Ciocârlia - Bülbüler, o așezare dobrogeană tătărească

Comuna se află la 16 km S-E de Medgidia, fiind formată din două sate. Denumirea provine de la cuvintele turceşti, „buiuk” - mare; „bülbül” – privighetoare, pentru Ciocîrlia de Jos, iar pentru Ciocârlia de Sus, de la cuvintele turceşti, „kuciuk” - mic şi „bülbül” - privighetoare. Pe la 1850, prima aşezare amintită, se numea Eski Bülbül (eski-vechiul), fiind locuită de tătari, iar cea de-a doua localitate, a mai purtat şi denumirea de Eni Bülbül (eni-nou).

Aşezarea are o atestare mult mai veche, încă din 26 noiembrie 1612, negustorul veneţian Tomasso Alberti, pleca din Constantinopol, tranzita Dobrogea şi cunoştea realităţile localităţii Bülbül, dar făra a lăsa informaţii suplimentare. Denumirea satului în traducere era „Privighetoarea”, dar ulterior a fost transformată în Ciocârlia.

Călătorul otoman Evliya Celebi pleca din Karasu ( Medgidia) şi ajungea la Bülbül, un sat locuit de musulmani, la jumătatea secolului al XVII-lea, iar Michal Floryan Rzewuski, secretarul soliei lui Ioan Gninski, de la 1677-1678, nota că Bülbüller era un sat sărac, cu colibe de stuf, dar exista aici şi o clădire înaltă cu două etaje „sub un acoperiş jos de olane, curtea larg zidită, la fel şi grajdurile, fiind un ciflik”.

În defterul din anii 1693-1694, sunt menţionaţi 124 de nemusulmani în localitate. Majoritatea populației era însă musulmană. Existau câte două geamii în localităţile Ciocârlia de Sus şi Ciocârlia de Jos.

Pentru anul 1880, la Bülbül Mic, trăiau 75 de tătari indigeni, din care 14 au emigrat, iar 64 au rămas în localitate. În satul Bülbül Mare, trăiau tot 75 de tătari indigeni, dar aici nu s-a înregistrat fenomenul de emigrare.

În anul 1881, veniturile erau de 1.864 de lei, cheltuielile fiind de 1.654 de lei, având drept excedent 200 lei. În anul 1882, primar al localităţii era Hagi Mârza Ali. Vatra satului cu islazul ocupa suprafaţa de 102,8 ha, plantaţia – 77 ha, pământul pentru şcoală – 10 ha, drumurile 11,28 ha. Şcoala şi geamia ocupau 4000 de m². Un număr de 80 de familii de mocani se vor stabili la Bülbül, iar primarul comunei era Memet Ismail, în anul 1885. Vatra satului era de 12 ha, islazul de 60 ha, plantaţia de pădure de 60 ha, pământul de cultură pentru 82 locuitori era de 756,83 ha, iar suprafaţa de 636,248 ha era deţinută de 139 de proprietari, toţi fiind musulmani. Proprietari care deţineau suprafeţe între 5-44 ha erau Iusuf, Anefi şi Ismail Şerfedin.





Acelaşi primar îşi exercita funcţia şi în 1889, punând în posesie 65 de proprietari, toţi fiind musulmani. Suprafaţa totală era de 670 ha. Mari proprietari români erau Ioan Şchiopu cu 60 ha, şi Ioan Prodan cu 50 ha. au fost împroprietăriţi cu suprafeţe între 5-10 ha., iar dintre marii proprietari sunt de amintit: Murtada Beitula, Ioan Stirecin şi Nicolae Greavu, toţi având câte 100 ha.


În perioada 1888-1889, primar era I. Memet, care punea în posesie la 7 iunie 1889, un număr de 80 de împroprietăriţi, majoritatea fiind musulmani. În anul 1890, primar al localităţii era M. Osman, populaţia fiind de 1.474 de locuitori, din care 747 erau bărbaţi şi 727 erau femei. Ştiau carte 40 de locuitori, iar restul erau neştiutori de carte. Structura etnică era următoarea: 136 români, 3 greci, un bulgar, 1.333 turci şi tătari şi un armean. Ocupaţiile acestora erau cele de agricultori (397), comercianţi (3), profesii libere(6), muncitori (5), servitori (7).
La sfârşitul secolului al XIX-lea, un număr de 1.458 de locuitori trăiau în satele Buiuc Bulbul, Kiuciuk Bulbul, Ende Carachioi şi Turc Murfat.
Locuitorii exportau cereale, vite, lână, brânzeturi, iar cele două mori de vânt deserveau necesităţile locale.
La 10 septembrie 1903, elevul Ioan Jalea ce studia la Gimnaziul din Constanţa, fiind în clasa a II-a., solicita Primăriei un ajutor constând în haine şi manuale şcolare. Elevul provenea din satul Bülbül, unde locuiau şi părinţii, aceştia fiind săraci şi neputând să-i suporte cheltuielile legate de studiu. Elevul era premiant şi va primi 20 de lei din fondurile Primăriei Constanţa.
Localul şcolii se construieşte în anul 1908, având o singură clasă, iar biserica începuse a se construi din anul 1904.
În acelaşi an populaţia era de 380 de locuitori, pentru Bülbül Mare şi de 1.024, pentru Bülbül Mic, aceştia locuind în 451 de case şi 49 de bordeie. Comuna avea 320 de contribuabili, iar locaţia în care funcţiona primăria era închiriată. Şcoala din Bülbül Buiuk, avea un învăţător şi 44 elevi, iar cea din Bülbül Kuciuk, avea un învăţător şi 28 elevi. Nici una din cele două şcoli nu avea clădire proprie unde să-şi desfăşoare activitatea. În prima aşezare exista o şcoală turcească, iar în cea de-a doua existau două şcoli turceşti, deoarece aici populaţia era mai numeroasă. Biserică creştină nu exista, dar musulmanii aveau patru geamii, câte două pentru fiecare localitate. În 1916 exista o moară ce beneficia de un motor de 16 CP, ce funcţiona din 1906, proprietar fiind Iordache Bădula.
În anul 1918, la Bülbül Mare, trăiau 498 locuitori, din care 245 erau turci şi 253 români, iar la Bülbül Mic, trăiau 672 de suflete, din care 288 turci, respectiv 384 români.
Putem conchide prin a spune că așezarea a fost locuită predominant de musulmani, în perioada dominației otomane, iar după 1918, populația românească va egala procentul populației musulmane.




Surse bibliografice

A.N.I.C., fond D.G.S., dosar nr. 1564/1890
S.J.A.N.C., fond Inspectoratul Cadastral Constanţa, dosar nr. 44/1882-1889
S.J.A.N.C., fond Inspectoratul Cadastral Constanţa, dosar nr. 45/1882-1889
S.J.A.N.C., fond Primăria Constanţa, dosar nr. 12/1902-1903
M.D.Ionescu, Dobrogea în pragul veacului XX, București, 1904
***Călători străini despre Ţările Române, vol. VI; vol. VII.
Tahsin Gemil, Considerații privind aspectele demografice ale zonei centrale a Dobrogei la sfârșitul secolului al XVII-lea, pe baza unui registru funciar otoman, în C.I.D., Constanța, 1980
M.Vlădescu – Olt, Constituția Dobrogei, București, 1908
***Bugetul judeţului Constanţa pentru anul financiar 1881-1882, rola I.
Alexandru P. Arbore, La culture Roumanie en Dobroudja, Bucharest, 1938
Athanasie Napoleon, Dobrogea și gurile Dunării. Fisic-militar și politic-administrativ, București, 1896
Grigore Dănescu, La Dobroudja, Bucharest, 1903
„Cuvântul”, III, nr. 17 din 18 septembrie 1908.
N.T.Negulescu, Judeţul Constanţa în anii 1916 și 1922-1923, Constanța, 1924
Adrian Ilie, Valea Kara-Su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2008


Despre Adrian Ilie

Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Profesor - Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia.
Director adj. - Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 

Citeşte şi:

#citeșteDobrogea: Confruntările din Dobrogea în anul 1916 (III) (galerie foto)