#DobrogeaAcademică In Memoriam academicianul Petre T. Frangopol

 
De personalitatea răposatului academician de sorginte constănțeană Petre T. Frangopol, trecut în neființă vineri, 11 decembrie 2020, la vârsta de 87 ani, cotidianul ZIUA de Constanța va rămâne etern legat prin proiectul #DobrogeaAcademică.
 
Un scurt remember ne prilejuiește întoarcerea în timp, la prima întâlnire petrecută în toamna anului 2018, chiar la domiciliul dânsului, când i-am prezentat intențiile cotidianului ZIUA de Constanța de a sărbători, cu prilejul Zilei Dobrogei, etniile conlocuitoare, încercând să-l convingem să participe la aceste festivități.
 
Mai apoi, la jumătatea lunii mai 2019, o echipă a cotidianului ZIUA de Constanța participa, la invitația academicianului Petre T. Frangopol, la sesiunea științifică a Academiei Române dedicate memoriei marelui cercetător Ion Dumitriu Snagov. Atunci aveam să fim atât de mândri de istoria Dobrogei și de reprezentanții ei cei mai de frunte, plecând chiar de la Sfântul Andrei, încât, la întoarcerea acasă, marcați de atmosfera solemnă căreia îi fuseserăm părtași, cu sprijinul comunității dobrogene lua naștere proiectul #DobrogeaAcademică.
Moment-reper, acest proiect și-a propus să conecteze cititorii cotidianului ZIUA de Constanța la activitatea Academiei Române, la valoroasele sale inițiative. Totodată, având caracter bivalent, prin #DobrogeaAcademică s-a reușit aducerea în atenţia comunităţii a relației Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile – începând cu Constantin I. Brătescu.
 
Cetățean de onoare al municipiului Constanța
La 1 iulie 2019, ZIUA de Constanța demara proiectul editorial #DobrogeaAcademică, prilej cu care erau evocate două mari personalități - Petre T. Frangopol şi Marian Traian Gomoiu - prin vocea colegilor-academicieni.
Mai apoi, pe 10 iulie, în sala Coriolan a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, se desfășura cea dintâi ședință festivă dedicată decernării titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Constanța celor două personalități greu de egalat în domeniile de cercetare în care s-au remarcat: chimie şi biofizică, respectiv biologie şi ecologie.
Iniţiatori ai acestui demers au fost Universitatea „Ovidius” Constanţa (prorector Mihai Gîrţu şi conf. univ. dr. Marius Skolka - decan Facultatea de Ştiinţele Naturii şi Ştiinţe Agricole), Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” (director, prof. dr. Vasile Nicoară), Academia Navală „Mircea cel Bătrân” (rector, prof. univ. dr. Ing. Octavian Tărăbuţă), Comunitatea Elenă „Elpis” (preşedinte Traian Antoniadis şi vicepreşedinte Mihnea Hagiu), conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan, dr. Doina Păuleanu (director Muzeul de Artă Constanţa), prof. univ. dr. Adrian Bavaru, cotidienele „Adevărul” (Sînziana Ionescu şi Mariana Iancu) şi „Evenimentul Zilei” (Feri Predescu), Dotto Tv, SC Comvex SA, SC Zip Escort SRL, Baroul Constanţa (av. Filişan Cătălin), Editura EX PONTO (editor Ovidiu Dunăreanu).
 
Laudatio academician Petre T. Frangopol

Cu acel prilej, prof.univ.dr. Mihai Gîrțu, prorector al Universității „Ovidius” Constanța, dădea citire unui laudatio ce purta titlul „Petre T. Frangopol - cercetător de excepție și ctitor de școli de cercetare; promotor al valorilor autentice în învățământ și cercetare”.
 
Petre Frangopol s-a născut la 26 mai 1933, văzând lumina zilei într-o casă de pe strada Marc Aureliu, în inima Constanței.  Este descendent al unei vechi familii de origine greacă, forțată să emigreze la mijlocul secolului al XIX-lea din Mesemvria (Nessebar), în Bulgaria.  Așa cum singur mărturisește, tatăl său, Theodor Frangopol, l-a dus la școala primară cu predare în limba română, spunându-i „tu ai nume grecesc, dar să știi că ești român” și continuând „am luptat pe front pentru această țară, să o iubești ca și mine”. 
 
A absolvit Liceul "Mircea cel Bătrân" în 1951 și Institutul Politehnic din Iași în 1956, ca inginer chimist.  Beneficiind de înființarea Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele, a urmat cursuri post-universitare de radiochimie și tehnologii nucleare la Universitatea din București în 1957, sub îndrumarea academicianului Horia Hulubei.  În urma absolvirii cursului, a fost angajat la IFA, pentru a pune bazele cercetărilor de radiochimie.
 
În perioada 1958-1964, a fost detașat la Facultatea de Chimie Industrială a Institutului Politehnic București, unde a lucrat în laboratorul de chimie organică, condus de academicianul Costin Nenițescu.  În perioada respectivă a adus contribuții importante la știința românească pregătind, pentru prima dată în țară, Iod-131, izotop utilizat pe scară largă pentru tratarea bolilor tiroidei.  În perioada 1961-1963 a lucrat împreună cu academicianul Alexandru Balaban la producția de materiale organice pentru detectori cu scintilație, cu scopul de a evita importul acelor compuși.
 
Revenit la IFA, în perioada 1964-1974 a avut o contribuție majoră la crearea și dezvoltarea Laboratorului de Compuși Organici Marcați Izotopic, în cadrul căruia a studiat utilizarea compușilor organici ca agenți de răcire pentru reactoarele nucleare.  În 1968 și-a susținut  teza de doctorat la Institutul Politehnic din Timișoara, cu tema „Radicali liberi stabili din clasa diaril-azotului”, sub îndrumarea academicianului Giorgio Ostrogovich. Studiile sale au cunoscut o recunoaștere internațională foarte rapidă, fiind citate în monografiile de specialitate ale momentului.  Această recunoaștere timpurie i-a permis obținerea unor burse post-doctorale la instituții de prestigiu din Canada, SUA și Germania.

 
După finalizarea burselor post-doctorale, s-a întors la IFA, unde, în perioada 1974-1994, a urcat toate treptele consacrării științifice.  În acei ani a inițiat noi direcții de cercetare în România, precum producția de izotopi radioactivi de Galiu-67 și Indiu-111, utilizați în diagnoza cancerului. De asemenea, a sintetizat compuși organici marcați cu Carbon-14, folosiți la determinarea productivității primare a planctonului în ecosistemul acvatic românesc, descoperire care i-a atras recunoașterea Institutului Oceanografic Internațional, care l-a primit în rândurile sale în 1999.
 
Distrugerile cauzate de cutremurul din 1977 laboratorului pe care l-a inițiat și condus au creat premisele unui nou început, îndreptând temele de cercetare către biofizică și biochimie.  În anii ’80 a lucrat la înțelegerea modului în care anestezicele locale influențează membranele biologice și a studiat interacțiunile moleculare dintre proteine și lipide, pentru a înțelege transferul unor medicamente prin membrane celulare. Dincolo de valoarea lucrărilor publicate, este de remarcat mărturisirea academicianului Benga, care a afirmat că, în perioada respectivă, a învățat de la Petre Frangopol cum să conceapă propuneri de proiecte pentru a obține finanțare internațională.
 
Preocupările sale științifice nu au încetat după pensionare, fiind activ alături de universitari de la Iași și Cluj, în abordarea unor teme legate de interacțiunea dintre sistemul imunitar și tumorile canceroase sau de excitabilitatea membranelor biologice.  Având vocație de ctitor, a înființat laboratoare de biofizică și la universitățile la care a fost profesor asociat, folosind fonduri pe care le-a atras din granturi internaționale.
 
De-a lungul întregii sale cariere, uneori cu riscul de a-și pierde locul de muncă, Petre Frangopol a fost un susținător neobosit al valorilor autentice. Cele șapte volume intitulate „Mediocritate și Excelență - O Radiografie a Științei și Învățământului din România”, publicate în perioada 2002-2019, au pus în dezbatere problemele cu care s-au confruntat învățământul superior și cercetarea pe parcursul acestei lungi perioade de tranziție.  În 2004 a publicat volumul „Elite ale cercetătorilor din România. Matematică, fizică, chimie”, în care prezintă biografiile a 21 de cercetători, dintre care 7 au devenit ulterior membri ai Academiei Române.  Printre personalitățile de anvergură internațională pe care le-a readus în atenția comunității se află și marele fizician dobrogean Geavit Musa, un alt absolvent al Liceului Mircea cel Bătrân și un neobosit susținător al programelor de fizică de la Universitatea Ovidius.  Mai recent, în 2018, a cinstit centenarul Unirii, coordonând apariția lucrării „Istoria chimiei românești,” sub patronajul Academiei.
 
Petre Frangopol a scris, dar a și militat activ pentru recunoașterea adevăratelor valori.  A sprijinit candidaturile la Academie a unor cercetători de mare valoare, ale căror dosare erau „puse bine” în dulapuri. Dincolo de susținerea cercetătorilor consacrați, a sprijinit în mod constant și tinerii merituoși. La recomandarea sa, mulți dintre aceștia au fost primiți la studii doctorale peste hotare și au devenit apoi profesori în universități de prestigiu din străinătate.
 
În perioada 2002-2010, i-a sprijinit pe academicienii Ioan Dumitrache și Emil Burzo, aflați la conducerea Consiliului Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior, în efortul de a promova criterii și standarde de evaluare moderne, recunoscute internațional.  Criteriile pe care le-a propus au stat la baza alocării prin competiție a fondurilor pentru granturile de cercetare.  Apoi, în 2012 a devenit redactorul șef al Revistei de Politica Științei și Scientometrie, pe care a coordonat-o până în 2016, când ministerul i-a sistat finanțarea.  În paginile revistei au fost prezentate opinii, analize, propuneri coerente pentru reformarea sistemul de educație și cercetare din România.  Chiar dacă, de-a lungul timpului, miniștrii care s-au perindat au ignorat multe dintre soluțiile propuse, o bună parte dintre acestea își păstrează valabilitatea și așteaptă încă să fie puse în practică.
 
Ca recunoaștere pentru contribuțiile sale importante în biofizică, în 1990 Petre Frangopol a primit premiul „Constantin Miculescu" al Academiei Române iar în 2006 INFIN-HH i-a acordat diploma "Horia Hulubei" pentru contribuția sa remarcabilă la dezvoltarea IFA. Activitatea sa a fost recunoscută și prin alegerea sa în comitetele de redacție ale unor reviste internaționale de mare prestigiu, precum Scientometrics și Journal of Radioanalytical and Nuclear Chemistry.  În 2012, a avut loc consacrarea meritelor sale deosebite, atunci când Academia Română i-a acordat titlul de membru de onoare.  În 2018, la împlinirea a 85 de ani, Academia și-a arătat aprecierea dedicând-i o sesiune aniversară.
 
La final, este demn de amintit faptul că, deși a primit diverse oferte de a rămâne în străinătate, a ales mereu să se întoarcă în țară.  Ignorând colegii care glumeau  pe seama sa ca fiind un „înapoiat”, Petre Frangopol a optat să onoreze memoria tatălui său, cel care păstra cu atâta grijă actul de cetățean român semnat de însuși Regele Carol I.   Dacă tatăl său a luptat pentru România în tranșeele primului război mondial, Petre Frangopol a luptat pentru țara sa pe frontul științei și al educației.
 
Domnule profesor, v-am cunoscut întâi ca apărător al valorilor veritabile în știință și apoi ca iubitor al Constanței, al istoriei, culturii, tradițiilor locuitorilor ei.  Ați fost în toți acești ani și veți fi mereu pentru mine un model de înțelegere și de blândețe, de răbdare și de tenacitate, de dârzenie și de modestie.  Dați-mi voie să vă citez și să afirm răspicat: alături de dumneavoastră sunt mândru că „sunt constănțean, sunt dobrogean, sunt român!”
 
„După opt decenii, am întipărită în memorie, dar și în suflet, imaginea fermecată a plajei Modern de atunci”
În cuvântul său de mulțumire, la momentul decernării titlului de Cetățean de onoare, Petre T. Frangopol a rememorat amintiri dragi ale copilăriei de la malul mării.
 
„Onorată Asistenţă,
Mărturisesc că sunt impresionat de căldura cu care sunt înconjurat astăzi de Dvs. în oraşul în care m-am născut şi pe care îl iubesc.
Datorăm manifestarea de azi, care a necesitat un efort considerabil, cotidianului ZIUA căruia îi adresez de la început mulţumirile mele.
Dacă mă aflu acum aici, în fața dvs., la vârsta mea, o vârstă înaintată, ca să nu spun mai mult, trebuie să mulțumesc nu doar eredității, ci și orașului în care m-am născut, căci Soarele și Marea m-au însoțit de-a lungul copilăriei și tinereții, mi-au dat sănătatea și vitalitatea care mi-au îngăduit să înfăptuiesc tot ce am  realizat.
 
Am văzut lumina zilei, nu departe de sala în care ne aflăm acum, într-o casă de pe strada Marc Aureliu, ale cărei ferestre se deschideau spre strada Mării. A fost, deci, firesc, să primesc botezul Mării de timpuriu și, iată că și azi, după 8 decenii, am întipărită în memorie, dar și în suflet, imaginea fermecată a plajei Modern de atunci, cu digul ce pornește spre larg din dreptul Palatului Şuțu, palat construit în stil maur, apărut parcă și el din basmele copilăriei. Vă mărturisesc că această prezență a Mării doar la câțiva pași de casa în care m-am născut, mă fascinează și azi, a devenit a doua natură a existenței mele. Și apoi jocurile noastre pe plajă, meciurile de fotbal și de volei la care luau parte toți copii cartierului, băieți și fete, meciuri care continuau la căderea întunericului cu lungi discuții despre cărțile citite, despre filmele văzute au creat o atmosferă de prietenie și încredere, o solidaritate care mi-a folosit mult, mai târziu, în viață.
 
Onorată asistenţă,
În aceste momente, emoţionante pentru mine, trebuie să evoc un episod care m-a marcat pentru toată viața. În prima zi de școală — parcă a fost ieri —  tata m-a luat de mână și m-a condus la Școala Primară nr. 1 de pe Strada Carol. Azi Muzeul de Artă al Constanţei. Drumul trecea pe lângă Biserica Elenă și Şcoala Elenă, cu învăţământ integral în limba greacă. Tata mi-a strâns mâna şi mi-a spus apăsat: tu ai nume grecesc, dar să ştii că eşti român ca şi tatăl tău care a luptat pe front pentru această ţară, pe care să o iubeşti ca şi mine; nu ai ce căuta la şcoala greacă. Mai târziu am înţeles semnificaţia acestor vorbe când am aflat istoria familiei Frangopol din Constanţa. O istorie care a început pe la mijlocul secolului  XIX.
 
Nu mai știu cine mi-a spus că orașul nostru, Constanța, e un oraș de imigranți. E un adevăr nici că se poate mai banal : căci toate orașele sunt, în definitiv, formate din imigranți, oameni atrași de nivelul de civilizație mai ridicat al cetății. Dar, ce era și cum arăta Constanța în urmă cu 170 de ani ? Doi medici ofițeri, unul francez, altul neamț au trecut pe aici în vremea războiului ruso-turc din Crimeea (1853-1856) și au publicat însemnări de călătorie la Paris și Berlin despre un mizerabil cătun turcesc, câteva zeci de colibe acoperite cu stuf, locuite de oameni sărmani, trăind de pe o zi pe alta, într-o sărăcie lucie. Ei bine, acesta era satul Kiustengé, în care au poposit străbunicii mei, venind din Bulgaria, de la Mesemvria (Nesebăr de azi), la sud de Varna, urmare unei purificări etnice făcute de bulgari. Au vândut tot ce aveau şi au venit în 1860 cu oile lor la Kiustenge să-şi croiască o nouă viaţă, plecând de la zero. Dar, n-au venit cu mâna goală : posedau o reţetă originală de preparare a caşcavalului (obţinută de la mănăstirile greceşti), şi, pornind de aici, au dezvoltat un negoţ de coloniale, printre care şi caşcavalul de Dobrogea, cu aromă şi gust specific. Tatăl meu s-a născut aici în 1887, și la vârsta de 12 ani a început să lucreze la cășăriile de la Hârșova până a fost luat în armată și apoi, pe front, în primul război mondial.
 
Mi se pare semnificativă sublinierea profilului moral de cetăţean al Dobrogei al lui Ralli Frangopol, străbunic al meu, trecut în nefiinţă la 88 de ani, în 1931, prilej pentru ziarul constănţean Marea Noastră din 1 martie 1931 să publice un articol din care citez: „Dintre bătrânii autohtoni dobrogeni, trei patru, câţi mai rămăseseră, s-a dus încă unul, Ralli Frangopol. Devotaţi muncii şi familiei, respectuoşi faţă de legile şi tradiţiile ţării, s-au comportat ca cei mai merituoşi şi veritabili patrioţi”.
 
Am fost al treilea membru din familia constănţeană Frangopol care am ales să lucrez în domeniul ştiinţelor chimice. Primul a fost Dumitru Frangopol (1884 – 1952), unchiul meu, care a absolvit Politehnica din München, unde şi-a făcut şi doctoratul.  A fost inspector al portului Constanţa şi şef al laboratorului de chimie al portului Constanţa, pe care l-a înfiinţat şi condus (1912 – 1927). A fost pe front în primul război mondial. Al doilea membru chimist al familiei a fost inginerul Ion Frangopol, văr primar, care a lucrat în industria petrolieră din Ploieşti.
 
În mod neîndoios, această ascendenţă de oameni săraci, dar curajoşi, care au reuşit să-şi croiască o nouă viaţă pe pământul dobrogean după ce au fost izgoniţi din vatra lor, această saga a familiei auzită în copilărie mi-a influenţat caracterul şi a încurajat voinţa mea de afirmare în profesia aleasă. Cu toate acestea, nu ştiu cât de mult aş fi reuşit dacă n-ar fi intervenit mai târziu, în 1956, după absolvirea facultății, întâlnirea mea cu savantul şi omul Horia Hulubei, creatorul Institutului de Fizică Atomică –IFA şi directorul său între 1956 şi 1968. Pentru viața și profesia mea, această întâlnire a fost providențială. De ce ? Fiindcă, printre marile sale calităţi se numărau generozitatea şi încrederea cu care se adresa celor tineri. Avea darul extraordinar de a discuta cu cei cu care voia să realizeze o acţiune, astfel încât aceştia să se simtă colaboratori responsabili şi nu simpli executanţi. În acest fel, pornind absolut de la zero, IFA a devenit un centru – multidisciplinar – de excelenţă, deşi institutul nu a pretins niciodată că este un centru de excelenţă.
 
Alţii i-au recunoscut excelenţa, atât în ţară, dar mai ales peste hotare, prin valoarea rezultatelor şi a elitelor pe care le-a format. (Și, fiindcă veni vorba, aș observa că la noi nici până în ziua de azi nu se prea ştie că excelenţa, ca şi talentul, nu se decretează.)
 
Onorată asistență,
 
Din dorința de a fi cât mai concis, voi enumera doar câteva din domeniile în care am obținut rezultate pe care, nu eu ci alții, colegi, profesori, cercetători, le-au considerat ca fiind importante în ramura respectivă. De exemplu: înființarea unei secții de fizică medicală, la Universitatea A.I. Cuza din Iași, prima în țară, mulțumită unei finanțări (un sfert de milion de dolari) obținute printr-o competiție internațională ; folosirea izotopilor radioactivi în medicină; în arheologie primele datări în România cu carbon 14; am inițiat la IFA  două direcții noi de cercetare : chimia biofizică și biofizica. Poate și mai mult mă bucură faptul că studenți recomandați de mine să-și susțină doctoratul în universități de peste hotare, au fost reținuți și au devenit profesori universitari în Germania, Suedia, California, Texas, Irlanda, Grecia, Austria. Așa cum i-am cunoscut, sper că, dacă nu toți, măcar câțiva vor reveni în țară. Rezultatele mele ştiinţifice au fost citate în literatură şi în cărţi de specialitate, aceste rezultate mi-au adus invitarea la conferinţe internaţionale reputate, cu participare limitată, de ex. Gordon Conferences, Conference Euchem etc., dar şi stagii postdoctorale în Canada (1970) şi SUA (1971) şi o bursă dozentenstipendium Humboldt (1972).
 
Deşi am primit numeroase oferte de a rămâne în străinătate, m-am reîntors la IFA unde eram şeful unui laborator cu o dotare la standarde internaţionale, căruia îi stabilisem un profil şi unde dezvoltasem primele tehnologii de preparare şi tehnici de măsurare a compuşilor organici marcaţi cu izotopi radioactivi. M-am întors, așadar, și am răspuns cu un zâmbet acelor colegi care m-au considerat un „înapoiat”, după cum sunau glumițele din acea vreme.
 
Nu pot încheia fără să amintesc activitatea mea publicistică. Fiind un martor din interior al dezvoltării cercetării româneşti (din 1956 până astăzi), am considerat în permanenţă ca o datorie morală să-mi exprim opinia asupra rezultatelor cercetării româneşti. Din acest motiv, am sugerat profesorului Hulubei în 1961, înfiinţarea Buletinului de informare al Institutului de Fizică Atomică, al cărui coordonator am fost, buletin care constituie şi astăzi o sursă valoroasă de informare despre activitatea Institutului. Apoi, în ultimul deceniu al secolului trecut am început să public zeci de articole în ziarul România Liberă pe tema cercetării şi educaţiei în şcoala românească, articole inserate în seria de volume sub titlul generic „Mediocritate și Excelență — O radiografie a științei și învățământului din România”, serie ajunsă la al 7-lea volum, apărut în această primăvară.
 
În 2012 am devenit redactorul şef al Revistei de Politica Ştiinţei şi Scientometrie, revistă a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pe care am coordonat-o până în anul 2016. când ministerul a tăiat finanţarea revistei.
În sfârșit, dar nu și în ultimul rând, în noiembrie 2018, preajma centenarului Unirii, a apărut Istoria chimiei româneşti, un volum masiv pe care l-am coordonat in cadrul Programului Civilizaţia românească al Academiei Române.
Vă mulțumesc !”.
 
Integrala „Mediocritate și excelență”, în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța
Evenimentul din 10 iulie 2019 era încununat și de apariția volumului #DobrogeaAcademică, susținut financiar de ZIP Escort și lansat cu prilejul manifestării dedicate Zilei Dobrogei, din 23 noiembrie 2019, pe care îl puteți citi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța.
Aceeași bibliotecă digitală găzduiește integrala de șapte volume a reputatului savant Petre Frangopol – „Mediocritate și excelență”. În anul 2002 ieșea de sub tiparul Editurii „Albatros” București prima analiză de anvergură a procesului de învățământ și cercetare realizată cu mijloace științifice și cu înaltă competență dinăuntrul sistemului de către un eminent profesor și cercetător român, în persoana academicianului constănțean Petre T. Frangopol. Mai apoi, cu o consecvență demnă de invidiat au apărut pe rând restul celor șase volume.
 
Xxx
 
Încheiem acest pios omagiu In Memoriam Petre Frangopol transmițând sincere condoleanțe familiei sale. Dumnezeu să-l ierte!