Relațiile cu Ungaria și cu Bulgaria după Marele Război, recunoașterea noilor frontiere și percepția evenimentelor în Dobrogea (galerie foto)
ro
03 Jun, 2020 00:00 Adrian ILIE 03 Jun, 2020 00:00 03 Jun, 2020 00:00 ZIUA de Constanta 4124Tratatul cu Ungaria a fost semnat de dr. Ion Cantacuzino şi Nicolae Titulescu şi consfinţea unirea Transilvaniei, Banatului, Maramureşului şi Crişanei cu România.
Pentru a ajunge aici, partea română a avut un drum greu de străbătut şi a trebuit să desfăşoare o susţinută activitate diplomatică pentru a contracara „argumentele” diplomaţiei maghiare.
Tratatele de pace din capitala Franţei consfinţeau victoria principiului naţionalităţilor şi al autodeterminării naţionale la scară internaţională, aspiraţiile naţionale fiind realizate prin mijloace democratice.
La 29 octombrie 1918, se redacta un document care era adresat preşedintelui american W. Wilson pentru aprobare, reprezentând un „ Comentariu oficial asupra celor 14 puncte”. La punctul 11, se prevedea revenirea Dobrogei şi a Basarabiei, statului român. Noile frontiere ale României aveau să fie recunoscute de S.U.A. Ulterior americanii vor propune englezilor să facă presiuni asupra României să cedeze Dobrogea sudică, Bulgariei. Britanicii prin vocea lui Harold Nicholson a refuzat să facă acest lucru, considerând România un stat aliat
Primul – ministru Ionel Brătianu era împotriva includerii României în categoria statelor cu „ interese limitate”. Acesta conchidea: „ statele mici nu au interese limitate, dar influenţele lor sunt limitate”.
Cu acest prilej se adopta la 10 august 1920, Tratatul frontierelor, care garanta suveranitatea statelor create după război. România adera la acest tratat la 28 octombrie 1920, iar în perioada imediat următoare, în anii 1921-1923, a trecut la aplicarea acestuia prin semnarea unor tratate bilaterale cu Cehoslovacia şi Regatul sârbo-croato-sloven.
Relaţiile cu statele vecine erau departe de a fi cordiale. Cu Ungaria şi Bulgaria aveam în continuare relaţii tensionate, existând permanent suspiciuni reciproce. În anul 1919, existau informaţii cu privire la trecerea frauduloasă a frontierei, în Bulgaria, a unor persoane considerate suspecte, ce folosiseră drumul Medgidia-Bazargic. De altfel, întreaga mişcare socialistă şi bolşevică din Bulgaria trebuia atent supravegheată.
La Medgidia, şeful poliţiei din localitate, comisarul Ion Vâlcu, informa la 11 iunie 1919, prefectul judeţului, că nu au fost semnalate cazuri privind răspândirea unor broşuri ale propagandei bolşevice. Se respecta Ordinul Ministerului de Interne nr. 220/25 mai 1919. Bulgarii Radi Adrieff şi Sava Vaneff, din Silistra, refugiaţi în Rusciuk, se aflau în serviciul de spionaj şi propagandă al societăţii „ Dobrogea”, având sarcina de a face propagandă şi de a agita spiritele contra „dominaţiei româneşti”. O altă notă informativă a şefului Poliţiei Medgidia, era transmisă la 23 iulie 1919, prin care se informa cu privire la faptul că „ nu şi-au făcut apariţia agenţi bolşevici unguri şi nu există organizaţie socialistă. Vom continua supravegherea”.
După evenimentele din anii 1918-1920, România avea recunoscute frontierele de marile puteri, suprafaţa acesteia ajungând la 296.000 de km² şi o populaţie de 16.250.000 locuitori în anul 1920. Tratatul de la Trianon aducea României, 156.000 km² şi o populaţie de 8,5 milioane locuitori. Un procent însemnat al populaţiei era reprezentat de minorităţi care se cifra la 30%, iar aportul provinciilor unite cu ţara a fost semnificativ pentru dezvoltarea economică.
La capătul „Marelui Război", cum a rămas prima conflagrație mondială în conștiința contemporanilor, în paginile istoriografiei româneşti şi străine, este împlinită întregirea României.
Rămânea ca speranţele şi năzuinţele noastre naţionale să se înfăptuiască. Mircea Eliade, în 1935, afirma că „ suntem un popor optimist şi credem că sutele de mii de morţi pe care i-am oferit Antantei în războiul cel mare au izbutit să întunece legenda incapacităţii conducătorilor noştri şi a dezastruoasei noastre vieţi politice”.
„Marele Război” s-a încheiat surprinzător prin victoria trupelor Antantei, în condiţiile în care Puterile Centrale ocupau teritorii însemnate şi impuneau tratate sau armistiţii greu de acceptat pentru statele ocupate. A fost o răsturnare de situaţie pe termen scurt care a dus la ieşirea din război a aliaţilor Germaniei, rând pe rând, culminând în cele din urmă cu capitularea acesteia.
România va deveni după evenimentele desfăşurate între 1914-1920, un stat modern, stabil politic în anumite perioade, cu investiţii româneşti şi străine, cu vot universal şi democratic. Pluripartitismul politic demonstra existenţa principiilor democratice, iar monarhia constituţională asigura stabilitatea politică a ţării, jucând rolul unui arbitru al vieţii politice româneşti.
Între 1918-1940, România va avea o suprafaţă de 295.049 km², fiind un stat de mărime medie, consolidându-şi poziţia în sud-estul Europei, ca suprafaţă fiind depăşită doar de Polonia şi de Uniunea Sovietică, iar din punct de vedere al populaţiei fiind a opta ţară din Europa, prin cei 18.052.896 locuitori, potrivit recensământului din 1930.
Bibliografie selectivă:
A.N.I.C., Fond Microfilme, Anglia, rola 446
Arhiva M.A.E., Fond Conferinţa Păcii, 71, 1919, Dosar 57, f.118.
S.J.A.N.C., Fond Prefectura Constanţa, Dosar 1/1919, f.45.
***Istoria românilor. Compendiu, Iași, 1994
Frederic C. Nanu, Politica externă a României. 1919-1933, Editura Institutul European, Iaşi, 1993
Ion Stanciu, Aliaţi fără alianţă. România şi S.U.A. (1914-1920), Editura Albatros, Bucureşti, 1992
Nicolina Ursu, Sorin Maxim Ursu, Interferenţe istorice. Dobrogea şi Basarabia (1878-1940), în volumul 1918-2008. 90 de ani de la unirea Basarabiei cu România, Editura Muzeului Marinei Române, Constanţa, 2008
Nicolina Ursu, Dobrogea un măr al discordiei ?, Document, Buletinul Arhivelor Militare Române, V, nr.4, 2004
Gheorghe Iacob, Luminiţa Iacob, Modernizare-Europenism. România de la Cuza Vodă la Carol al II-lea. Percepţie, trăire, identitate etnică, vol. II, Editura Universităţii „ Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 1995
Ioan Scurtu, Istoria României în anii 1918-1940. Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură, Editura Didactică şi pedagogică R.A., Bucureşti, 1996
Adrian Ilie, Medgidia la începutul secolului al XX-lea, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014
www.george-damian.ro;
Despre Adrian Ilie
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Profesor - Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia.
Director adj. - Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
Galerie foto:
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii