmând cursurile Facultății de Litere şi Filozofie, secția de Istorie.
În 1944 este nevoit să întrerupă cursurile fiind încorporat ca militar şi apoi, participând cu Batalionul 7 Vânători la luptele pentru eliberarea Transilvaniei, este decorat pentru fapte de arme cu «Bărbăţie şi Credinţă cu spade şi panglică el. a III-a».

În 1947 ia licenţa în Istorie veche, Arheologie şi Istoria României cu certificatul Magna cum Laude la Universitatea din Cluj, unde este numit începând cu 15 septembrie 1948 asistent la disciplina de istorie universală veche, în cadrul Facultăţii de Istorie.

Participă în vara anului 1948 pe Şantierul Naţional Bumbeşti-Livezeni ca brigadier. (...)
Specializarea în probleme privind perioada daco-romană face să i se încredinţeze elaborarea capitolului Provincia Dacia pentru cea de a doua
ediţie a Tratatului de Istoria României, vol. I. Teza sa de doctorat «Marele monument funerar de la Adamclisi» constituie o contribuţie ştiinţifică deosebită, un model în tratarea exhaustivă a unei probleme.

Lucrările sale, tipărite în periodice de specialitate din ţară şi din străinătate, arată o cunoaştere profundă a fenomenului istoric, capacitatea de a încadra istoria naţională în istoria universală, subliniind aportul adus de civilizaţia dacică la patrimoniul cultural naţional.
Colaborează din plin cu muzeele de istorie din ţară, în special cu cele din Dobrogea şi din Moldova. Nici boala nu l-a împiedicat să continuie această colaborare. În ultimii ani a participat la săpăturile întreprinse la Manoleasa - Botoşani pentru studierea unor fortificaţii din epoca migraţiilor, aceasta, imediat după ieşirea din spital.
Nu-şi precupeţeşte sănătatea pentru a participa şi la ultima sesiune ştiinţifică organizată de Muzeul de istorie naţională şi arheologie din Constanţa. Trebuia să comunice ultimele sale rezultate lumii ştiinţifice.

Oboseala drumului lung şi condiţiile specifice de mediu geografic, fac să se stingă din viaţă în primele ore ale zilei de 23 octombrie, înainte de a i se mai putea acorda ajutor.
Pe masa sa de lucru au rămas neterminate însemnate lucrări pe care le pregătea. Ascultătorii n-au mai auzit la radio cea de-a şaptea conferinţă din ciclul închinat aniversării a 2050 de ani de la crearea statului dacic, studenţii n-au mai putut să-i asculte prelegerile savante, cunoscuţii săi nu-i vor mai întâlni zâmbetul şi deosebita sa amabilitate. O pierdere grea, ireparabilă s-a produs prin moartea sa, ştiinţei istorice, învățământului românesc şi familiei sale. Va rămâne vie însă pentru totdeauna amintirea sa şi în mintea tuturor celor care l-au cunoscut, rămâne trainică însemnata contribuţie pe care şi-a adus-o în domeniul arheologiei şi epigrafiei, a istoriei vechi româneşti”.


Citește și:

In Memoriam istoricul Nicolae Gostar