#DobrogeaDigitală „Bonurile pentru înzestrarea armatei” în al Doilea Război Mondial
09 Feb, 2021 00:00
09 Feb, 2021 00:00
09 Feb, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3373
Marime text
Spre sfârșitul anului 1938, în contextul escaladării tensiunilor internaționale, România a accelerat procesul înzestrării armatei prin alocarea unor fonduri importante și perfecționarea structurilor organizatorice, prin înființarea Ministerului Înzestrării Armatei, la 15 octombrie 1938.
Dar, în toamna anului 1940, administrația militară centrală a fost reorganizată din nou, revenindu-se la formula unui singur departament de resort – Ministerul Apărării Naţionale. Până în acel moment existau trei departamente în domeniul administraţiei centrale militare: Ministerul Apărării Naţionale, Aerului şi Marinei, Ministerul Înzestrării Armatei şi Marele Stat Major. La 16 octombrie 1940, a intrat în vigoare Decretul-Lege nr. 34888 prin care se desfiinţau Ministerul Aerului şi Marinei şi cel al Înzestrării Armatei. În cadrul Ministerului Apărării Naţionale s-au creat patru subsecretariate de stat – al Armatei de Uscat, al Aerului, al Marinei şi al Înzestrării Armatei.
Și în al Doilea Război Mondial înzestrarea armatei a reprezentat una dintre cele mai dificile probleme, în pofida faptului că a fost o prioritate a autorităților acelor timpuri. Unul dintre demersurile întreprinse în domeniul înzestrării armatei a fost punerea în vânzare a unor „Bonuri pentru înzestrarea armatei şi întărirea hotarelor ţării”, prin care se urmărea creșterea fondurilor financiare dedicate acestui sector. Astfel, militarii au apelat la ajutorul Bisericii pentru a răspândi cât mai repede și cât mai multe bonuri în toate colțurile țării. Acțiunea s-a desfășurat prin Ministerul Cultelor și Artelor, care a transmis tuturor eparhiilor o adresă primită pe 22 martie 1940, de la Ministerul Finanțelor – Casa Autonomă de Finanțare și Amortizare.
La Constanța, adresa a fost publicată în revista „Tomis – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, An. XVII, nr. 5, mai, 1940:
„În legătură cu adresa Ministerului Finanţelor - Casa Autonomă de Finanţare şi. Amortizare - Nr. 5800 din 22 Martie 1940 înregistrată la Ministerul Cultelor şi Artelor sub Nr. 15828, 940, am întocmit o circulară pentru toţi preoţii ortodocşi şi greco-catolici din ţară rugându-i să dea sprijinul cucerniciilor lor pentru o răspândire cât mai mare a bonurilor de înzestrarea armatei şi întărirea hotarelor ţării. Aceste circulări tipărite de Ministerul Cultelor şi Artelor, s-au expediat P. C. Protopopi, după numărul de preoţi pe care-l au în protopopiile Prea Cucerniciilor lor cu rugămintea de a le expedia preoţilor pe care-i au în protopopiat.
Aducându-vă la cunoştinţă. Vă rugăm Prea Sfinţite să binevoiţi a da preţiosul sprijin al Prea Sfinției Voastre Guvernului Ţării pentru o cât mai mare răspândire a bonurilor pentru înzestrarea armatei, dispunând ca preoţii să folosească toate ocaziile pe care le oferă oficierea slujbelor religioase publice şi particulare lămurind poporului, atât siguranţa plasării numerarului lor, cât şi importanţa faptei lor nu numai în ceea ce priveşte interesele Statului, dar şi interesul fiecăruia.”
Adresa Ministerului Finanţelor nu era prima de acest gen trimisă clerului, după cum aflăm din documentul amintit. Ministerul îi ruga pe preoți ca, pe lângă răspunsul prezentei adrese, să le trimită referinţe legate de o adresă mai veche, cu privire la aratul şi însămânţarea tuturor ogoarelor şi ţărânelor cultivabile ale ţării:
„O armată este tare când e şi bine aprovizionată, cu echipament, subzistenţă, muniţii şi armătură, Apărarea Statului implică în sine şi apărarea Bisericii, ca instituție fundamentală şi naţională a Statului, cu menirea de a sădi în sufletele cetăţenilor toate virtuţile morale, necesare unei temeinice organizaţii de Stat. Având în vedere interesul Statului, al Bisericii şi al credincioşilor, de a avea oştirea țării înzestrată cu tot ce-i trebuie, în cazul când hotarele Patriei ar fi călcate, Vă rugăm Înalt Prea Sfinţite să binevoiţi a dispune, ca organele în subordine, pe care le aveţi, să se intereseze foarte de aproape de activitatea preoţimii în ceea ce priveşte obiectivul circulării acestui Minister Nr. 15828, 940 care se anexează. În timpul potrivit, Vă vom ruga să binevoiţi a ne da referinţe asupra rezultatului acestei circulări, cât şi asupra circulării Nr. 12841/940, privitoare la aratul şi însămânţarea tuturor ogoarelor şi ţărânelor cultivabile ale ţării.”
#citește mai departe în revista „Tomis – Foaia oficială a Eparhiei de Constanța”, an XVII, nr. 5, mai, 1940
Foto: Druche Ionuț
Bibliografie: http://presamil.ro/departamentul-de-armamente-la-aniversare/
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
Despre Ionuţ Druche
S-a născut pe 16 decembrie 1982 în Constanța. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din localitate, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. A lucrat în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, ocupând postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului.
Actualmente este bibliotecar în cadrul Bibliotecii județene „I.N. Roman” din Constanța.
Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
Citește și:
#Dobrogea Digitală: „Un adevărat Apostol” din eparhia Tomisului
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii