#citeșteDobrogea 165 de ani de la întemeierea oficială a orașului modern Medgidia

• Istoria așezării de pe Valea Kara-su este legată de întemeierea printr-un act oficial de către autoritățile otomane care se aflau în stăpânirea Dobrogei, a unei localități urbane, după model otoman, care va prelua numele întemeietorului său.

         
Cu prilejul războiului Crimeei (1853-1856), s-au înregistrat numeroase victime, dar cu toate acestea victoria a revenit aliaților ( turci, britanici și francezi). În aceste condiții, Rusia va duce o politică restrictivă, uneori chiar agresivă, împotriva tătarilor și germanilor din Crimeea și Basarabia.
  
Guvernatorul provinciei, tătarul Sayd Mârza Pașa, un slujitor al sultanului, a strâns laolaltă mai multe familii de tătari refugiați din această zonă conflictuală și a fondat în apropierea ruinelor satului Karasu, un nou oraș pe care îl va numi Medgidia, în onoarea sultanului reformator Abdul Medgid (1839-1861). Acest dregător venit din Crimeea, aflat în serviciul sultanului reformator, a construit peste bălți un pod de piatră care îi va purta numele, pentru a înlesni accesul la târgul situat în partea de nord a așezării, dar și pentru a realiza legătura cu satele din hinterland, aflate în zona de nord.
      
Întemeierea oficială a orașului Medgidia, prin decretul imperial din 2 septembrie 1856, a reprezentat un caz special de colonizare otomană. De la numele celui de-al XXXI-lea sultan al dinastiei osmanlâilor, ce inițiase epoca de reforme a Tanzimatului, își va lua numele orașul nou de pe Valea Kara-Su.                                  
         
În anul 1855, „Gazeta austriacă“, consemna că negustorii ce se aflaseră în vizită la târgul de la Karasu, fuseseră impresionați de noul oraș Medgidia.
 
Noul oraș a fost întemeiat prin decret imperial și s-a dezvoltat pe baza unui plan urbanistic elaborat de departamentul tehnic al Ministerului Comerțului (Ticaret Nezareti) și al Consiliului Construcțiilor (Ebriye Medesi), pentru a găzdui refugiații din Crimeea și pentru a dezvolta din punct de vedere economic partea centrală a Dobrogei. Sultanul a intuit importanța acestei așezări situate în centrul provinciei.
  
Sultanul a fost de acord cu întemeierea orașului, a planului său urbanistic, iar cei ce urmau să desfășoare activități economice primeau autorizații din partea statului otoman.
 
Firmanul de întemeiere este datat în luna Muharem 1273 (2 septembrie 1856), fiind considerată data oficială a întemeierii orașului Medgidia, pe document găsindu-se semnătura primului ministru otoman Mehmed Emin Ali Pașa. 
           
În momentul întemeierii orașului, populația înregistra un număr redus de persoane, drept pentru care s-a dus o politică de colonizare, prin oferirea unor condiții favorabile tătarilor din Crimeea. Numărul locuitorilor provinciei și al localității scăzuseră dramatic datorită războaielor din zonă, precum și a bejeniei locuitorilor.
 
La întemeiere, orașul avea 15-20.000 de suflete și o mie de case, prin stabilirea unor categorii de persoane defavorizate și maltratate de autoritățile țariste din Crimeea.
 
Informația despre întemeierea noului oraș este menționată într-o scrisoare adresată lui Camille Allard, de către călugărul E. Boré, aflat pe malurile Bosforului. Noul oraș era un important nod comercial, aflat la întretăierea drumurilor ce străbăteau provincia.
 
Medgidia a fost prima așezare urbană concepută și construită după sistemul muntazam, având străzi largi. Lățimea pieței (çarși) și a străzii principale era de 25 zira, a străzilor paralele cu cea principală de 10 zira, iar a străzilor secundare de 8 zira (1 zira- 69-79 cm., dar cel mai probabil 86,57 cm).
 
Planul de urbanism cuprinde și întemeierea unui atelier de întreținere pentru calea de rulare a liniei ferate Cernavodă - Constanța, ce fusese realizată de englezi, fiind prima cale ferată din Imperiul Otoman, iar locația gării a fost inaugurată la 4 octombrie 1860. Aceasta era situată la jumătatea drumului dintre Dunăre și Marea Neagră. Rolul acestei căi ferate era acela de transporta cerealele și animalele din spațiul românesc, către vasele aflate în portul Constanța.
Otomanii manifestau un interes deosebit și pentru drumul de fier care asigura transportul cerealelor și animalelor către piața capitalei otomane.
 
Durata concesiunii căii ferate Cernavodă - Constanța, era pe o perioadă de 99 de ani, începând cu data la care era dată în folosință în întregime. Lucrările au debutat în primăvara anului 1858 și au durat doi ani și jumătate, timp în care populația satelor, de la Hârșova până la Rasova, a fost obligată să lucreze la terasament cu brațele sau cu carele personale. Calea ferată a fost finalizată relativ repede, prin implicarea guvernatorului Sayd Mârza Pașa.
 
La Medgidia, calea ferată urma linia de nivel a Văii Kara-Su, străbătând ținutul de la Est la Vest. Răscumpărarea căii ferate de către statul român s-a făcut în 1882 la valoarea de 16.800 000 de franci, suma inițială fiind de 112.761 de  lire sterline.
 
Orașul s-a construit repede, prin apariția unor case și prăvălii, iar la 26 octombrie 1856, sultanul a hotărât ridicarea unei moschei, datorită numărului mare de credincioși musulmani stabiliți aici, precum și a unei școli pe locul vechii moschei, pentru satisfacerea necesităților religioase și educative ale locuitorilor. Cheltuielile pentru construcții se ridicau la 250.000 de kuruși, fiind suportate de vistieria statului otoman.
 
A fost întocmit un plan pentru construcția unei băi publice (haman), ale cărei ruine se pot observa și astăzi, având interiorul din marmură, precum și a unei școli, la propunerea guvernatorului Sayd Mârza Pașa. Acesta a încurajat dezvoltarea economică prin orice mijloace, astfel încât orașul să devină un centru comercial important.
 
Până în toamna anului 1856 se luase hotărârea de a se construi 3.100 de case cu câte două camere pentru imigranții sosiți din Crimeea. Aceste case au fost construite de localnici, plătiți din vistieria centrală cu 500 de kuruși pentru fiecare imobil în parte. Costul unei case era de aproximativ 2.800 de kuruși (monedă otomană). Aceste cheltuieli au fost suportate de autoritățile otomane, reprezentând un efort financiar serios pentru vistieria statului.
 
Până la aceiași dată guvernul otoman construise trei clădiri publice, acestea fiind Casa guvernamentală (hukumet Konagi), Tribunalul (mahkeme) și Închisoare (hapistane). Costul final al lucrărilor a fost de 52.444 de kuruși, depășind suma preconizată inițial de 38.127 de kuruși.
 
Imigranții au primit case gratuit, au fost scutiți de serviciul militar timp de două decenii, iar de celelalte taxe inclusiv zeciuiala pe o perioadă de 10 ani. S-a primit o alocație zilnică de 2.800 de kuruși, pentru adulți și de un kuruș pentru copii, necesari pentru achiziționarea hranei. Fiecare familie primea semințe pentru loturile repartizate și câte o pereche de boi, pentru a putea lucra terenurile, dar și pentru transport.
 
În anul 1876, orașul avea 781 de familii cu 2.624 de locuitori, toți musulmani, iar în anul 1878, erau în plasa Medgidia, 7 biserici deservite de 7 preoți, populația era redusă numeric deoarece se refugiase în timpul războiului ruso-turc, zona centrală a provinciei având aspectul unei adevărate stepe. 
 
Raportul șefului Statului Major al armatei active din 19 octombrie 1878 către ministrul Afacerilor Străine privitoare la „studiile de recunoascere generală” făcute în Dobrogea consemna:

„În orașul Medjidie se află un conac cu două etaje pentru autorități și o cazarmă. Gara Societății căii ferate nu este decât o simplă haltă. Târgul Panairului cuprinde o sută de prăvălii de zidărie, proprietate a diferiților comercianți și este înconjurat de un zid înalt ce îi dă aspectul unei cetăți, executat chiar cu spesele comercianților spre a-i feri de făcătorii de rele în timpul bâlciului Panair“.

 
Descoperirea datei întemeierii oficiale a orașului modern este meritul exclusiv al regretatului prof. Kemal H. Karpat, școlit la Medgidia, care a petrecut timp însemnat în arhivele otomane de la Istanbul, fiind declarat cetățean de onoare al municipiului Medgidia.
 
Surse bibliografice:
 
Tudor Mateescu, Documente privind istoria Dobrogei(1830-1877), București, 1975, doc. 177
I.A.Nazareteean, Notițe istorice și geografice asupra provinciei Dobrogea, Tipografia Românească, Tulcea, 1882
 G.Angelesco, Étude sur la Dobrogea, Ed. Arthur Rousseau, Paris, 1907
 Alexandre A. Stourdza, Le nationalisme roumain au XIX e siecle (1821-1866), Imprimerie Leve, Paris, 1914
Kemal Karpat,  Urbanismul otoman: Emigrația din Crimeea spre Dobrogea și întemeierea orașului Medgidia (1856-1878), în volumul Tătarii în istorie și în lume, coordonator Tahsin Gemil, Editura Kriterion, București, 2003
Alexandru Arbore, O încercare de reconstituire a trecutului românesc al Dobrogei, în A.D., III, 1922
Raul I. Călinescu, Cutreerând Dobrogea meridională, Editura Adevărul, București, 1935
Athanasie Napoleon, Dobrogea și gurile Dunării. Fisic – militar și politic – aministrativ, Stabilimentul grafic I.V. Socecu, București, 1896
 Nicolae Iorga, Drepturile naționale și politice în Dobrogea, Editura Fundației Culturale Regele Mihai I, f.a.
Adrian Ilie, Tătarii de pe Valea Karasu în perioada secolelor XIII-XIX, în Tătarii în istoria românilor, vol. II, coordonator  Marian Cojoc, Editura Muntenia, Constanța, 2005
I.Simionescu, Dobrogea. O țară din povești, I, Editura Cartea Românească, București, 1928
*** Dare de seamă statistică asupra exploatării căilor ferate, docurilor și Serviciului maritim român în anul 1898, Tipografia Căilor Ferate Române, București, 1899
Alexandru P. Arbore, La culture roumaine en Dobroudja, în vol. La Dobroudja, IV, Bucharest, 1938, p. 675.
Tudor Mateescu, Date privind situația românilor și a altor creștini din Dobrogea în ajunul și în timpul războiului pentru independență, în R.A., 2, 1993
„Pressa”, XI, nr. 261, 26 noiembrie 1878)
 „Românul”, XXII, din 6 decembrie 1878).
***La Dobrogea d'hier et celle d'aujourd'hui, în volumul La Dobrogea Roumaine, 1919, p. 112.
Gheorghe Dumitrașcu, Lavinia-Dacia Gheorghe, Trei documente privind situația Dobrogei la 1878, în vol. Dobrogea. 1878-2008
Adrian Ilie, Medgidia. Istoria orașului din 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:
#scrieDobrogea Abdul Medgid - fondatorul orașului modern Medgidia (galerie foto)