Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:45 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Revista Ex Ponto, la cel mai recent număr

ro

07 Jan, 2022 00:00 2774 Marime text

 
  • A apărut cel mai recent număr al revistei Ex Ponto (nr.3-4, anul XIX, 2021), publicația „rostuită” cu echilibru și intuiție valoric-estetică de scriitorul Ovidiu Dunăreanu, cel care îi veghează parcursul de aproape două decenii.
 
Este vorba de încă un prilej de a arunca o privire de ansamblu asupra evenimentelor culturale din cea de-a doua jumătate a anului trecut, dar și de a ne delecta cu literatură de calitate, de a citi eseuri ori comentarii pe marginea unor recente apariții editoriale.
Nu a fost un an ușor, 2021, dar oamenii au continuat să citească și să scrie, să se manifeste în spațiul cultural, să trăiască nu doar printre constrângeri și patimi, ci și dincolo de ele, în spirit și libertate de creație.



Sfârșitul verii a fost marcat, de pildă, de festivalul „Poezie la nisip”, care a adunat, pe malul înalt al plajei Corbu, câteva zeci de poeți din Dobrogea și nu numai. Animatoarea festivalului, Daniela Varvara, scrie cu emoție despre cele două zile ale manifestării, împărtășindu-ne speranța că evenimentul va deveni emblematic și se va reitera și în anii următori.
Demnă de reținut a fost, de-asemenea, Bienala Națională de Pictură „Doina Păuleanu”, despre care „dau seamă” istoricul de artă Luiza Barcan și directorul Muzeului de Artă Constanța, Lelia Rus Pîrvan.

Un eveniment important a fost și lansarea volumului „Polifoniile sinelui”, întâmplată într-o atmosferă caldă, de prețuire autentică față de autor, publicistul (de această dată) Ovidiu Dunăreanu. Cartea este dezbătută în cele trei comentarii, semnate de Diana Dobrița Bîlea, Ioan Florin Stanciu și Marina Cușa.

Tot anul trecut, s-au împlinit 140 de ani de la nașterea poetului Panait Cerna, „scepticul luminos” - sărbătoare marcată de cele două texte inedite despre cel care s-a stins atât de devreme, lăsând totuși o importantă moștenire lirică în acest colț de lume.
Despre aniversarea celor 75 de ani ai profesorului Valentin Ciorbea, „decanul istoriografiei dobrogene de azi”, scrie un text entuziast profesorul Stoica Lascu, la rândul său onorat de Nistor Bardu, cu ocazia împlinirii a șapte decenii de viață. Într-o lume competitivă, care aleargă după lauri și exclusivități, este cu adevărat meritorie generozitatea și deschiderea de a recunoaște în semenii tăi valoarea, de a le onora contribuția și succesele.

E adevărat că nu e ușor să răzbești, într-o mare de indiferență și anticultură – o spune „scrisoarea de la un prieten” a prozatorului Gheorghe Filip – dar e important ca, atunci când tragi linie, să rămâi cu convingerea că ai dat tot ce ai avut mai bun, că harul și „talanții” tăi s-au înmulțit, indiferent că, vorba poetului, „totu-i praf, lumea-i cum este...”

Dar lumea poate fi și magică, așa cum apare în proza lui Ernesto Mihăilescu, în eseul despre Dobrogea semnat de Angelo Mitchievici sau în poezia lui Arthur Porumboiu, de la a cărui trecere dincolo s-a împlinit un deceniu.
Sunt de amintit, de asemenea, versurile tinerilor poeți Mihai Capșa Togan, Oana Mioara Arhip și Antonio Doda.
Din domeniul etnografiei, revista publică un text interesant și util, semnat de directorul Muzeului de artă populară din Constanța, Maria Magiru, care ia în discuție istoricul cercetării etnografice în Dobrogea.

Vă recomandăm, de asemenea, intervenția lui Marian Moșneagu („Patria matelotului”), a Corinei Apostoleanu („Biblioteca publică a Constanței la 90 de ani”) și a Luminiței Stelian despre Marin Ionescu Dobrogianu.
Publicația poartă eleganta pecete grafică a lui Constantin Grigoruță și este ilustrată cu reproducerile pictorului Gheorghe Constantin, un artist al compozițiilor surprinzătoare, al formelor decupate intuititiv, dintr-o realitate ciudată și bogată deopotrivă. Putem citi și un profil al pictorului, alcătuit de regretatul istoriograf și întemeietor al Muzeului de artă constănțean, Florica Cruceru.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea : Un nou număr al revistei Ex Ponto, o nouă invitație la lectură de calitate


 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari