#citeșteDobrogea Personalități dobrogene marcante în domeniul politic - Virgil P. Andronescu, Constantin Angelescu, Mihail Coiciu
30 Jul, 2021 00:00
30 Jul, 2021 00:00
30 Jul, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2761
Marime text
- Volumul II are 168 de pagini și face parte dintr-o serie de patru astfel de cărți.
Publicat în anul 2005 de editura Ex Ponto, „Dicționarul de personalități dobrogene“ Volumul II este o adevărată comoară. Autorii acestui volum: dr. Constanța Călinescu, dr. Liliana Lazia, Ioan Popișteanu, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu și Vanghele Culicea au reușit să portretizeze, așa cum precizează și numele cărții, o serie de personalități din regiune, marcante în diferite domenii. Coordonat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ și Biblioteca Universității „Ovidius“ Constanța, volumul II prezintă dobrogenii care s-au făcut remarcați în politică, administrație publică, armată sau justiție.
Într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanța din 2017, una dintre autoarele cărții, dr. Constanța Călinescu, preciza:
„Nu pot spune că „Dicţionarul“ este un demers exhaustiv. Este întemeiat însă pe o curajoasă reflecţie culturală, pe ideea acordării distincţiilor de neuitare faţă de oameni celebri, unii deschizători de drumuri în ştiinţa românească, ataşaţi de ţinutul pontic, cu rodnică activitate practică şi publicistică.“
Următoarele personalități, cu nume sonore și mai puțin sonere publicului, au dovedit că de-a lungul carierei lor politice au adus un aport în dezvoltarea Dobrogei.
Virgil P. Andronescu
S-a născut pe 23 ianuarie 1877 în localitatea Surpatele din Vâlcea. Nu se cunosc date despre deces.
A urmat Facultatea de Litere din Bucureşti finalizând-o în 1897.
Urmează cariera de profesor la Liceul „Maxim" din Brăila (1897) de unde va fi transferat, în acelaşi an, la Gimnaziul „Mircea cel Bătrân" din Constanța, până în 1907.
Calitățile manageriale l-au ajutat, astfel încât din 1900 până în 1901 a fost director al gimnaziului.
În anul 1900 a inaugurat Institutul „Mircea Vodă", tot în Constanța.
De prin 1910 urmează o carieră politică începând cu funcția de ajutor de primar şi mai apoi senator de Constanța (1927). În 1931 este ales în funcția de deputat.
„Publicații: Fragmente de politică socială (Constanța, Ed. „Dacia", 1934); Epitome historiae graecae (Constanța, 1902); Mărul discordiei (1902); Organizația comunelor şi provinciei Dacia Traiană (1905); Pentru ce a fost dizolvat Consiliul comunal Constanța (1908); Alegerile comunale (1926); Spre reînoirea liberalismului român (1932); Cu barca pe Jiu, Olt şi Mureş: Mic ghid de turism nautic pentru tineret (Bucureşti, Editura pentru turism).“
Constantin Angelescu
S-a născut pe 18 mai 1883 în București. Nu se cunosc date despre deces.
A urmat Facultatea de Drept din cadrul Universității din Bucureşti. A fost Guvernator al Băncii Naționale, iar mai apoi preşedinte al Frontului Românesc din capitală.
A avut o prodigioasă carieră politică fiind ales senator în 1926 şi deputat în 1927 şi 1929.
Și-a adus aportul și în Cadrilater prin funcția de prefect de Caliacra şi Durostor. A fost una dintre persoanele aflate în conducerea Statului ca vicepreşedinte al Camerei Deputaților în 1930.
A fost subsecretar de Stat la Ministerul de Interne (07.03.-16.11.1930), Ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicațiilor (10.02.-30.03.1938).
„Lucrări: Vadul comercial (Bucureşti, 1924); Proprietatea rurală în Cadrilater (1926); Chestiunea proprietății din Cadrilater (Bazargic, 1926).“
Mihail Coiciu
S-a născut în 1842 în localitatea Pigona, județul Cahul și a murit pe 19 august 1914. Urmează Academia de Studii economice din Chişinău și din Odessa.
Și-a început cariera politică cu funcția de administrator al plasei Hârşova, continând-o ca director de Prefectură și apoi primar de Constanța în patru mandate: 15.12.1886-9 dec.1888; 30 aug. 1891-20 dec. 1891; 18 apr. 1892-12 iunie 1897; 12 mar. 1910 - 7 iul. 1910.
A fost consilier comunal în perioada 22 nov. 1886- 14 dec. 1886 şi 18 mai 1890 – 29 aug. 1891 și fruntaş al Filialei Constanța a Partidului național liberal.
A format un cartier al oraşului Constanța și a lăsat prin testament averea Ateneului român. Face demersuri la minister pentru construirea unui local de băi, apoi a Palatului municipal, devenit mai apoi Oficiul telegrafo-poştal.
„În prezența lui se oficiază Monumentul ostaşilor francezi (1892). În mandatul lui s-a realizat iluminatul public al Constanței cu cel mai modern sistem al timpului, la fel ca în Bucureşti.
În 1910, continuă lucrările aflate în curs de finalizare: Cazinoul, alimentarea cu apă de la Dunăre a oraşului, construirea unui abator, a Şcolii mixte „Principele Carol", terminarea bisericii, pavarea cu piatră cubică a străzilor comerciale.
La 22 august 1934 se deschid cursurile școlii din cartierul Coiciu, în localul construit pe strada Izvor nr. 27, iar în 2002 școala ia numele ctitorului ei, Mihail Coiciu.“
Sursă foto: ZIUA de Constanța
Sursă de documentare: Dicționarul de personalități dobrogene“ Volumul II de dr. Constanța Călinescu, dr. Liliana Lazia, Ioan Popișteanu, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu și Vanghele Culicea
Citește și:
Personalități dobrogene marcante în domeniul militar - Grigore Andrei, Nicolae Carp, Gheorghe Eminescu
Personalități dobrogene din anul 1927 - „De astfel de elemente are nevoie românismul dobrogean“
Personalități dobrogene din anul 1927 - „Se distinge prin calităţi şi însuşiri excepţionale“
Liberalism și liberali în Dobrogea centrală (II)
„S'a stins unul din stâlpii fondatori ai Constanţei româneşti”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii