#citeșteDobrogea Constanța în timpul ocupației germano-bulgare din 1917

Ocupația germano-bulgară asupra Dobrogei în timpul Primului Război Mondial a avut repercusiuni asupra așezărilor, asupra economiei provinciei și asupra mentalului locuitorilor săi.

Exploatarea instalațiilor industriale a fost un deziderat asumat de noii ocupanți ai provinciei, după evenimentele tragice din toamana anului 1916. La Constanța existau silozuri de depozitare și curățare, iar ulterior de încărcare a cerealelor destinate exportului, prin port. Aici exista una dintre cele mai complexe instalații portuare la vremea respectivă, din Europa.

Existau trei silozuri si o centrală de mașini. Două dinttre acestea erau complet funcționale la momentul ocupației germane-bulgare, timp în care cea de-a treia se afla în faza de construcție. Fiecare siloz avea capacitatea de a opera 300 de tone de cereale pe oră, încărcându-le automat pe nave. În centrala de mașini erau instalate patru motoare Diesel, fiecare dezvoltând câte 400 CP, fiind cuplate direct la un dinam de curent continuu de 440 V, ce producea curent electric, necesar funcționării în parametri optimi a instalației.

La momentul preluării acestor instalații și silozuri de către noii ocupanți, situația în care se aflau acestea era dezastruoasă, înregistrându-se o nefuncționalitate a acestora, în marea lor parte. Au fost relativ repede repuse în funcțiune, operându-se peste 5800 de tone de cereale, ce au fost încărcate în navele ancorate în port.



Uzina electrică din Constanța era dotată cu cinci motoare Diesel, de mari dimensiuni, având o capacitate de până la 400 CP și o baterie de acumulatori. Aceste motoare au fost preluate de ocupanți în stare foarte precară. Pentru buna funcționare a uzinei electrice era nevoie de un motor suplimentar, care a fost adus de la fabrica de ulei. Acesta asigura în condiții optime necesarul de electricitate. Cablurile de distribuție a curentului electric fuseseră în mare parte deteriorate de atacurile aeriene asupra localității, în special a portului, în toamna anului 1916. Cu greutate au fost refăcute parțial cele distruse.

Alimentarea cu apă potabilă a localității a avut de asemenea, foarte mult de suferit datorită bombardamentelor. Existau trei mici stații de pompare, dar se dovedeau a fi insuficiente. În acele condiții aprovizionarea cu apă se realiza în butoaie. În cartierul Anadalchioi s-a pus în funcțiune o mica uzină de furnizare a apei potabile. Pentru a asigura necesarul de consum al orașului se va construi o uzină de apă la Cernavodă care pompa zilnic 2000 m³ de apă. Acest din urmă stabiliment nu a avut foarte mult de suferit și a permis aprovizionarea cu apă a localității de la malul mării.

Depozitele petroliere în număr de cinci au fost preluate de ocupanți, intacte. Societatea Steaua Română putea încărca zilnic 500 de butoaie și 1000 de canistre de tablă. Exista o problema legată de confecționarea canistrelor de tablă, din lipsa materiei prime.

Aprovizionarea depozitelor cu combustibil se realiza prin intermediul unor conducte directe care treceau prin Cernavodă și se îndreptau către port. De aici, se aflau într-o poziție de curgere către port. La momentul în care ocupanții au dorit să împingă combustibilul din rezervoare către Cernavodă, acest lucru a fost de nerealizat, datorită faptului că nu existau pompe de asemenea capacitate și conductele au început să piardă combustibil, datorită presiunii create în punctele de legătură și neetanșării conductelor.  Această soluție a fost abandonată de ocupanți.

Industria morăritului a reprezentat un punct de interes pentru administrația de etapă. La Constanța exista o moară de mari dimensiuni care asigura necesarul de făină pentru panificație. Aceasta avea o capacitate de 20 de tone de cereale pe zi.

Administrația de etapă a fost interesată să pună în exploatare fabrica de bere, tipografia Administrației de etapă, fabrica de gheață, spălătoria cu aburi, fabrica de săpun, o sifonărie, baia comunală și două ateliere de reparații mașini și subansamble.

Putem conchide prin a spune că odată cu preluarea administrației provinciei de către ocupanții germano-bulgari, aceștia au fost interesați ca ramurile economice să redevină productive, din două considerente majore: nevoia de a obține venituri și de a alimenta trupele aflate în campanie, iar pe de altă parte buna administrare a orașelor pentru a pacifica zona și a controla populația locală.
 
Surse bibliografice:
***Memoriu al administrației germane de etapă din Dobrogea, întocmit la mijlocul lui Aprilie 1917, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012
Valentin Ciorbea, Evoluția Dobrogei între 1918-1944, Editura Ex Ponto, Constanța, 2005
Adrian Ilie, Medgidia. Istoria orașului din 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012.
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea Comune rurale din Dobrogea la începutul secolului trecut