Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:25 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea146 Monseniorul Ieronim Iacob, vicar episcopal de Dobrogea, mesaj de Ziua Dobrogei

ro

25 Nov, 2024 17:00 250 Marime text
 Mons. Ieronim Iacob

Cu ocazia aniversării a 146 de ani de la revenirea Dobrogei la România, monseniorul Ieronim Iacob, vicar episcopal de Dobrogea, a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei:
 

„În Trecerea noastră către veșnicie, aniversările - ca și sărbătorile religioase - ne fac, într-un anume fel, contemporani cu evenimentele și oamenii rememorați. Aniversarea alipirii Dobrogei la România, pe care o sărbătorim în fiecare an în luna noiembrie, ne aduce în fața ochilor, a minții și simțirii noastre lungul șir de bărbați și femei care au înfăptuit acest act artistic constitutiv al României de astăzi. Printre ei s-au aflat și creștinii  romano-catolici, din toate straturile sociale. Cu specificul credinței, cu munca și sacrificiile lor și eu am modelat fața acestui loc binecuvântat de Dumnezeu.

La ceas aniversar îi pomenim în rugăciunile noastre de recunoștință și reînoim promisiunea de a continua lucrarea cea bună înfăptuită de ei. Catolicii din Vicariatul Episcopal al Dobrogei îi aduc și cu acestă ocazie mulțumiri lui Dumnezeu, Stăpânul timpului și al istoriei, pentru toate binefacerile materiale și spirituale primite; imploră darul păcii stabilite pentru această regiune și pentru lumea întreagă; privesc cu speranță spre  un viitor mai bun pentru generațiile care vor veni.

Har, pace și binecuvântare de la Domnul nostru Isus Cristos!“

Mons. Ieronim Iacob, vicar episcopal de Dobrogea.

 
Sursa foto: ZIUA de Constanța

Citește și:
#sărbătoreșteDobrogea146 La mulți ani, Dobrogea, pământ „grăitor“ de povești milenare!
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari