Omul de afaceri Costin Gabriel Şocarici, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor
Omul de afaceri Costin Gabriel Şocarici, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare
21 Sep, 2015 12:46
ZIUA de Constanta
2469
Marime text
- trafic de influență,
- spălare a banilor.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În luna decembrie 2014, inculpatul Șocarici Costin Gabriel a pretins de la un om de afaceri (denunțător în cauză) suma de 500.000 euro, în trei tranșe, din care în lunile decembrie 2014 și ianuarie 2015, a primit sumele de 594.507,52 lei și 535.152,07 lei afirmând că are influență asupra unor funcționari din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală și asupra unor lucrători din Serviciul Român de Informaţii, pe care îi poate determina să își îndeplinească atribuțiile de serviciu într-o manieră care să asigure o situație favorabilă acestuia din urmă.
Precizăm că atât omul de afaceri cât și societățile comerciale pe care le administra au făcut obiectul unor verificări financiar-fiscale, iar ulterior al unei proceduri judiciare.
De asemenea, în același context, inculpatul Șocarici Costin Gabriel a afirmat că are influență și asupra unor magistrați judecători din cadrul Tribunalului Ialomița, unde denunțătorul fusese trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni economice, cu scopul obținerii unei soluții favorabile omului de afaceri.
Suma de bani astfel primită, respectiv 1.129.659,59 lei, a fost disimulată de către inculpat sub forma unor relații comerciale fictive cu firmele controlate de către denunțător.
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra cotei devălmașe dintr-un imobil ce aparține inculpatului Șocarici Costin Gabriel.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, se arată într-un comunicat remis astăzi de DNA
Citeşte şi: Denunțătorul, cetățean chinez: Șocarici ar fi garantat că îl ajută să nu fie urmărit penal (referat DNA)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii