#citeșteDobrogea Ultima călătorie a lui Ovidius (I) - De la Roma, spre Tomis. Vestea relegării

Despre exilul marelui poet latin pe țărmul pontic s-au scris în ultimele două veacuri numeroase lucrări și articole, semnate de specialiști din țară și din străinătate. Mii, poate chiar zeci de mii de pagini, în care a fost analizată relegarea sa la Tomis (n.a. relegatio - formă mai ușoară de exil, fără pierderea drepturilor cetățenești), motivele ce ar fi putut sta la baza edictului emis de Augustus, și traiul pe care geniul latin l-a dus pe aceste locuri, timp de aproape nouă ani. Ovidius a scris în exilul său tomitan operele "Epistulae Ex-Ponto" (Scrisori din Pont sau Pontice) și "Tristia" (Tristele), lucrări în care descrie ținutul Micii Sciții, oamenii de aici și traiul dus pe aceste meleaguri "sălbatice".



O informație corectă și arhicunoscută, dar pe care suntem datori să o inserăm și noi în acest articol, ne spune că Publius Ovidius Naso a fost exilat la finalul anului 8 d.H (în luna decembrie). După un drum lung, plin de primejdii, și care a durat cel puțin trei-patru luni, el ajunge la Tomis în primăvara anului 9 d.H (probabil în cursul lunii aprilie). Va rămâne aici până la sfârșitul vieții, curmată de destin la vârsta de 60 de ani. Data tradițională a morții lui Ovidius este anul 17, dar există o teorie considerată solidă și care îi plasează decesul un an mai târziu, în anul 18 d.H.
Am făcut aceste mențiuni necesare însă în acest articol ne vom concentra asupra unor aspecte mai puțin mediatizate...

Vom analiza călătoria făcută de Ovidius, acel voiaj al exilului, vom reconstitui traseul parcurs, oferind în același timp și date, sperăm interesante, legate de locurile prin care el a trecut. În cele mai multe dintre cazuri, sursa primară este chiar poetul latin, care ne-a oferit mărturii extraordinare legate de acest ultim drum al său, cel care punea capăt libertății de până atunci. Versurile lui Ovidius sunt triste, din ele îi putem înțelege starea sufletească, disperarea care l-a cuprins... În stihurile călătoriei se citește teama, căci nu știe ce îi rezervă viitorul în această relegare de la Tomis, pe un tărâm scitic necunocut, sălbatic și barbar...

Să ne începem însă narația, oferind cronologic detaliile acestui ultim voiaj al lui Ovidius.
La finele anului 8 d.H, poetul avea 51 de ani și se afla în culmea gloriei, fiind celebru pentru poemele sale. Terminase de puțin timp "Metamorfoze", o lucrare impresionantă, în 15 cărți și care cuprindea 250 de legende scrise sub forma unor poeme în hexametri (hexametru - vers dactilic în șase picioare, folosit în compoziții epice).

După finalizarea acestei opere monumentale, în luna decembrie, Ovidius merge să se recreeze în insula Ylva (azi Elba), aflată în Marea Tireniană (parte a Mediteranei), la zece kilometri de coasta toscană. Numele insulei Ylva venea de la vechiul trib liguric al yilveților, care locuiseră acolo încă din vechime.

Ovidius se afla pe Ylva împreună cu prietenul și protectorul său Marcus Aurelius Cotta Maximus Messalinus, senator și apropiat al împăraților Augustus (27 î.H - 14 d.H) și Tiberius (14-37 d.H). Este foarte posibil ca pe Ylva, Cotta să fi avut o reședință de odihnă. Despre Cotta știm că era, în același timp, poet amator și orator iar potrivit lui Juvenal, un adevărat patron al artelor. El este așadar, un prieten, dar și un protector al lui Ovidius.

Trebuie menționat faptul că odată exilat, Ovidius îi va trimite lui Cotta numeroase scrisori ce au supraviețuit mileniilor. În acestea, Ovidius îi va cere să intervină pe lângă împărați (mai întâi la Augustus, iar apoi la Tiberius) și să obțină anularea surghiunului. Cunoaștem faptul că acest Marcus Cotta nu l-a abandonat pe amicul său poet și că i-a oferit suport material, psihologic, și poate chiar financiar. În același timp, Cotta nu a obținut niciodată iertarea la care spera poetul exilat. Despre acest Cotta mai știm că într-o inscripție din Efes, din anul 25 d.H, apare cu titlul de proconsul al Asiei.

Lui Ovidius i s-a imputat caracterul hedonistic al versurilor și o stare de moralitate neconformă cu principiile riguroase ale lui Octavian Augustus. În același timp, istoricul Tacitus a scris despre Marcus Cotta că ducea o viață extravagantă și că avea un "comportament rușinos", fără însă a specifica în ce consta acesta.

Ovidius și Cotta se aflau așadar pe insula Ylva (Elba) în luna decembrie a anului 8.d.H. Aici primește poetul latin neașteptata veste a relegării. Fără să consulte Senatul, împăratul Augutus a semnat edictul prin care Nasone era alungat și obligat să trăiască tocmai la Tomis, în Scythia Minor, o provincie de puțin timp intrată sub controlul Imperiului. Lui Ovidius i se pare că este trimis la marginea lumii, într-un ținut sălbatic și barbar.

În mod straniu, Ovidius nu contestă oficial edictul, deșiar fi avut dreptul să o facă. Poate s-a gîndit că o eventuală contestație ar înrăutăți și mai mult situația.Poate că a sperat că Augustus se va răzgândiîn scurt timp... În ceea ce privește motivul exilării, nu mai prezentăm acum toate variantele existente. Scriem însă ceea ce însuși Naso a considerat că a fost motivul surghiunului său: "carmen et error", "o poezie și o greșeală". Care a fost poemul ce l-a supărat pe împărat, care a fost greșeala pe care a comis-o Ovidius? Nu vom afla, cu certitudine, probabil, niciodată...

Artistul se întoarce grabnic la Roma. Nu are timp prea mult la dispoziție, trebuie să plece imediat spre Tomis. Iată cum descrie el acele momente:
"Era aproape ziuă când Cezarul dăduse / Poruncă din hotarul Italiei să plec / Nu-mi alesesem încă nici sclavii, soți de cale / Nimic nu-mi pregătisem, nici straie de surghiun / Am zis un trist adio mâhniților prieteni / Ce mulți erau odată! Și-acuma... numai doi! Plângeam, plângea soția, și mă strângea în brațe..."

La vremea aceea, Ovidius era căsătorit cu Fabia (a treia sa soție). Avea și o fiică Perilla, care însă în decembrie anul 8 se afla cu soțul ei în Libia. Ovid nu a mai apucat să își vadă niciodată copila.

Încheiem această primă parte a materialului cu o traducere superbă (n.a. adaptată și transformată poetic) a lui Eusebiu Camilar (n.a. vezi sursa bibliografică), și care face referire la același moment al plecării de la Roma:
 

„Când mi-amintesc de noaptea grozavă de demult / Simt că mă copleșește al plânsului tumult / Potopitoare lacrimi se scurg, șirag, șirag / Atunci eu părăsit-am pe veci al Romei prag / Trecuse miezul nopții, când peste casa mea / Ca trăznetul edictul imperial cădea / Când mi-am venit în fire, priveam în jur, apoi / Din mulții mei prieteni au mai rămas doar doi / Și nu găseam cuvinte să-i mângîi, să-i implor / Plecam, pe totdeauna, spre Sciția Minor..."

(Va urma)


Bibliografie

"Ovidio fra Roma e Tomis", Centro Ovidiano di Studi e Richerche, a cura di Giuseppe Papponetti, Sulmona 2006, lucrări ale Congresului Internațional de Studii, Sulmona 13-15 iunie 2003

Adrian Rădulescu - "Ovidio nel Ponto Euxino", Archeoclub D Italia, Sededi Sulmona, 1990

Aldo Luisi - "Insidie e Imprevisti di un viagio imposto", în volumul "Ovidio fra Roma e Tomis"

Carl Blum - subcapitolul "Călătoria spre Tomis și petrecerea lui în această cetate", din articolul "Cauzele relegării poetului roman Publius Ovidius Naso la Tomis", publicat în Analele Dobrogei an IX, vol.2, Cernăuți, 1928

FONTES I - "Izvoare privind istoria României vol.I, De la Hesiod la Itinerarul lui Antonius", coordonatori Vladimir Iliescu, Virgil C. Popescu, Gheorghe Ștefan, extrase din "Pontice" și "Triste", p.272-344, Editura Academiei RPR, București 1964

Ion Acsan - "De ce a fost exilat poetul Ovidius la Tomis", articol publicat în historia.ro

Eusebiu Camilar - "La Pontus Euxinus", articol publicat în colecția Bilmenarul lui Ovidius, Editura Academiei, București, 1957, articol publicat pe diacronia.ro

Foto - Fragmente din „Harta drumului lui Ovidius de la Roma la Tomis", expusă în Sala Ovidiană, din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC)
 

Despre Cristian Cealera

Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.


Citește și:

#citeșteDobrogea: Dobrogea înaintea Primului Război Mondial (IV) – Nicolae Iorga, discursuri și impresii