Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:20 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Ion Jalea, sculptorul care a făcut minuni doar cu o singură mână

ro

07 Nov, 2020 00:00 4547 Marime text

La 7 noiembrie 1983, marele sculptor dobrogean Ion Jalea pleca din această lume, la venerabila vârstă de 96 de ani.
 
Născut la Casimcea, judeţul Tulcea, pe 19 mai 1887, din părinţi ardeleni, îşi face studiile primare în satul natal, apoi urmează cursurile prestigiosului liceu constănțean „Mircea cel Bătrân“.
 
Își continuă studiile la Școala de Arte şi Meserii şi la Școala de Belle Arte din Bucureşti, unde îi are profesori pe Frederich Storck şi Dimitrie Paciurea.
 
Vernisează prima expoziţie personală în luna mai a anului 1915, an în care pleacă la Paris, unde va urma cursurile Academiei Julian, lucrând în atelierul lui Auguste Rodin.

Considerat cel mai important sculptor român născut în provincia dintre Dunăre şi Mare, Ion Jalea şi-a dorit ca o parte din operele sale să rămână la Constanţa. A avut astfel privilegiul să-şi vadă visul materializat într-un muzeu monografic, cuprinzând 110 lucrări de sculptură şi 17 de grafică. Somptuoasa clădire care îi adăposteşte lucrările, încă din 1968, străjuieşte, maiestuos, peninsula tomitană.
 
Chiar dacă şi-a pierdut o mână în război, în 1917, brațul care i-a rămas a concentrat tot talentul și pasiunea sa pentru artă, din care s-au născut adevărate capodopere.
 
Decorat cu „Coroana României“ cu Spadă în grad de Cavaler, cu panglica de „Virtute Militară“ şi „Crucea de război franceză“, (care îi este înmânată de generalul Henri Mathias Berthelot, şeful Misiunii Militare Franceze), sculptorul a primit recunoaştere unanimă nu doar pentru eroismul său pe front, ci şi pentru strălucita sa creaţie, primind cu modestie şi devotament faţă de pământul unde s-a născut titluri precum „maestru Emerit al Artei” „Artist al Poporului din R.S. România”. Din 1948, devine membru corespondent al Academiei R.S. România.
 
A creat mai multe monumente comemorative dedicate ostaşilor români, ocupându-se printre altele şi de reliefurile figurale ale Mausoleului de la Mărăşeşti, locul unde și-a lăsat brațul stâng.

La Expoziţia Internaţională de la Paris, din 1937, expune monumentul „România şi provinciile sale“ şi obţine unul dintre Marile Premii.
 
În 1938, Jalea este ales preşedinte al Sindicatului Artelor Frumoase şi Senator Regal pentru Arte. Participă la Expoziţia Internaţională de la New York din 1939, cu lucrări precum: „Povestea neamului“, „Tors“, „Dansatoare“ şi statuia alegorică „România“. În 1941, este numit director al Artelor în Ministerul Culturii Naţionale.
  
În total, a semnat peste 300 de lucrări de sculptură – monumente, statui, busturi, reliefuri şi compoziţii alegorice, prezentate în expoziţii din toată lumea.
 
În afară de operele prezente în muzeul monografic din Constanța, iată câteva dintre sculpturile sale monumentale, care pot fi admirate în locuri publice din România:
 
– Lupta lui Hercule cu Centaurul (Parcul Herăstrău din București)
– Bustul lui Mihai Eminescu (Rotonda Scriitorilor din parcul bucureștean Cișmigiu)
– Statuia lui George Enescu (București)
– Statuia ecvestră a lui Mircea cel Bătrân, turnată în bronz (Tulcea)
– Statuia Aruncătorul de Ciocan (Parcul Areni, Suceava)
– Statuia Ecvestra a lui Decebal (Piața Victoriei din Deva)
- Monumentul Unirii (Focșani)
– Bustul lui Miguel de Cervantes (Piața Spania din București)
-Dragoş Vodă şi Zimbrul (Câmpulung Moldovenesc)
 

Sursa foto: captură youtube/Arhiva TVR
 
Citeşte şi:

#citeșteDobrogea In Memoriam sculptorul Ion Jalea, la 132 de ani de la naștere


Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Ion Jalea (galerie foto)

#citeşteDobrogea In Memoriam sculptorul Ion Jalea, la 132 de ani de la naştere
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari