Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:51 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea143 Colegiul Comercial „Carol I“ Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

ro

27 Nov, 2021 00:00 3731 Marime text

 
Cu ocazia aniversării a 143 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, Colegiul Comercial „Carol I“ Constanța, prin intermediul prof. Ioana Prahoveanu, a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei:
 
M-am născut în Dobrogea, la țară, într-o familie de oameni simpli, muncitori care își spuneau mai degrabă olteni, ca urmare a originii bunicilor, din Oltenia, bunici care plecaseră la un moment dat în Bulgaria odată cu anexarea Cadrilaterului în 1913 și mai apoi a strămutări lor din Bulgaria în Dobrogea după anul 1940, când zeci de mii de români au fost nevoiți să își părăsească locuințele și să vină aici în Dobrogea pentru un nou început.

Eu întotdeauna m-am considerat dobrogeancă și am iubit și iubesc acest tărâm care unește Marea cu Dunărea. Întotdeauna îmi este dor de aerul sărat al mării și de vânturile care străbat necontenit acest spațiu.
 
Obiceiurile și sărbătorile minorităților din Dobrogea, pe lângă cele practicate de români, ocupă un loc important în viața de toate zilele a poporului român. Ceea ce dă identitate și un specific anume Dobrogei este tocmai profilul etnic special, combinația unică de elemente culturale, care constituie identitatea spațiului românesc, în sensul diversității și multiculturalității. Tocmai acest lucru aș arăta cuiva care nu cunoaște Dobrogea. Constanța este un exemplu de conviețuire multietnică și multiculturală. Orașul vechi, centrul vechi al Constanței, reprezintă un loc inedit, plin de istorie. Acolo, printre clădirile vechi care au o arhitectură impresionantă, cu influențe grecești, armenești, turcești, găsești istoria nescrisă a oamenilor care au clădit acest oraș încă din cele mai vechi timpuri de la geți, greci, romani, turci și români.
 
Trei valori pe care le au dobrogenii, ar fi acelea care țin de toleranță, fie ea etnică și religioasă, de conviețuire pașnică și de valorizare a tuturor bogățiilor acestui spațiu milenar, de la Delta Dunării, Podișul Dobrogei, Munții Măcinului, ansamblul mănăstirilor și nu în ultimul rând impresionanta Marea Neagră, placa turnantă și gara ordonatoare, cum  relata marele istoric Gheorghe Brătianu în lucrarea sa Marea Neagră, mare care a influențat categoric această zonă și populația care a trăit aici, ea însăși fiind un liant al legăturilor economice, culturale și etnice.
 
Cu ocazia celebrării unirii Dobrogei cu România, urez tuturor dobrogenilor să continue tradițiile și obiceiurile acestor meleaguri, să contribuie permanent prin munca și creativitatea lor la dezvoltarea acestei regiuni, la dezvoltarea acestui oraș în care trăim, astfel încât să facem din acest loc unul modern, european, pe care urmașii noștri să îl iubească și să îl ducă mai departe cu mândrie!

 
Prof. Ioana Prahoveanu
Colegiul Comercial Carol I Constanța

 
 
Sursa foto: Facebook Colegiul Comercial Carol I Constanța
 
Citește și:  #sărbătoreșteDobrogea143

 
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari