GastroArt Trei zămuri suprinzătoare din cărțile noastre de bucate

Să fie oare alt popor cu așa varietate de zămuri cum avem noi? Că de la un sat la altul și de la o casă la alta obiceiul se schimbă și fiecare gospodină pune în farfurie și tainica sa îndemânare alchimică. Astăzi vă prezint trei rețete „cucuiete” însoțite de multe variațiuni la temă. Le-am ales, dintr-o listă interminabilă, pentru că au acel quelque chose seducător pentru papile.











Prima rețetă din cea mai recentă achiziție pentru biblioteca Gastroart – volumul CULINA – RODICA, Carte de Bucate, București 1913 aduce, la final, și o surpriză.











Supă

Rasolul de vacă sau de găină, se spală bine, se acopere cu apă; după ce dă în colcot, i se ia spuma; se adaogă sare și zarzavaturi: pătrunjel, țelină, păstârnac, morcov, cartof și o ceapă întreagă (sau două cepe copate în cuptor cu coaje cu tot). Când a fiert, se strecoară. Ca să faci numai supă, umpli cu apă rece; dacă rasolul se mănâncă, se umple cu apă fierbinte. În supa strecurată se pun: tăiței, fiedea, orez, găluști, etc. De pildă: razi pe răzătoare un cartof mare, curățat și spălat; d’asupra spargi un ou întreg și mesteci bine cu furculița; amestecul, când e bine făcut, îl firimițești în supa clocotită; mesteci într-una un sfer de ceas.




P.S.: dacă faceți cu ceapă coaptă, pe tehnica stockului, să știți că lichidul își va schimba culoarea, devenind ușor mai maroniu.








P.S.S.: am încercat supa cu cartofii dați prin ou. E bună, cartofii aduc a cei prăjiți peste care spargi un ou de te lingi pe dește, dar textura lor este foarte moale. Ținuți în lichid ei se îmbibă cu supă. O să încerc o variantă cu mici găluște din același amestec căruia o să îi adaug un pic de făină pentru a-l lega.







O odă adusă ierburilor proaspete, din cele ce cresc pe te miri unde, ne este prezentată de Mihai Lupescu în volumul „Din Bucătăria țaranului român” (ed. Paideia 2000). Mâncare de subzistență.















Borș cu buruiene








Se face numai vara, când sunt verdețuri multe, în postul Sân-Petrului; el e o mâncare de post și se face așa: se pune într-o oală borș crud, potrivindu-se de acru, după gust, și se pune oala la foc. În ea se pun, când borșul fierbe: foi de ceapă, pătrunjel, marar, lobodă de cea bună, știr, hațmațuchi, leuștean, frunze de sfecle, de steghie, cimbru ș.a. tăiete mărunt și spălate. După ce oala a tras câteva clocote bune, se pune sare, chiperi și o mânăă de orez ori pasat. La borșul cu buruiene trebuie să se pună și prăjitură cu oloi ori untdelemn, dar cine n-are, îl mănâncă și așa.






Dacă borșul cu buruiene e dires cu prăjitură cu unt ori zmântână, atunci e mâncare de frupt și e mai bun ca cel de post.

















Ciorba de „raci”

Unde racii nu-s chiar raci, ba chiar deloc. Acestei invenții oltenești i se mai spune în fel și chip, după cum veți vedea, iar variantei cu aluat i s-a dus vestea drept „carnea săracului”. Dar și „săracul” a mai făcut un up-grade ingenios și a înlocuit aluatul cu fasole frecată cu usturoi, doar ca să dea peste nas celor care spun că noi n-avem deloc gastronomie.








Ciorba asta nu-i chiar pe toate drumurile ori cărțile, iar de o cauți la Radu Anton Roman nu o găsești decât în ediția „îndelug revăzută și mult adăugită” (ed. Paideia) și doar în varianta sa festivă, de conași ori gospodari cu dare de mână când e vorba de mulțumirea pântecului.
„Vai, câte le mai pot trece oltenilor prin cap (adică prin gușă!). Mai ales aici, în sudul umed și fierbinte de la Dunăre, unde pipărușii se fac cât gogoșarii, gogoșarii cât pepenii, iar pepenii cât roțile de camion! Aici, în tractirul semințiilor, ardeilor li se spune când capia, când ciușchi, când raci, când (sârbelte și turcește nu știu), într-o veselă poliglotie și polinomie balcanică.







Prieteni, dragi căuzași ai plitelor înfierbântate, vom mânca azi, sub duzii și sălciile Olteniei fluviale și multiculturale, o ciorbă nemaivăzută, de «raci» și de duminică (ei și? Veți bombăni dumneavoastră, peisajul e îmbietor, de acord, dar am mai văzut și noi și sălcii, și raci, ba chiar și Oltenia, cu olteni multiculturali cu tot, e duminică, zău, ne odihnim și noi, de ce ne-ați trezit pentru atâta lucru, ce atâta zarvp pentru o oală de zeamă, iar face Roman porcării din astea, cu scoici și cu gândaci, să mănânce el fiertură de raci, dac-are chef, noi suntem oameni serioși, avem servici, mâine dimineață ne trezim devreme!!).





Dar, iubiți prieteni și iritați comeseni, o să vă rog să nu vă grăbiți. Urmează o supriză. De fapt, mâncarea noastră de azi, veți vedea, nu prin «raci» e originală. Orin cu totul altceva e ea o încălcare școcantă, absolut ireverențioasă, a tuturor regulilor culinare. Vă rugăm să vă legați centurile de siguranță, urmează o asociere paradoxală între două, savuroase, ce-i drept, creații omenești, dar evident diferite, paralele și incompatibile, ca oiștea cu codul genetic sau sorcova cu teoria mulțimilor finite.




Nebunia începe în clipa în care două bucate, o ciorbă – aparținând regnului (în general fluid) numit Felulîntâi – și îndesați ardei umpluți – cartiruiți (aparent) definitiv, în categoria Feluldoi – se unesc. Astfel, sunt brutal nesocotite toate obiceiurile, arta noastră culinară acționând, dacă nu haotic, atunci după legi necunoscute, ce țin strict de ciudățeniile, deloc puține, ale gastronomiei muntenești.









Așa încât, am impresia că numai infinita, deci încăpătoarea ordine cosmică mai poate accepta și odihni la pieptu-i tolerant această neobișnuită bunătate miazăzi-jiuleană, de vară și toamnă târzie.











Deopotrivă ciorbă ți feluldoi, fiertura asta, puțin cunoscută dincolo de văile olteano-muntenești, onorează destule duminici ale toamnelor corăbiene și calafatene, dar și băi-arămene sau băi-fierene. Și voi striga, cu siguranța pedanteriei și zelul inconștient al trufiei (naționale, dar cu «partipri»-uri regionale) că Oltenia dezlănțuită, indisciplinată, cu instabilități și exuberanțe meridionale, e o temeinică devoratoare de ciorbe dar și de obișnuințe uzate!




1 genunchi de vită
sare, piper
1l borș
1 ciur plin cu ardei capia – care de obicei sunt roșii, de aici venind numele înșelător al ciorbei, care se mai cheamă și ciorbă de «stacoji» (ați văzut că m-ați asuprit degeaba?)
500 grame de vită tocată
2 ouă
1 pahar de orez
1 legătură de leuștean.







Mișcarea (vârtejul) ciorbei acesteia e din două bucăți:




Mai întâi se face o primă ciorbiță, din ceapă, zarzavat ras și oase de vită, acrită cu borș, dat separat într-un clocot. Apoi carnea se călește cu ceapă și se amestecă cu orez un pic înflorit, ouă, sare, piper, va umple îndesat ardeii, bine grijiți de cotoare. În ceaunul burduhănos sau oala de pământ se potrivesc ardeii («raci»!), se toarnă maelstrom-ul ciorbei clocotite peste ei și se lasă pe marginea plitei sau sub țest, să undească cam un ceas. La masă se dă cu mămăligă, smântână, ardei iute și țuică moale de Dolj, să meargp ciorba (dar, oare, ciorbă să fie?)









Taină: olteniii fac și în post ciorbă de «raci», dar cu multe lipsuri, luându-și lipsa cărnii, a ouălelor, a smântânii și a altor cheltuieli gustoase, prefăcându-se, care cum poate, că nici nu le trebuie (dacă nici nu le au)”.








Și mare păcat face Radu Anton Roman când expediază în doar câteva rânduri zama această măsluită de sărăcie sau penitență culinară creștină. Amu, nu știu care să spun că a fost prima, cea tratată pe larg de marele gastronom, căreia alții îi spun „ciorbă de ardei umpluți” sau variantele ei mai „umile”. Vă prezint mai jos rețetele decosnpirate de doamna Antoaneta, olteancă get-beget, și culese de neobosita Simona Lazăr, unul dintre cei mai activi arheologi ai gastronomiei românești:











„In zona noastră, la Bechet, există multe preparate care nu se fac in alte părţi. Spre exemplu, noi gătim «raci». Nu au nici o legătură cu adevăraţii raci. Sunt nişte ardei roşii care se cultivă special pentru aşa ceva şi care se umplu cu o compoziţie. Se face in felul următor: se căleşte ceapa cu multe mirodenii (mărar, cimbru), se adună cu făină şi se inăbuşă, apoi se adaugă apă, pentru a se face o pastă apropiată de cocă. «Racii» se umplu cu această compoziţie şi se pun la ciorbă sau se fac la cuptor cu un sos, sau se umplu cu fasole fiartă, preparată cu usturoi. Bineinţeles, se pot umple cu carne sau orez. Este o mâncare oltenească şi oricine din zona noastră, indiferent unde ar fi, dacă ii spui de raci, iţi răspund: «Aş mânca şi eu»”





Despre GastroArt.ro


Prima revistă on-line dedicată istoriei gastronomiei și a ospitalității românești (cu articole de istorie gastronomică universală și din domenii conexe). O bază de date digitalizată ce cuprinde sute de rețete din manuscrise vechi – caietele bunicilor (perioada interbelică și din comunism).






Gastroart.ro este un demers privat al jurnalistului Cosmin Dragomir prin care se încearcă acoperirea unei nișe ignorate atât de către instituțiile publice cât și de o mare parte a celor care activează în domeniile de profil. Gastroart.ro își propune să adune laolaltă pasionații și specialiștii din acest domeniu.








În ultimii ani, jurnalistul Cosmin Dragomir s-a specializat în gastronomie și a publicat sute de articole, analize, reportaje și interviuri din acest domeniu.









Istoria gastronomiei și a ospitalității românești a devenit marea lui pasiune.








Sursa foto și text:  GastroArt.ro










Citește și: GastroArt Mămăligă versus polenta, viziunea unui ceh care ne-a vizitat în 1856