Sondaj de opinie Nu este oportună reintroducerea armatei obligatorii, spun respondenții ZIUA de Constanța
Sondaj de opinie: Nu este oportună reintroducerea armatei obligatorii, spun respondenții ZIUA de Constanța
14 Feb, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2187
Marime text
- Potrivit datelor strânse de ZIUA de Constanța, 70% dintre respondenții acestei întrebări au apreciat că nu este oportună reintroducerea serviciului militar obligatoriu, în contextul tensiunilor de la granița Ucrainei.
Reintroducerea armatei obligatorii nu este oportună!
Acesta este rezultatul sondajului derulat săptămâna trecută, în perioada 7 – 13 februarie 2022, de ZIUA de Constanța, chestionar la care au participat 370 de persoane.
Potrivit datelor strânse de ZIUA de Constanța, 70% dintre respondenții acestei întrebări au apreciat că nu este oportună reintroducerea serviciului militar obligatoriu, în contextul tensiunilor de la granița Ucrainei.
Pe de altă parte, 30% dintre cei care au dorit să participe la sondaj sunt de părere că ar fi oportună o astfel de măsură.
Amintim, neliniști tot mai mari se înregistrează la frontierele statelor europene estice, în contextul schimbărilor pe plan mondial, în care tensiunile dintre Rusia și NATO nu par să se liniștească prea curând.
Ambasada Statelor Unite ale Americii din Kiev i-a îndemnat pe cetățenii americani din Ucraina să părăsească statul, în contextul situației de securitate „imprevizibile“ cauzate de „amenințarea sporită a unei acțiuni militare ruse“.
În paralel, NATO a stabilit repoziționarea a circa 1.000 de militari americani din Germania în România.
În acest context, ZIUA de Constanța a derulat sondajul de opinie cu întrebarea „Considerați oportun ca în România să fie reintrodusă armata obligatorie, în contextul tensiunilor dintre Rusia și NATO?“, întrebare la care 70% din cele 370 de persoane care au participat la sondaj au dat un răspuns negativ.
Amintim, de asemenea, că vineri, pe 11 februarie 2022, președintele Klaus Iohannis a fost prezent la Baza Militară NATO de la Mihail Kogălniceanu, acolo unde a sosit un convoi militar cu tehnică militară SUA. La eveniment a participat și Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Două aeronave militare americane au aterizat pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii