Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:18 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea146 Prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, istoric, mesaj de Ziua Dobrogei

ro

14 Nov, 2024 17:00 975 Marime text
Valentin Ciorbea

Cu ocazia aniversării a 146 de ani de la revenirea Dobrogei la România,prof. univ. dr. Valentin Ciorbea,istoric, a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei:
 
 

Dobrogea - spațiul de apostolat didactic și cercetare științifică

Invitația onorantă a redacției cotidianului ZIUA de Constanța de a răspunde la întrebarea: Ce reprezintă Dobogea pentru mine la împlinirea a 146 de ani de la unirea la România? m-a pus în situația de a reflecta la legăturile mele cu regiunea dintre Dunăre și Mare. Ca ardelean de obârșie, absolvent al Facultății de Istorie-Filosofie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, repartizat la terminarea studiilor în 1970 la Constanța, constat că anul acesta am împlinit 54 de ani de activitate didactică, pe care am finalizat-o la începutul anului universitar 2024-2025.
Am avut extraordinara șansă de a străbate drumul apostolatului didactic ca profesor în învățământul preuniversitar până în 1976, an în care mi-am început cariera universitară la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, unde am parcurs în cei 27 de ani de activitate toate treptele până la cea de profesor universitar. A doua instituție de învățământ superior, Universitatea „Ovidius”, mi-a oferit prin înființarea Facultății de Istorie, posibilitatea de a preda mai întâi ca profesor asociat, apoi titular vreme de 34 de ani. În această instituție am fost conducător de doctorat. Pe acest drum am avut în sălile de clasă și în amfiteatre colegi tineri, elevi, studenți, masteranzi și doctoranzi. 
Paralel cu activitatea didactică, istoria modernă și contemporană a Dobrogei a fost o prioritate de cercetare concretizată în cărți, studii, articole, volume de documente și proiecte de cercetare, obiectivul fiind îmbogățirea fondului documentar și a istoriografiei diverselor teme. Împreună cu doctoranzii pe care i-am coordonat, în număr de 35, am propus proiecte doctorale care au abordat subiecte inedite din istoria Dobrogei. O parte din tinerii care au absolvit Școala Doctorală, domeniul Istorie, cu teze confirmate, sunt astăzi recunoscuți ca valoroși istorici din Școala de istorie dobrogeană. Nu-i uităm nici pe profesorii de istorie din învățământul preuniversitar formați la Universitatea „Ovidius”, care transmit elevilor cunoștințe despre trecutul nostru milenar.

Prof. univ. dr. Valentin Ciorbea


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari