Aleșii locali vor aproba procedurile de închiriere a terenului de sport al Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” și a unei săli de clasă a Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” (DOCUMENTE)
Aleșii locali vor aproba procedurile de închiriere a terenului de sport al Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu”
25 Mar, 2024 10:37
ZIUA de Constanta
1195
Marime text
- Pe ordinea de zi a ședinței CLM Contanța din 28 martie se află două proiecte de hotărâre care se referă la închirierea, prin licitație, a unor spații amplasate în curtea unităților școlare.
- Terenul amplasat în curtea Școlii Gimnaziale nr. 6 „Nicolae Titulescu”, în suprafață de 946 mp, poate fi închiriat pentru 10 ani.
- Sală de clasă, amplasată în corpul C1 al Școlii Gimnaziale nr. 38 „Dimitrie Cantemir”, poate fi închiriată pentru desfășurarea activităților de învățământ.
Consiliul local al municipiului Constanţa a fost convocat în ședință ordinară joi, 28.03.2024, ora 17.00, în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța.
Pe ordinea de zi se află două proiecte de hotărâre care se referă la închirierea prin licitație a unor spații amplasate în curtea unităților școlare.
Este vorba despre proiectul de hotărâre nr. 141/2024 privind închirierea prin licitație publică a terenului situat în municipiul Constanța, Aleea Cameliei nr. 2, amplasat în curtea Școlii Gimnaziale nr. 6 „Nicolae Titulescu”, în suprafață de 946 mp, cu destinația – activități instructiv-educative din domeniul sportiv.
Al doilea proiect de hotărâre nr. 123/2024 se referă la închirierea prin licitație publică a spațiului Sală de clasă în suprafață construită de 54 mp, amplasat în corpul C1 al Școlii Gimnaziale nr. 38 „Dimitrie Cantemir”, situat în municipiul Constanța, strada Cpt. Dobrilă Eugeniu nr. 12, cu destinația – activități de învățământ.
Proiectele au fost inițiate de primarul Vergil Chiţac și au avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 şi nr. 5.
Școala Gimnazială nr. 6 „Nicolae Titulescu" Constanța este unitate de învățământ cu personalitate juridică. Spațiul va fi închiriat numal pentru desfășurarea activităților instructiv educative din domeniul sportiv. Motivele care justifică încheierea contractului de închiriere sunt administrarea eficientă a domeniului public al orașului Constanța pentru atragerea de venituri suplimentare la bugetul local. Motivele financiare pentru școală sunt: modernizarea sălii de sport a Școlli Gimnaziale nr. 6 „Nlcolae Titulescu", cumpărarea de echipamente materiale de sport (mingi, saltele etc.), cumpărarea de materiale didactice necesare desfășurării procesului instructiv-educativ, reparații la instalațiile sanitare ale imobilulul Școlii Gimnaziale nr 6 „Nicolae TItulescu".
Prin regulamentul de închiriere a bunurilor aflate în domeniul public al munIciplului Constanța și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat aprobat prin H.C.L. nr. 498/2022 modificată prin H.C.L. nr. 510/2023 se urmărește stabilirea procedurii de închiriere a bunurilor-construcții sau terenuri-aflate în proprietatea publică a municipiului Constanța și date în administrarea unităților de învățământ.
În raport cu aceste prevederi, titularul dreptulul de administrare a inițiat procedura de închiriere prin licitație publică a spațiului, ce aparține domeniulul public al municipiului Constanța, identificate cu număr cadastral și valoare de inventar, conform anexel nr.1, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prin adresa înregistrată la Primăria municipiului Constanța sub nr. 26931/08.02.2024, Serviciul Contracte și administrarea economică a domeniulul public și privat a transmis raportul de evaluare nr. 53/26.01.2024 întocmit de S.C. Primoval S.R.L înregistrat la Primăria municipiului Constanța sub nr. 16994/26.01.2024 și nota de fundamentare prin care Școala Gimnazială nr. 6 „Nicolae Tiulescu", în calitate de administrator al terenului aferent, își exprimă intenția de a închiria spațiul compus din două terenuri de sport situate în municiplui Constanța, aleea Cameliei nr. 2, amplasate în curtea Școlii Gimnaziale nr. 6 „Nicolae Titulescu", în suprafață de 946 mp, pentru o durată de 10 ani. Prețul minim al chiriei este de 310 euro pe lună.
Sală de clasă, amplasată în Școala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir”, poate fi închiriată pentru 5 ani
Spațiul Sala de clasă, în suprafață construită 54 mp, este situat pe strada Cpt.Dobrilă Eugeniu nr. 12 și face parte din corpul Cl aflat în administrarea Școlil Gimnaziale nr. 38 „Dimltrie Cantemir, municipiul Constanța, clădire cu regim de înălțime P+2 E. Imobilul constituie domeniul public conform H.C.L nr. 451/2017 completat prin HCL 421/2018 privind aprobarea inventarulul bunurilor care aparțin domeniului public al municiplului Constanța nr. crt. 1532 din anexa, identlficat cu nr. cadastral 245747-C1-clădire, (find inscris în Cartea Funciară nr. 245747. Spațiu va fl închiriat numai pentru desfățurarea activităților instructiv-educative.
Motivele care justlfică încheierea contractului de închiriere sunt de ordin economic, flnanciar, social si de mediu. MotIvele finandare ale școlii sunt: atragerea de venituri suplimentare pentru dotarea și modernizarea sălilor de clasă, susținerea desfășurării de activități educațilonale. Prin regulamentul de închiriere a bunurilor aflate în domeniul public al municipiulul Constanța administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat aprobat prin H.C.L. nr. 498/2022 se urmărește stabIilirea procedurii de închiriere a bunurilor-construcții sau terenuri aflate în proprietatea publică a municipiuli Constanța și date în administrarea unităților de învățământ.
În raport cu aceste prevederi titularul dreptulul de administrare a inițiat procedura de închiriere prin licitație publică a spațiului, ce aparține domeniulul public al municipiulul Constanța. Prin adresa înregistrata la Primăria municipiului Constanța sub nr. 217626/09.11.2023, Serviciul contracte și administrarea economică a domeniulul public și privat a transms raportul de evaluare nr. 1125/06.11.2023 întocmit de SC Primoval SRL înregistrat la Primăria municipiului Constanța sub nr. 215185/06.11.2023 și nota de fundamentare prin care Școala Gimnazială nr.38, "Dimitrăe Cantemir“, în calitate de administrator al clădirit P+2E, își exprimă intenția de a închiria spațiul sală de clasă pentru o durata de cinci ani. Prețul minim al chiriei este de 225 de euro pe lună.
În secțiunea Documente puteți consulta cele două proiecte de hotărâre.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Ședință a CLM Constanța Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2024 al societății Termoficare Constanța SRL, pe ordinea de zi (DOCUMENT)
Proiectele, la mâna consilierilor locali: Trei grădinițe din municipiul Constanța vor fi reabilitate, modernizate și dotate cu mobilier (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii