#arheologiepublica Dobrogea144 Patrimoniul arheologic dobrogean în epocile Modernă și Contemporană. III. Interesul francez - Desjardins, identificarea Histriei și inscripțiile din Tomis

 
Încă din prima jumătate a sec.XIX, oameni de știință, militari și diplomați ai Franței au conștientizat importanța patrimoniului arheologic al Dobrogei. În același timp cu Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei, Hexagonul își manifesta interesul pentru antichitățile greco-romane existente în teritoriul dintre Dunăre și Mare.
 
În timpul Războiului Crimeii (1853-1856), Al Doilea Imperiu Francez (1852-1870) a fost aliat al Imperiului Otoman, alături de Regatul Unit și de Regatul Sardiniei, într-un război purtat împotriva marelui inamic, Rusia Țaristă. Victoria alianței a adus mai beneficii economice britanicilor și francezilor.
 
În această serie de materiale dedicate patrimoniului dobrogean vom prezenta, în câteva episoade, situația unor vestigii descoperite, studiate și chiar „rechiziționate“ de către Fii Hexagonului, în a doua jumătate a sec. XIX. La acea vreme, în România (înainte de impunerea lui Grigore Tocilescu) nu se putea vorbi despre arheologie națională. Exista interes din partea elitelor românești, dar specialiști în acest domeniu, în adevăratul sens al cuvântului, se găseau doar în statele vest europene, în Germania, Austria, Italia, Franța și Anglia, în special.
 
Misiunile franceze din Dobrogea, formate din oameni de știință, au identificat și ridicat numeroase vestigii antice. Acestea au fost urcate în căruțe și duse la Paris, unde au fost studiate de către istorici reputați și ulterior publiate în periodice internaționale. Atunci când nu s-a putut lua o piesă, intelectualii francezi au desenat-o, au copiat textele găsite, astfel încât astăzi avem informații despre monumente care nu se mai regăsesc fizic. Multe însă au fost salvate și se află (expuse sau depozitate) la muzee din Franța, precum impresionantul Luvru sau Muzeul Național de Arheologie Saint Germaine en-Laye, aflat la 20 km vest de Paris. 
 
„Rechiziționarea" acestor artefacte a contribuit, paradoxal, la salvarea lor. La acea vreme, după 1850, interesul autorităților otomane din Dobrogea pentu promovarea vestigiilor antice era aproape inexistent. Indiferența manifestată de către autoritățile turcești a condus la folosirea de către populație a artefactelor antice, ca materiale de construcții pentru locuințele lor private. De aceea, acțiunile întreprinse de francezi, în anii 1850 și 1860 mai ales, au condus la salvarea de piese și mai ales la acumularea de informații deosebite, capitale pentru reconstituirea istoriei istro-pontice. Inscripțiile și monumentele luate de francezi au fost publicate în reviste de prestigiu iar apoi preluate și studiate în sec.XX și de către arheologii români.
 
Deși în povestea acțiunilor franceze nu este printre primii, din punct de vedere cronologic, noi vom începe prezentarea cu un arheolog din Hexagon al cărui rol în arheologia românească este unul extraordinar.

Este vorba despre Ernest Desjardins, rămas în istoriografia dobrogeană ca fiind cel care a identificat în anul 1867 ruinele Histriei. Mai tărziu, în 1914, Vasile Pârvan avea să înceapă efectiv cercetarea sistematică la Histria, descoperind vestigii nenumărate și dovezi ale existenței, pe acel loc, al marii cetăți grecești pomenită de numeroase izvoare antice.
 
Se știe mai puțin însă că Desjardins a făcut la acea vreme o amplă radiografie a ruinelor antice dobrogene, vizitând multe dintre vechile cetăți grecești, romane și romano-bizantine.
 
Trebuie spus că acest francez, pe numele său întreg Antoine Emile Ernest Desjardins (1823-1886) nu era un simplu călător străin, rătăcit pe meleagurile dobrogene cu parfum oriental. Desjardins a fost istoric, arheolog, geograf reputat și profesor de epigrafie latină la Paris.

Rezultatele călătoriei sale arheologice efectuată în 1867, în Țara Românească, Bulgaria și în Dobrogea, se regăsesc în trei scrisori, trei comunicări adresate Academiei Franceze și publicate apoi, un an mai târziu în revista „Revue Archaelogique”.
 
Cele trei comunicări științifice sunt datate astfel: 11 iunie 1867 – București, 28 august Galați, 9 noiembrie 1867 – Viena (Austria).
 
Ne concentrăm atenția asupra comunicării finale, scrisă la Viena, și care cuprinde în principal detaliile legate de cercetările sale din Dobrogea. El și-a acompaniat scrierea cu stampe și reproduceri ale textelor epigrafice descoperite.
În scrisorile sale Desjardins vorbește despre vestigiile întâlnite, despre orașele antice, taberele romane sau fortărețele romano-bizantine, unele databile în sec.VI d.H.
 
Folosește ca instrumente de ghidaj izvoare antice precum Notitia Episcopatum, Itinerarium Antonini, Tabula Peutingeriana sau operele lui Procopius (De Aedificis) și Ammianus Marcellinus (Historia Augusta), însă își dă silința de a lega numele antice de acolo cu realitatea din teren, cu localitățile moderne ale Dobrogei de sec.XIX.
 

 
Vom prezenta mai târziu inscripțiile descoperite și desenate de către Desjardins în alte cetăți, precum  Troesmis, spre exemplu (cetății Troesmis îi vom aloca un material separat). Acum însă discutăm despre marea sa descoperire.
 
Ajungem, așadar, la marele moment numit Histria. Este mai bine să îl lăsăm pe Desjardins să ne povestească:

 
Această identificare făcută de Desjardins este una extraordinară. Ea îl va determina ulterior pe marele arheolog român Vasile Pârvan să vină și să înceapă în 1914 cercetările sistematice în situl de pe malul lacului Sinoe. Descoperirile sale (precum Horothesia) vor demonstra clar că acolo se află ruinele Histriei, marea colonie greacă a antichității, urbe romană și apoi romano-bizantină... cel mai vechi oraș atestat de pe teritoriul României...
 
Desjardins ajunge apoi la „Kostendje" și constată că

 
Istoricul și geograful este ferm în ceea ce privește identificarea anticului oraș:

 
Constanța anului 1867 este încă o mică așezare, dar se dezvoltă economic grație prezenței britanice. Compania Danube Black Sea Railway (DBSR) are de zece ani concesiunea Portului Kiustendje precum și pe cea a căii ferate Constanța - Cernavoda (Kiustendje - Bogazchioi, finalizată în octombrie 1860).
Progresul și construcțiile noi afectează, din păcate. vestigiile antice, fapt consemnat cu tristețe de către călătorul francez.
 

 
Desjardins observă însă că există și aspecte pozitive în ceea ce privește conservarea patrimoniului istoric. El povestește că unii antreprenori greci, localnici, au avut ideea inspirată de a folosi monumente antice ca frumoase ornamente la construcțiile moderne, evitând astfel distrugerea lor totală. Astfel, basoreliefurile și inscripțiile antice sunt incastrate în clădirile noi, cu fețele gravate la exterior, devenind utile și fiind în același timp posibil de admirat. El îi laudă pentru „inteligența elegantă“ pe grecii din modernul Kostendje, considerându-i nobili urmași ai coloniștilor din Milet.
 
Călătorul francez este uluit de ceea ce vede în acest oraș, al cărui potențial i se pare unul extraordinar:

 
Peste tot, în acest mic târg, Desjardins întâlnește vestigii antice, iar atenția îi este atrasă, în primul rând, de monumentele funerare și de inscripții. Arheologul francez este cucerit de valoarea artistică a unora dintre ele:

 
Signiferul despre care vorbește istoricul era un subofițer în armata romană. El era purtătorul de însemn (signum), de stindard, al unei centurii sau a unei cohorte. Fiecare centurie, de exemplu, avea câte un astfel de signifer, care purta peste coif  blana unui animal sălbatic (lup, urs sau leu, de ex).
 
Desjardins mai găsește un monument, o inscripție în care se menționează o solie („ambasadă") a orașului Tomis și care pleacă la Roma, pentru rezolvarea unor anumite probleme. În izvorul epigrafic cetatea Tomis este menționată expres cu termenul de „metropolă".
 
O altă inscripție pe care francezul o studiază ne oferă informații extrem de interesante, printre acestea numărându-se și menționarea unui „trib al orașului". Trebuie spus că grecii de la Tomis făceau parte din mai multe triburi vechi milesiene. Ulterior, acestor vechi triburi li se va adăuga și așa numitul „trib al romanilor".

În comunicarea trimisă Academiei Franceze, Desjardins nu oferă textul inscripției. Este foarte posibil ca el să fi luat monumentul, ducându-l în Franța, căci astăzi acesta se află într-un depozit al Muzeului Luvru.

Textul inscripției îl cunoaștem însă din izvorul ISM II, Tomis și teritoriul său, inscripția nr. 52 (18) (n.a.vezi sursa bibliografică), text ce a fost tradus de către arheologii români astfel:

 
Cea mai importantă descoperire făcută de francez la Constanța este însă alta. Iată ce ne relatează:

 
Desjardins datează inscripția undeva după anul 222. Ulterior, arheologii contemporani se vor pune de acord cu privire la anul 224 d.H.
 
Mai trebuie să adăugăm faptul că așa-zisul cursus honorum este asemănător unui cv din ziua de astăzi, o „scară a onorurilor" ierarhică, ce menționează funcțiile publice deținute în timp de către subiect, personaj principal și implicit, cetățean al Romei.
 
Iată traducerea făcută în sec.XX de către arheologii români (sursă ISM II, inscripția nr.93 (59):

 
Dedicantul Severianus apare sub forma de "candidat", iar asta înseamnă că era un subofițer care fusese avansat în grad la recomandarea expresă a lui Honoratus.
 
Așa cum spuneam, Honoratus era deja cunoscut din două inscripții anterioare, dar acestea nu ofereau atâtea detalii precum izvorul de la Tomis. Desjardins scoate în evidență importanța inscripției de la Constanța:

 
Legio XIII Gemina a fost principala legiune din Dacia, între anii 106 și 268 d.H, și a fost cantonată la Apulum, Alba Iulia de astăzi.
 
Aceasta este ultima inscripție pe care Desjardins o menționează în scrisorile trimise Academiei Franceze. El părăsește în cele din urmă Constanța și se întoarce în patrie. Consemnările sale s-au păstrat și vin astăzi să ajute la reconstituirea istoriei dobrogene...
 
(Va urma)
 
 
Bibliografie Selectivă
 
Ernest Desjardins – Voyage archaeologique et geographique dans la Region Du Bas Danube; sursă - Revue Archaeologique, Nouvelle Serie, vl.17, 1868, p.254-278, Presses Universitaires de France; Lettre a l Academie sur un voyage Archaeologique dans le Dobrudja – Viena, 9 noiembrie 1867.
Livia Buzoianu, Maria Bărbulescu – Tomis, Comentariu Istoric și Arheologic, Editura Ex-Ponto, Constanța, 2012.
ISM II, Inscripțiile din Scythia Minor Grecești și Latine, vol II, Tomis și teritoriul său; culese, traduse, însoțite de comentarii de Iorgu Stoian, indici de Al. Suceveanu, Editura Academiei RSR, București 1987.
 
 
Despre Cristian Cealera
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
 
Citeşte şi:
#arheologiepublica Dobrogea144 Patrimoniul arheologic dobrogean în epocile Modernă și Contemporană. II. Kustendjie, Valul lui Traian și interesul britanicilor pentru vestigiile antice