Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:32 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea143 Scriitorul Ovidiu Dunăreanu, mesaj de Ziua Dobrogei

ro

23 Nov, 2021 00:00 1216 Marime text
 

Cu ocazia aniversării a 143 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, scriitorul Ovidiu Dunăreanu, a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei:

 
Când și cu ce ocazie ați cunoscut Dobrogea?
      Eu nu am venit în Dobrogea, ci sunt din ea de când mă știu. Și mă trag dintr-un neam de români ai locului, de la Dunăre, din Ostrov, care, de dinainte de 1850 până în prezent, a dat generații de plugari și viticultori destoinici, câțiva preoți și învățători de toată lauda.
 
Ce ați recomanda să vadă cuiva care nu a ajuns în Dobrogea?
      Dobrogea are un farmec, o neîmblânzire care te iau în puterea lor de cum îi calci hotarul. Ținutul acesta aparte, dintre Fluviu și Mare, dă frâu liber reveriei, cugetului și inimii, dezvăluindu-ți profunzimea și măreția existenței omenești. El este, deopotrivă, o impresionantă sinteză omenească și o sinteză de armonii, o contopire de geologii copleșitoare. Amplitudinea și transparența luminii care-l ocrotește deschid calea spre miracol, spre veșnicie. Celui care n-a ajuns în Dobrogea i-aș recomanda să descopere aceste frumuseți rafinate, convingătoare, capabile să îl ridice pe culmile sublimului.
 
Care considerați că sunt cele mai importante trei valori pe care le au dobrogenii?
      În primul rând, inteligența și deschiderea caracterului lor, tenacitatea și priceperea de a duce lucrurile, strălucit, până la capăt. Apoi, modul lor de a conviețui cu ceilalți. Dobrogenii sunt, în această parte de lume nord-est balcanică, un model unic al îngăduinței aproapelui și al respectului față de diversitate. Și nu în ultimul rând, felul lor de a fi și de a-și asuma viața, cu atitudinea omului integrat unui „meridionalism“ și a unui „orientalism“, bine temperate, care țin de partea solară a arhitecturii noastre sufletești și spirituale.
 
Ce mesaj le transmiteți dobrogenilor de ZIUA Dobrogei?
       Să rămână integri, să rămână acasă pe acest pământ binecuvântat de Dumnezeu și să-l sfințească în continuare, așa cum au făcut înaintașii lor veniți aici după 1878, din toate ținuturile românești, cu speranță și devotament!

 
Citește și: #sărbătoreșteDobrogea143

 
 
 
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari