Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:39 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea146 Conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul Universității Ovidius din Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

ro

19 Nov, 2024 17:00 1139 Marime text
Conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul Universității Ovidius din Constanța

Cu ocazia aniversării a 146 de ani de la revenirea Dobrogei la România, conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul Universității Ovidius din Constanța, a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei:
 

„Cu 146 de ani în urmă, când Dobrogea devenea parte a României, teritoriul dintre Dunăre și Mare nu era legat terestru de restul țării, Constanța era o localitate de aproximativ 5000 de locuitori, iar portul era nesemnificativ. Încă din primii ani, guvernul și viitorul rege Carol I au acordat o atenție specială integrării Dobrogei, s-au făcut investiții majore în infrastructură, s-a construit podul de la Cernavodă, astfel încât, după aproape un secol și jumătate, Dobrogea poate fi văzută ca un proiect de succes. Orașul Constanța a devenit o metropolă, cu clădiri emblematice, portul este poarta comercială spre întreaga lume, Delta și litoralul sunt destinații turistice și, nu în ultimul rând, diversitatea etnică certifică faptul că tradiția multiculturală este cea mai mare bogăție a acestui teritoriu.
În acest tablou complex, înființarea și dezvoltarea Universității Ovidius din Constanța au contribuit la plasarea Dobrogei pe harta educației, cercetării și dezvoltării culturale din România și de la Marea Neagră. Numărul mare de studenți, atât din Dobrogea, cât și din restul țării, dar și din străinătate, confirmă bazele solide pe care s-a construit instituțiași ne obligă la menținereaunor standarde științifice ridicate. Din această perspectivă, investițiile în infrastructură și cercetare, pe care le avem în desfășurare, vin să ducă mai departe misiunea asumată de înaintașii noștri în privința dezvoltării Dobrogei. 
La mulți ani, Dobrogea!“
 
Conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu,
Rectorul Universității Ovidius din Constanța


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari