Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:22 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie 63% dintre respondenți nu cred că închiderea teraselor după ora 23.00 va reduce numărul pacienților infectați cu coronavirus

ro

10 Aug, 2020 00:00 1755 Marime text
  • Amintim că începând cu data de 02 august, ora 23:00, terasele, barurile și cluburile de pe litoral (și din restul județului) se închid pe parcursul nopții, activitatea în intervalul orar 23:00 - 06:00 fiind considerată cu risc epidemiologic crescut.


Cotidianul ZIUA de Constanța a derulat, în perioada 03 – 10 august, un sondaj de opinie cu întrebarea: „Credeți că închiderea teraselor după ora 23.00 va duce la reducerea numărului pacienților infectați cu coronavirus?“.




63% dintre cei care au participat la sondaj nu cred că închiderea teraselor după ora 23.00 va duce la reducerea numărului pacienților infectați cu coronavirus. Asta în timp ce 37 % dintre respondenți salută această inițiativă și cred că reducerea numărului pacienților infectați cu coronavirus se poate face și cu închiderea teraselor după ora 23.00.


Amintim că începând cu data de 02 august, ora 23:00, terasele, barurile și cluburile de pe litoral (și din restul județului) se închid pe parcursul nopții, activitatea în intervalul orar 23:00 - 06:00 fiind considerată cu risc epidemiologic crescut, în urma unor analize făcute la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Decizia face parte din Hotărârea nr.38 emisă de CNSU, care vizează mai multe zone din țară, nu doar litoralul.


Iată și câteva dintre opiniile celor care au participat la acest sondaj:



Mari N.: „Nu! Din contră! Constanța va avea din ce în ce mai puțini turiști. (...) De ce mai vin pe litoral, dacă seara nu pot sta la o terasă, mai ales pe o așa căldură“.


Andrei S.: „Au ales ora 23 deoarece atunci se înregistrează numarul cel mai mare de persoane. Am lucrat acum câteva veri și am constatat că la ora 23 apăreau ca din pământ oamenii“.

Diana: „Da! Orice limitare a timpului în care oamenii se înghesuie unii în alții este benefică“.



Mircea M.: „Atâta timp cât pe litoral este furnicar oriunde, chiar nu contează la ce oră se închid terasele sau că restaurantele sunt închise“.


Mihnea D.: „Problema cu terasele dupa ora 23 este că devin cluburi. De aici reglementarea. Dacă lumea ar sta la masă și dupa 23, nimeni nu ar fi închis nimic“.

Daniel C.: „Am fost la o terasă duminica seară! Nicio terasă din Satul de vacanță din Mamaia nu mai are angajați ospătari și picoli, de la 1 august. Omul își cumpără singur de la bar băutură și mâncare și pleacă cu tava ca pe timpuri la masă. Lumea s-a mutat de la terase la mașinuțe, tiribombe și tarabele cu ochelari de soare și pălării, căci ele funcționează non stop, pentru că nu sunt terase, și pot vinde de toate“.


Citește și

Interviu cu locotenent colonel Puiu Răzvan Ivan, din Inspectoratul de Jandarmi Cum sunt respectate măsurile anti-Covid la Constanța!

Coronavirus
Conduită sanitară pe timp de pandemie. Ce trebuie să știm

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii