Dobrogea și Tratatul de la Berlin, care a redesenat harta Balcanilor

 
În data de 13 iulie 1878, după luni de consultări în cadrul Congresului marilor puteri ale Europei, este semnat Tratatul de pace de la Berlin, care prevedea printre altele și recunoașterea independenței României.
 
Cele şapte mari puteri europene participante au fost Germania, Regatul Unit, Austro-Ungaria, Franţa, Imperiul Otoman, Italia şi Imperiul Rus, iar cel care a dat dovadă de abilitate diplomatică deosebită şi care a influenţat decisiv luarea hotărârilor a fost cancelarul german Otto von Bismarck. Din partea statului român a participat Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe, care a avut un discurs foarte curajos pentru acele vremuri.
Conform prevederilor Tratatului de la Berlin, România devenea stat suveran și căpăta independenţa deplină, putând să-şi înfăptuiască nestingherită politica externă şi internă.
 
De asemenea, erau recunoscute României Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor și i se recunoştea țării noastre independenţa (conform Tratatului de pace de la San Stefano), cu condiţia acordării drepturilor de cetăţenie şi locuitorilor de altă religie decît cea creştină.
Se creau atfel condiţiile pentru desăvârşirea unităţii naţionale de stat prin unirea celorlalte teritorii româneşti aflate sub dominaţie străină: Transilvania, Bucovina şi Basarabia ţaristă.
 
Prin Tratatul de la Berlin, s-a redesenat harta Balcanilor de către marile puteri europene, România, Serbia și  Muntenegru devenind  complet independente de Imperiul Otoman.
 
La capătul a patru săptămâni de dezbateri, Marile Puteri, întrunite la Congresul de Pace de la Berlin, semnează la 1/13 iulie 1878, Tratatul de Pace; potrivit articolului 46 al Tratatului, Dobrogea revenea la țara-mamă, dar se cedau către Rusia trei judeţe româneşti din nordul Deltei Dunării - motiv pentru care opinia publică românească, presa, mulţi parlamentari vor protesta încă în prima parte a anului 1878, când devenise publică intenţia Rusiei de a avea acces la Gurile Dunării, faţă de raptul unei porţiuni a Statului Român.

După semnarea Tratatului de Pace, însă, se pledează pentru acceptarea situaţiei, informaţiile asupra Dobrogei, care încep să apară în presă, contribuind la o mai bună înţelegere a istoriei şi importanţei acesteia pentru România. «Astfel fiind faptele, nu credem alta nimic oportun decât de a ne privi Dobrogea ca proprietatea noastră şi a ne cugeta la ce avem de făcut, spre a trage din această proprietate toate foloasele legitime şi, mai cu seamă, a căuta să facem mulţumiţi pe locutorii de numeroase naţionalităţi care populează această ţară şi a-i înfrăţi cu noi» - scria, într-un prim articol de sinteză asupra Dobrogei, la 4 august 1878, geograful Grigore Cobălcescu (1831-1892); el prevedea o dezvoltare fără precedent a Dobrogei în cadrul Statului Român, inserând multe amănunte asupra structurii geologice, a componentelor geografice, a situaţiei economice și pledând - clarvăzător - pentru construirea unui pod peste Dunăre, care să permită racordarea căilor ferate din restul ţării la calea ferată Constanţa-Cernavodă (dată în folosinţă în 1860), aceasta urmând a fi «marea arteră a comerţului şi a civilizaţiei române peste Dunăre».

De asemenea, inginerul englez John T. Barkley trimite ziarului bucureştean Românul «o foarte interesantă epistolă asupra Dobrogei», redacţia apreciind că «în toate informaţiunile pe care le-am avut până astăzi asupra acestei noi posesiuni a României, acelea ce ni le dă epistola d-lui Barkley sunt fără comparare cele mai însemnate, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi din punctul de vedere economic şi chiar politic».

La rândul său, Mihai Eminescu arăta, tot în 1878, pe parcursul mai multor articole inserate în ziarul Timpul, că «Din punct de vedere istoric, dreptul nostru istoric asupra Dobrogei este incontestabil. Romană în vremea împăratului August, loc de exil al poetului Ovidiu, bizantină în urmă, trecând de la Asanizi la Ţara Românească, ea a rămas a Ţării Româneşti, până ce ne-a fost luată de turci, şi de nimeni altul»; pentru el este fără putinţă de tăgadă că «întru-cât poate fi vorba de drept istoric, continuarea Deltei de pe malul drept al Dunării, adică Dobrogea, e o dependenţă naturală a Ţării Româneşti, care a şi fost a Ţării Româneşti curând după întemeierea acestui principat». De asemenea, el relevă interesul Rusiei în zona Gurilor Dunării, necesitatea derulării unor relaţii bune cu Imperiul Rus, aserţiunea ce va fi reluată deseori în presa dobrogeană.
 
 
Sursa foto: imago-images.com
 
Citește și:

Congresul de la Berlin. Despre recunoașterea internațională și diplomatică a independenței de stat a României