Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:39 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea La mulți ani, Marius Oprea!

ro

22 May, 2021 00:00 3033 Marime text
  • Astăzi, istoricul Marius Oprea împlinește 57 de ani
Istoricul, scriitorul și cercetătorul Marius Oprea este legat de Dobrogea mai ales prin pasiunea pentru vestigiile îngropate în pământul binecuvântat dintre Dunăre și Mare.

S-a născut la Târgoviște, pe 22 mai 1964, și este licenţiat în istorie la Universitatea din Bucureşti, cu specializări în arheologie şi istorie medie românească.

Și-a luat doctoratul în istorie cu tema „Rolul şi evoluţia Securităţii (1948-1964)” și a fondat, în 2005, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.

A fost consilier prezidențial pe probleme de securitate naţională și a publicat numeroase lucrări privind istoria Securităţii, câteva dintre ele intens dezbătute și chiar premiate: „Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente (1949-1989)”, „Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Braşov”, „Securiştii partidului”, „Chipul morţii: dialog cu Vladimir Bukovski despre natura comunismului”, „Bastionul cruzimii. O istorie a Securităţii (1948-1964)”, „Moştenitorii Securităţii”, „Adevărata călătorie a lui Zahei. V. Voiculescu şi taina Rugului Aprins”, „Şase feluri de a muri” , „Mafia arabă de la Ceauşescu la Iliescu”, „Studiu de fezabilitate pentru mîntuire. 101 povestiri despre România”.

Dincolo de datoria pe care și-a asumat-o de a face arheologia victimelor comunismului din România – o misiune deloc ușoară și plină de provocări de tot felul - Marius Oprea a rămas pasionat de literatură, scriind poezie, romane sau scenarii de film.

La Constanța, a venit în urmă cu doi ani, pentru a-l evoca pe marele său mentor din studenție, Petre Diaconu, spiritul insulei dunărene Păcuiul lui Soare. A vorbit atunci cu nostalgie și recunoștință despre tot ce a însemnat pentru el acest spațiu magic al Dobrogei, cu toate comorile sale de spiritualitate, despre rolul pe care Petre Diaconu l-a avut în pregătirea sa nu doar ca arheolog, ci ca om, cu conștiința valorii și menirii sale, dar și a smereniei pe care ți-o oferă cunoașterea și înțelepciunea.

Îi urăm astăzi lui Marius Oprea mulți ani înainte, cu sănătate, inspirație și binecuvântări!
 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța
 
Citește și:

#citeșteDobrogea: Marius Oprea sau despre poezia istoriei


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari