Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:04 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea143 Latif Celzin, director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

ro

23 Nov, 2021 00:00 1638 Marime text
 
Cu ocazia aniversării a 143 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, Latif Celzin, director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei:

Dobrogea este o zonă aparte, cu o istorie complexă și un farmec  incontestabil.
Pornind de la tradiții, obiceiuri, vestigii, relieful absolut inedit și până la comuniunea dintre toate etniile - toate acestea împletesc, într-un mod unic, povestea celui mai pitoresc ținut al României.
Simbolurile Dobrogei sunt bine-cunoscute de majoritatea românilor.
Cazinoul din Constanța, monumentul de la Adamclisi sau Delta Dunării sunt numai câteva din uimitoarele locuri ce ar trebui vizitate de orice român.
Printre cele mai importante valori pe care le avem noi, dobrogenii, regăsim patrimoniul multicultural al diversității etno-lingvistice și religioase, vestigiile istorice și potențialul turistic al litoralului.
Astăzi, la 143 de ani de la UNIREA DOBROGEI CU ROMÂNIA, este momentul să regăsim bucuria de a fi român și de a sărbători împreună.
Este de datoria noastră să evocăm cu fiecare prilej mândria de a fi urmașii eroilor care au săvârșit aceste fapte de importanță vitală.
 
La mulți ani, Dobrogea noastră dragă!
La mulți ani, dobrogeni!

 
Citește și: #sărbătoreșteDobrogea143

 
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari