Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:11 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea146 Comandor dr. Marius-Laurențiu Rohart, directorul Muzeului Național al Marinei Române, mesaj de Ziua Dobrogei

ro

21 Nov, 2024 17:00 1683 Marime text


Cu ocazia aniversării a 146 de ani de la revenirea Dobrogei la România, Comandor dr. Marius-Laurențiu Rohart, directorul Muzeului Național al Marinei Române, a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei:
 
 
 

 
În ședința Camerei Deputaților din 9 septembrie 2015 a fost luat în discuție și supus la vot Proiectul de Lege privind instituirea Zilei de 14 noiembrie ca „Ziua Dobrogei”, dată la care, în anul 1878, în urma războiului ruso-otoman, cunoscut în istoria României drept Războiul de Independență, Dobrogea a revenit la teritoriul României. Anterior, inițiativa legislativă fusese adoptată și de Senat, în ședința din 19 noiembrie 2013, în calitate de primă Cameră sesizată. Se realiza astfel, un deziderat al locuitorilor Dobrogei, dar nu numai, de instituire a unei zile a Dobrogei și dobrogenilor, așa cum existau deja zile cu semnificații aparte pentru alte regiuni istorice românești: 27 martie pentru Basarabia, 28 noiembrie pentru Bucovina sau 1 decembrie pentru Transilvania.
 
De-a lungul veacurilor, istoria i-a hărăzit Dobrogei o soartă zbuciumată. Rând pe rând s-au perindat pe aici mai multe armate: persane, romane, iar mai târziu au avut loc invaziile popoarelor migratoare, urmate de stăpânirea otomană. În urma războiului ruso-turc din anii 1877-1878, României îi este recunoscută independența.
 
În context european, Mica Unire din 1859 și integrarea Dobrogei în 1878 au reprezentat primii pași spre recunoașterea României ca stat de către Puterile din Europa, reprezentând în același timp temelia fondării statului modern român.
 
Dobrogea reprezintă pentru patria-mamă unul dintre cele mai vechi izvoare ale spiritualității creștine europene, aici găsindu-se repere extrem de importante ale creștinismului primar, iar din punct de vedere socio-economic, ieșirea la Marea Neagră, a adus cu sine o creștere considerabilă prin crearea unei marine comerciale naționale eficiente. Începând din acest  moment, Marina Militară va cunoaște o dezvoltare continuă, devenind unul dintre garanții securității maritime regionale, oferind încredere și sprijin până în vremurile actuale. În regiunea descrisă de fluviu și de mare s-au născut primele școli de marină, șantiere navale devenite de tradiție, instituții emblematice ale acestei arme, precum Comandamentul Flotei sau Muzeul Național al Marinei Române. Și tot pe acest tărâm s-au derulat momente cruciale din istoria neamului românesc, istoria marinei consemnând faptele de arme ale marinarilor și figuri de eroi pentru care Dunărea şi Marea au fost suport și argument pentru viața și profesia de marinar.
 
Dorim mulți ani înainte Dobrogei și tuturor provinciilor românești în integralitatea statului român, să fie pace și numai vremuri bune!

 
 
Sursa foto: Muzeul Național al Marinei Române
 
Citește și:
#sărbătoreșteDobrogea146 La mulți ani, Dobrogea, pământ „grăitor“ de povești milenare!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari