#citeșteDobrogea Naționalizarea unor bunuri și a unor activități productive în Constanța, în vremea regimului comunist

În perioada interbelică s-a acordat o atenție sporită sectorului panificației și pastelor făinoase. În anul 1928, Vasiliu Haralambie, cunoscut comerciant al urbei tomitane, construia o fabrică de pâine modernă, ca urmare a solicitărilor tot mai mari ale cumpărătorilor, iar în anul 1929, se inaugura o brutărie mecanizată.
 
Se dorea obținerea unor produse de panificație, de calitate superioară, care să fie acceptate de cumpărători.



La 11 iunie 1948 erau naționalizate, case particulare, bănci, societăți de transport, societăți de asigurare, fabrici și întreprinderi, în total fiind 8893 de astfel de proprietăți. La 2 octombrie 1948 se înființează un serviciu distinct pentru administrarea bunurilor naționalizate, intrate în patrimoniul comunei urbane Constanța. Se crea o întreprindere comunală cu numele Exploatarea comunală a întreprinderilor naționalizate Constanța.

Această nouă entitate creată de comuniști era în administrare în conformitate cu Codul de comerț. Urmau a fi administrate 35 de brutării, 5 prese de ulei, 8 mori cu regim țărănesc, o moară cu regim comercial și o fabrică de gheață.

Proprietarii celor 35 de brutării erau: Gogu Petru, Constantin Nicolau, Gogu Grigore, Alecu Sacmari cu două brutării, Dumitru Buzbuchi, Apostol Titimeaua, Tudor Neațu, Trifon Vozis, Iulian Mușetescu, Niculae Bardanică, Panait Dumitru, Mihail Ghioancă, Mircea Olărescu, Tache Varsami, Stere Mitrenga, Zahar Bogosian, Vâlcu Ion, Mihai Coiciu, Constantin Lăcătuș, Alexe Gheorghiu, Panait Ilie, Radu Petru, Eugenia Ene, Nicolae Bughis, Alexis Hagiopol, Traian Petru, Traian Petrescu, Ilinca Gheorghiade, Haralambie Vasiliu, Jana Tocitu, Dumitru Mihai, Dumitru Draica, Dumitru Rizescu, Ion Zglobiu. Putem observa originea etnică a proprietarilor: români, aromâni, greci, armeni. Numărul mare de brutării demonstrază faptul că exista o populație numeroasă în comuna urbană, ce necesita o cantitate însemnată de produse de panificație.

Morile cu regim țărănesc se aflau în proprietatea următorilor: Sandu Niculae, Jinga Ioan, Dumitru Safarică, D. Ghe. Nicolau, Andrei Sezonov, F. Ștefănescu, Ioan Armășel, V. Pătrașcu.  Toate au trecut în proprietatea comunei urbane.

Moara cu regim comercial îi aparținuse lui Panait Gheorghiu și fusese trecută în proprietatea comunei.

Presele de ulei se găseau la Constanța, fiind organizate sub forma Industriilor Agricole Dobrogene, fondată de Constantin Oancea și Constantin Alimăniștean, care aveau 32 de angajați, 20 CP forță motrică și prelucrau 120.000 kg/24 de ore, precum și a fabricii Siegfrieda Fii, care avea 24 de angajați, 22 CP forță motrică și prelucra 1500 kg în 24 de ore.

La venirea comuniștilor la putere, presele de ulei fuseseră la rândul lor naționalizate. Ele aparținuseră lui Jinga Ion, Andrei Sezonov ( familia Sezonov deținea prese de ulei și la Tulcea, una având 45 CP, 8 muncitori și capacitatea de 5000 kg/24 de ore, iar cealaltă având 15 CP, 4 lucrători și 400 kg în 24 de ore), Dumitru Baban, Altunian Aram, Dumitru Safarică. Putem observa faptul că unii proprietari de mori cu regim țărănesc aveau în proprietate și prese de ulei, activitățile fiind destul de profitabile pentru deținătorii lor.

Fabrica de gheață îi aparținuse lui Gheorghe Tatu, aceasta urma să deservească nevoile populației, ale magazinelor și ale piețelor.

Toate aceste stabilimente urmau a fi administrate de angajați ai statului: directori, administratori, personal de administrație, morar, mecanici, cocător, frământător, panacodar, paznici, prăjitor, decojitor, presor, cantaragiu, electrician, șofer, căruțaș, personal de specialitate, personal de distribuție a mărfurilor. Colectivul era numit prin decizie a primarului localității. Salarizarea urma a se face potrivit unor decizii ale Ministerului Industriei și comerțului din anul 1947.

Putem conchide prin a spune că aceste stabilimente productive și-au continuat activitatea și după 1948, fiind  modernizate și reorganizate.
 
 
Bibliografie selectivă:
S.J.A.N.C., fond Primăria Constanța, Dosar 8/1949
Dacia, an XV, nr.172 din 15 august 1928
Dobrogea jună, an XXV, nr.229 din 13 noiembrie 1929
Farul, I, nr.208 din 7 ianuarie 1918
Valentin Ciorbea, Evoluția Dobrogei între 1918-1944, Editura Ex Ponto, Constanța, 2005
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea Influența Uniunii Sovietice asupra lucrărilor Canalului Dunăre - Marea Neagră