Tăriceanu a început demersurile pentru suspendarea lui Băsescu Referendumul va fi pe 2 noiembrie
Tăriceanu a început demersurile pentru suspendarea lui Băsescu: Referendumul va fi pe 2 noiembrieCălin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a anunţat, astăzi că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât şi din Cameră, iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
Preşedintele Senatului s-a întâlnit astăzi, de la ora 12.00,cu liderii grupurilor parlamentare de la Senat, principalul subiect fiind negocierea ponderii în Biroul permanent şi în comisii, prilej cu care a prezentat şi cererea de suspendare.
Tăriceanu a menţionat că cererea de suspendare trebuie să aibă minimum o treime din semnăturile deputaţilor şi senatorilor, urmând a fi înaintată Curţii Constituţionale, pentru obţinerea avizului consultativ, informează Mediafax.”După acest aviz, cererea va fi supusă votului Parlamentului şi va intra în vigoare. Calendarul pe care doresc să îl fac public este 23 septembrie, votul Parlamentului în plenul reunit, pe baza cererii de suspendare, urmat de referendum, pe 2 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale”, a anunţat Tăriceanu, citat de Mediafax.
Tăriceanu a mai anunţat că tot astăzi va iniţia discuţii şi cu liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor.
Astfel, Cererea de suspendare a preşedintelui României cuprinde trei elemente pentru care se doreşte demiterea lui Traian Băsescu, şi anume faptul că preşedintele s-a implicat în campania PMP, intervenţia directă la preşedintele Comisiei Europene, în cazul comisarului european şi raporturi instituţionale în forme necivilizate.
Ieri, premierul Victor Ponta a declarat iniţiativa lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea şefului statului va fi discutată în PSD, şi că este vorba despre un demers serios.
Traian Băsescu a fost întrebat, în conferinţa de presă susţinută la Newport, după summit-ul NATO, dacă îi este teamă de o nouă suspendare din funcţie. "Intru în campanie şi nu o să le fie bine, să ştiţi că în campanie am capacitate uriaşă de revitalizare", spunea şeful statului.
Cererea de suspendare a preşedintelui României, Traian Băsescu, formulată de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, poate fi citită integral AICI
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp