Nichita Stănescu „Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru”
31 Mar, 2021 00:00
31 Mar, 2021 00:00
31 Mar, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
5595
Marime text
- Nichita Stănescu ar fi împlinit astăzi 88 de ani
Puțini poeți au parte în timpul vieții de recunoaștere și succes, atât în rândul criticii, cât și al publicului larg.
Nichita Stănescu a fost unul dintre privilegiați, devenit un clasic încă de când trăia, fiind adulat de generații diferite, citit, recitat și cântat, strigat pe numele mic, lăudat de cronicari, distins cu importante premii de poezie, nominalizat la premiul Nobel pentru literatură și numit - post-mortem - membru al Academiei Române.
Cum a reușit un poet să genereze atâta unanimitate, să se apropie atât de mult de suflete de toate vârstele, să trezească gustul pentru poezie chiar și în oameni lipsiți de orice lirism?
E încă un mister, care ține probabil de har, charismă sau destin.
Considerat de critica literară drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, Nichita a fost, asemenea lui Tudor Arghezi în epoca interbelică, un reformator al poeticii românești, aparținând temporal, structural și formal poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960 - 1970.
S-a născut pe 31 martie 1933, la Ploiești, dintr-un fost țăran prahovean, devenit comerciant ploieștean, și o nobilă rusoaică. A fost un copil iubit și răsfățat, mama fiind mereu alături de el, îndrumându-i pașii către arte, către muzică sau lectură. A fost un elev strălucit, foarte bun chiar și la matematici, și a jucat volei în liceu, fiind o mică vedetă în orașul său natal.
După studiile filologice urmate la Universitatea București, a început să se facă remarcat cu poezii și eseuri publicate în revistele de literatură, debutând în volum în 1960, cu „Sensul iubirii”. În 1964, îi apare „O viziune a sentimentelor”, pentru care Nichita primeşte, în acelaşi an, premiul Uniunii Scriitorilor.
În martie 1965 publică volumul de poezii „Dreptul la timp”, iar un an mai târziu publică volumul „11 elegii”, apărut la Editura Tineretului. În anul 1967, publică nu mai puţin de trei volume – „Roşu vertical”, „Antologia Alfa”, precum şi volumul de poezii „Oul şi sfera”, iar în anul 1969 publică volumele de poezii „Necuvintele”, care primeşte din nou Premiul Uniunii Scriitorilor şi „Un pământ numit România”. În acelaşi an este numit redactor-şef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu, iar în anul 1970, publică volumul „În dulcele stil clasic” şi a doua antologie din opera sa cu titlul „Poezii” şi deţine o rubrică lunară în revista „Argeş”.
În perioada 1970 – 1973, devine redactor-şef adjunct la revista „România literară”, aflată sub conducerea lui Nicolae Breban.
În anul 1971 îi sunt traduse în fosta Iugoslavie volumele „Belgradul în cinci prieteni” – ediţie bilingvă de poezii inedite – şi „Nereci” („Necuvintele”), iar un an mai târziu publică volumul de poezii „Măreţia frigului” şi primeşte, pentru volumul de eseuri „Cartea de recitire”, pentru a treia oară, Premiul Uniunii Scriitorilor.
În anul 1973, publică antologia de poezii de dragoste „Clar de inimă”, iar în 1975, este recompensat cu Premiul internaţional „Johann Gottfried von Herder”. În acelaşi an publică antologia „Starea poeziei”, pentru care primeşte un nou premiu al Uniunii Scriitorilor, şi devine publicist comentator la revista „România literară”.
În anul 1978, publică volumul de poezii „Epica Magna”, pentru care primeşte premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, iar în anul 1979 îi apare volumul de poezii „Opere imperfecte”.
În anul 1980, scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaţilor la Premiul Nobel pentru Literatură, Nichita fiind nominalizat alături de nume mari precum Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn, laureatul acelei ediţii fiind, însă, poetul grec Odysseas Elytis.
A trăit intens, și-a făcut prieteni, a iubit peste măsură femeile și alcoolul, dar a lăsat o operă care va învinge timpul.
La 31 martie 1983, la împlinirea a 50 de ani, poetului i s-a organizat o sărbătorire naţională, însoțită de apariția volumului „Strigarea numelui”. A fost „cântecul de lebădă” al poetului care, la sfârșitul aceluiași an, s-a stins din viață, pe 13 decembrie 1983.
Laudă omului
Din punctul de vedere-al copacilor,
soarele-i o dungă de căldură,
oamenii - o emoție copleșitoare...
Ei sunt niște fructe plimbătoare
ale unui pom cu mult mai mare!
Din punctul de vedere-al pietrelor,
soarele-i o piatră căzătoare,
oamenii-s o lină apăsare...
Sunt mișcare-adaugată la mișcare
și lumina ce-o zărești, din soare!
Din punctul de vedere-al aerului,
soarele-i un aer plin de păsări,
aripă în aripă zbătând.
Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,
cu aripi crescute înlăuntru,
care bat plutind, planând,
într-un aer mai curat - care e gândul!
Sursa foto: rador.ro
Citește și:
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii