#Dobrogea143 Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații, mesaj de Ziua Dobrogei

 
Dobrogea este mai mult decât casa în care m-am născut: este acea realitate sufletească pe care am descoperit-o și am redescoperit-o copil fiind - în Delta Dunării, în Chilia Veche, adolescentă - în Constanța, iar la maturitate - încercând să explorez nu doar cărările bătute de apă și de pulbere ale Dobrogei, ci și pe cele mai puțin cunoscute.
 

 
Celui care nu cunoaște lumea noastră, i-aș sugera să meargă într-un sat izolat al deltei sau să petreacă un timp într-o colibă pescărească, să mănânce acolo un borș de pește, o saramură..., să pornească într-o călătorie ce șterge granițele între cer și pământ, pe luciul apei, abătându-se printre nuferi, stufăriș, papură... Să privească lișițele, rățuștele sălbatice, pelicanii, lebedele, egretele... în liniștea de început de veac... Să vadă un apus de soare în baltă, un răsărit de soare pe malul mării, să admire cărările de lumină stelară și selenară răsfrânte pe neobositele valuri ale mării... Să pornească pe cărările bătrânilor munți ai Măcinului, pentru a se pătrunde de frumusețea sălbatică a unei lumi de nebănuit. Din templul naturii să treacă pragul binecuvântat al mănăstirilor devenite simboluri ale leagănului creștinismului românesc - Peștera Sf. Andrei, Peștera Sf. Casian, mănăstirile Celic- ere, Saon, Cocoș... Să facă o incursiune în istoria antică și medievală a acestui tărâm de poveste - Capidava, Histria, Adamclisi, Enisala, Argamum, Păcuiul lui Soare... Să ia masa într-o cherhana, să petreacă o după-amiază în centrul vechi al Constanței, alături de prieteni, după o plimbare pe faleză, o vizită la Muzeul „Ion Jalea”, după ce se oprește măcar o clipă în fața simbolului cultural al Constanței - imaginea îngândurată a poetului Ovidius.
 

 
Cred că ceea ce definește spiritul dobrogean ar fi toleranța și respectul manifestate în cadrul diversității etnice, ospitalitatea, întrepătrunderea armonioasă între apolinic și dionisiac.
 

 
Doresc să le urez dobrogenilor mei dragi să fie asemeni acestui tărâm binecuvântat. Să se pătrundă de apa vie a acestor meleaguri unde tronează frumusețea, poezia, forța, rezistența, deschiderea spre lume și spre Dumnezeu.
 
Doresc să închei citându-l pe prof. academician Ioan Aurel Pop:
„Pentru noi, românii, Dobrogea este, într-un fel tulburător, cel mai vechi pământ românesc, fiindcă aici a început sinteza daco-romană, înainte de a exista provincia Dacia, aici și-a revărsat dorul, în latină și în getică, poetul Publius Ovidius Naso, pe-aici a trecut și a poposit, cu folos etern, apostolul Andrei, aducând cu sine cuvântul Domnului. Dar Dobrogea a fost și un loc binecuvântat, deschis tuturor. Prin acest loc încins de ape, am comunicat mereu cu lumea largă, pregătind, fără să știm, sincronizarea noastră cu Europa și globalizarea. Prin acest loc, am putut uneori să percepem infinitul.
De aceea, dacă vrem să ne putem imagina - atât cât putem noi, oamenii - nemărginirea, trebuie să mergem la Mare, adică în Dobrogea.” („Identitatea românească”, Editura Contemporanul,  București, 2016, p.203).

Prof. Liliana Bîrlădeanu, Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații