Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:25 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța acum 100 de ani Urbea de la malul mării prezentată într-un film „despre toate țările și obiceiurile lumii“ de căpitanul american Wanderwell

ro

11 Oct, 2024 17:00 1951 Marime text
Capturi din numărul 27 al ziarului „Dacia“. Sursă foto: Arcanum
  • Editorialul scris de Constantin Irimescu abordează, de această dată, un subiect extern, mai exact situația din Grecia.
  • Rubrica „Literare“ conține o poezie intitulată „De ce?“ scrisă de Nicolaie I. Butucescu.
  • Rubrica „Cronica politică“, cuprinde un articol intitulat „Blocul opoziției“ scris sub pseudonimul Cri.
  • Primele știri locale sunt cuprinse în rubrica „Din Port“
  • Agenția de Vapoare a transmis un punct de vedere la cele declarate de domnul Lavada, redat integral în numărul curent.
  • „Întrunirea țărăniștilor“ - ședința Partidului Țărănesc, filiala Constanța, ținută în salonul clubului de pe strada Tudor Vladimirescu.
  • „Întrunirea corpului de contabili“ anunță că membrii corpului de contabili din localitate „s-au întrunit ieri dimineață în localul Băncei Naționale“
  • „Turiștii americani din localitate“.
  • A avut loc în sala „Izvor” un frumos bal dat de Societatea funcționarilor comerciali din Constanța.
  • Vânzări, ipoteci și acțiuni de divorț în Constanța.
  • Președintele Austriei de atunci, Ignat Seipel ( 1876 – 1932), a sosit în București
  • „Statistică sinistră“ - numărul celor executați în Rusia, în anul 1923 ajungând la 686, față de cele 813 executari în 1922.
  • „Grănicerii bulgari jefuesc pe pasageri“.
 
 
Numărul 27 al ziarului constănțean „Dacia“ a apărut pe 5 februarie 1924, fiind semnat de același colectiv redacțional. Parabola din această ediție abordează incendiul de la magaziile „Vatra Luminoasă“ din București, izbucnit în momentul începerii anchetei pentru fraudă:
 
„Au ars magaziile „Vetrei Luminoase“, în chiar ziua anchetei:
Cică «Vatra Luminoasă“
Era treabă’ntunecoasă,
Și-au făcut-o praf, cenușă,
Când bătea ancheta’n ușă...
Deci ancheta e de vină.
Focul a făcut lumină...“
 
Editorialul scris de Constantin Irimescu abordează, de această dată, un subiect extern, mai exact situația din Grecia, pe care ziarul o prezintă zilnic. Irimescu pune accentul pe atitudinea omului politic grec Eleftherios Venizelos (1864 - 1936), despre care spune că este un „om înțelept“. Acesta punctează că dacă, în final, Venizelos va reuși să liniștească situația tensionată din Grecia va deveni un veritabil „erou național“.
 


Rubrica „Cronica zilei“, semnată, după cum ne-am obișnuit, sub pseudonimul Ax. Poni, prezintă articolul intitulat „Despre inveții“. Autorul trece în revistă ultimele descoperiri despre care acesta spune că „s-au născut din hazard“.
 
Despre Guvern, politică și administrație în România anului 1924 puteți citi AICI.
 
Rubrica „Literare“ conține o poezie intitulată „De ce?“ scrisă de Nicolaie I. Butucescu, din care redăm primele versuri:
 
„De ce mă urmăriți mereu, mereu
Ca firul unui cântec de dormit
Pe care azi cu greu îl mai ascult
De ce mă urmăriți mereu, mereu?
De ce vărsați din voi potopde raze
Când azi cu greu mă pota mă’ncălzi
Căci azi nu știu a mai iubi
De ce vărsați din voi atâtea raze? [...]“
 
Rubrica „Cronica politică“, cuprinde un articol intitulat „Blocul opoziției“ scris sub pseudonimul Cri. În primele rânduri, este  redată necesitatea unei opoziții care să adopte două ipoteze pentru a fi cu adevărat o opoziție. Cu toate acestea, finalul articolului prezintă puternice note extremiste.
 
Atipic pentru ziarul „Dacia“, publicație locală, este faptul că în ediția curentă numărul știrilor internaționale și naționale îl depășește pe cel al știrilor locale.
 
Primele știri locale sunt cuprinse în rubrica „Din Port“. Aflăm de aici că pe transatlanticul „Canada” se va îmbarca un grup de evrei care emigrează în America. De asemenea, au fost înaintați poliției portului pentru expulzare Jean Cosmo și Vasile Colenko. Se pare că un accident a avut loc în Port. Infirmiera portului  l-a îngrijit pe Paul Neagu, victima unui accident de descărcare a mărfurilor în port.
 
În ediția trecută prezentam situația, prin prisma sindicul Lavada, a Bursei de Navluri. Agenția de Vapoare a transmis un punct de vedere, față de cele declarate de domnul Lavada, redat integral în numărul curent. Potrivit comunicatului „exportatorii au precis și zilnic cota navlurilor din Londra, Marsilia, Genova și Constantinople, astfel nu poate fi vorba ca exportatorii să fi adresat vreodată vreo reclamațiune sindicului bursei, care n’are idee de vapoare, de contracte, de navlosire și de operațiuni maritime în genere“.
 
 
Ședințe de Partid, ședințe de sindicat, ședințe...
 
În continuarea știrilor locale, aflăm despre „Întrunirea țărăniștilor“, mai exact despre ședința Partidului Țărănesc, filiala Constanța, ținută în salonul clubului de pa strada Tudor Vladimirescu, denumire încă actuală. „S-a discutat asupra acuzațiunilor, pe care domnul primar Andronescu le-a adus fostei comisiuni interimare țărăniste din localitate, hotărându-se să se deie d-lui Andronescu un răspuns asupra acestor acuzațiuni“, se arată în știre.
 
Din articolul „Întrunirea muncitorilor din port“, aflăm că a avut loc „în sala cinematografului «Elita», o întrunire a muncitorilor din port la ordinea de zi fiind raportul delegației ce a făcut demersuri la București, pe lângă ministerul muncii“.
 
Despre atmosfera, politicienii și administrația orașului Constanța din anul 192 puteți citi AICI.
 
„Întrunirea corpului de contabili“ anunță că membrii corpului de contabili din localitate „s-au întrunit ieri dimineață în localul Băncei Naționale“. În ședință s-a ales noul comitet format din Ilie Mecu președinte, George Georgescu, I.Simonescu, D. Tașovici, Spiru Constantinescu, Ion Ion și I. Petrescu, membri și  O. Șeitan, Răiculeanu și Paul Manu, cenzori.
 
 
Constanța, apariție într-un film american despre „toate țările și obiceiurile lumii“
 
Ultima știre locală face vorbire despre „Turiștii americani din localitate“. Aflăm că au sosit în Constanța căpitanul Wanderwell, celebrul turist american, împreună cu cei doi însoțitori ai săi, care vor „cinematografia cele mai interesante aspecte, combinând cu încetul un film despre toate țările și obiceiurile lumii. Turiștii au făcut până acum 176000 mile străbătând America de nord, Hawai, Mexico, America centrală, Cubu, Anglia, Franța, Italia, San-Marino, Elveția, Spania, Maroco, Tangre, Liberia, Portugalia, Belgia, Olanda, Germania și acum România“.
 
Se pare că americanii vor poposi, după ce vor părăsi Constanța, și în Turcia, Perla, India, China, Japonia și Alasca.
 
Știri din Paris, Roma, Atena
 
Știrile internaționale și naționale, după cum spuneam, sunt cele mai numeroase. Din București aflăm că a avut loc un incendiu la magaziile „Vatra Luminoasă“, din București, izbucnit în momentul începerii anchetei pentru fraudă. O altă știre anunță că președintele Austriei de atunci, Ignat Seipel ( 1876 – 1932), a sosit în București, fiind întâmpinat de mai marii oficiali ai țării și urmând a fi primit de Regele Ferdinand în audiență.
 
Știrile din Rusia anunță o „Statistică sinistră“, fiind vorba de numărul celor executați în Rusia, în anul 1923 ajungând la 686, față de cele 813 executari în 1922. Din Varna aflăm că „din pricina lipsei de dragaj în portul Varna, mâlul s-a depus în mare cantitate în bazinul acestui port împedicând acostarea vapoarelor la cheiu“. Un alt material ne informează că „Grănicerii bulgari jefuesc pe pasageri“.
 
Din Paris aflăm că domnul Macdonald va veni în Paris în vederea unei întrevederi cu domnul Poincare.
 
Povestea integrală a ziarului „Dacia“ poate fi citită AICI.


Știrile din Roma anunță că tratatul comercial dintre Italia și Rusia a fost semnat. Se anunță și că Franța „dorește să încheie cu sovietele un astfel de tratat numai în cazul când acestea din urmă, se vor mărgini a nu face propagandă subversiva în Franța“.
 
Din Grecia este transmisă știrea potrivit căreia prim-ministrul Venizelos rămâne la conducere, starea acestuia de sănătate ameliorându-se.
 
Un bal superb în sala „Izvor“ din Constanța
 
Rubrica „Informațiuni“ completează tabloul știrilor locale, cu informații scurte de interes pentru constănțeni:
 
  • Pe 2 februarie 1924, seara, a avut loc în sala „Izvor” un frumos bal dat de Societatea funcționarilor comerciali din Constanța.
  • Pe 4 februarie 1924 a sosit în portul Constanța transatlanticul „Canada“ „care a adus din America un nou grup de ardeleni, cari se repatriază“.
  • La Galați a încetat din viață doamna Marioara I. Ghigulescu, soacra lui Miltiade Cutava, directorul ziarului „Strălucitorul“.
  • Serviciul sanitar a întocmit și expediat Direcției Generale a Serviciului Sanitar tabloul tuturor puțurilor și cișmelelor din județul nostru, în vederea realizării unei analize, care să stabilească potabilitatea acestor ape.
  • La gara Constanța a fost demarată o anchetă pentru furturile din vagoanele cu marfă săvârșite la ultimul timp.
  • Elefterios Mavrochefaios a fost numit viceconsul al Greciei la Sulina.
  • „Comenduirea a arestat era pe dezertorul Ionică Nicolae din reg. 34 Inf.“
 
ZIUA de Constanța lansează proiectul „Constanța acum 100 de ani“.Cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol?


Vânzări, ipoteci și acțiuni de divorț în Constanța
 
Un generos articol face vorbire despre „Acte notariale“ emise pe 1 februarie 1924 în Constanța. Este vorba despre vânzări, ipoteci și acțiuni de divorț, după cum urmează:
 
Vânzări. Zulchefi Abdul Menan și Genfer Abdul Menan din Tatlageac, denumire actuală, vinde lui Ibram Hagi Marza 9 hectare, două case împreună cu locul de casă și cu armanul pentru 80.000 lei.
 
Toma S. Crețu din Techirghiol, președintele comisiei interimare, vinde lui Stănescu C. din Techirghiol un teren de 958 m. cu 8622 lei. Tot Toma S. Crețu mai vinde un teren de 1019 m. lui lie Cojocaru  cu 10.190 lei și lui Stefan Gheorghe un teren de 1043,4 m. cu 8347 lei și 20 bani.
 
Maria Leca din Caraomer, astăzi localitatea Negru Vodă, din județul Constanța, vinde fiului său Stoian M. Leca un loc de casă de 2000 m. cu 2000 lei.
 
Primăria Constanța vinde lui Ion Muțiu un teren de 337,50 m. cu 6750 lei, lui Dumitru Tufa un teren de 280 m. cu 1400 lei, lui Nicolae Dordea un teren de 396 m. cu 7920 lei și lui Dragomir D. Rusu un teren de 490,72 m. cu 2653 lei și 60 lei.
 
Ion Nicolescu din Constanța vinde lui Scarlat și Maria Ciureșanu un teren de 1000 m. cu 5000 lei și Mariei Gantă un teren de 1000 m. cu 8000 lei.
 
Anghelina Radu Ciuca vinde lui lancu A. Ioniță pentru fiul său Ion din Muscel, denumire actuală, 2 hectare din Muscel, 5000 lei și pentru fiica lor Elisabeta tot două hectare.
 
Fasile Semil Emin din Engemahale, astăzi localitatea Mereni, județul Constanța, vinde lui Ilie Marin 5 hectare cu 25000 lei. N. C Chirescu din Constanta, procuratorul Mariei Ștefana Ilie din comuna Movila Miresei, vinde Elisabetei C. Draghiciu toate drepturile succesorale rămase de la defuntul Ion I. Barba din comuna Osmaniacă cu 1400 lei.
 
P. Camburoglu vinde lui G. Vasiliu averea succesorală  de la V. Asimacopoi constând în case și loc din Constanța cu 480000 lei. Artur Manh din Canara, astăzi Ovidiu, județul Constanța, vinde un teren de 2000 m. lui A. A.Rezner cu 1490 lei.
 
Ipoteci. Alexandrina N. și Nicolae Pravăț din Constanța, de pe strada Carol, numărul 77, astăzi bulevardul Tomis, se împrumută de la Simeon C. Floriancu 280.000 ipotecând imobile din București, de pe strada Șerban Vodă, numărul 66.
 
Acțiuni de divorț. Domnică Trâmbițașu din Constanța cere pensie alimentară de 5000 lei lunar de la soțul ei Alexe Trâmbițașu.
 
Programul spectacolelor și tabloul reclamelor rămân aceleași ca în ediția trecută.
 
 
Haideți să reconstituim împreună povestea Constanței de acum 100 de ani!
Dacă aveți poze, scrisori, documente etc. din Constanța anului 1924, le așteptăm pe adresa redacției tomis@ziuact.ro.
 
Despre proiectul „Constanța acum 100 de ani“
 
Dintr-o curiozitate firească, nu de puține ori ne întrebăm cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol. Publicațiile locale ale vremii, ziare, gazete și reviste, stau mărturie să povestească, arc peste timp, despre întâmplările cotidiene de la malul mării. Inspirându-ne dictonul latin „verba volant, scripta manent“ considerăm necesar a reda din izvoarele scrise ale istoriei „cotidiene“ ale locuitorilor de la pontul Euxin.
 
Aceste surse bibliografice oferă mijlocul pentru a reconstitui imaginea Constanței din anul  1924, obiectiv pentru  care cotidianul ZIUA de Constanța demarează proiectul „Constanța acum 100 de ani“. Proiectul propune celor interesați „răsfoirea“ cotidianului „Dacia“ și redarea principalelor evenimente cotidiene ale anului 1924 în edițiile viitoare ale ziarului ZIUA de Constanța.
 
Despre Guvern, politică și administrație în România anului 1924 puteți citi AICI.

Despre atmosfera, politicienii și administrația orașului Constanța din anul 192 puteți citi AICI.

Povestea integrală a ziarului „Dacia“ poate fi citită AICI.
 
Citește și:
 
ZIUA de Constanța lansează proiectul „Constanța acum 100 de ani“.Cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol?

Constanța acum 100 de ani: Ziarul constănțean „Dacia“-început, influențe și sfârșit

Constanța acum 100 de ani: România, după Marele Război - începutul modernizării și al industrializării țării

Constanța acum 100 de ani: Virgil Andronescu  și Vergil Chițac, doi primari liberali la distanță de un secol 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari