Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:05 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică Ioan Aurel Pop, la aniversare

ro

01 Jan, 2021 00:00 4144 Marime text


La 1 ianuarie 2021, președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, împlinește 66 de ani.

Ales în fruntea prestigiosului for de știință și cultură în aprilie 2018 (după ce devenea, în 2001, la vârsta de 46 de ani, cel mai tânăr membru corespondent al Academiei) este absolvent al Facultății de Istorie și Filozofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, al cărei rector a fost, timp de două mandate, până în martie 2020.

Este una dintre cele mai proeminente voci ale elitei intelectuale a României, atent la toate detaliile istoriei noastre prezente, cu intervenții și articole valoroase, care surprind esența și transmit cu talent informația relevantă.
 
O prezență caldă și însuflețitoare, Ioan Aurel Pop este un patriot devotat, un erudit autentic, dovedind cunoaștere, seriozitate, rigoare și demnitate. 

Invitat la deschiderea anului universitar la UBB Cluj, președintele Academiei Române a rostit un discurs memorabil despre școală și condițiile actuale în care se desfășoară procesul de învățământ:
 
„Viața omenească, cu pandemie sau fără pandemie, nu se poate desfășura în afara școlii, a universității. Datoria noastră este să organizăm școala în condiții de pandemie, pe care majoritatea generațiilor trecute nu au cunoscut-o. Avem metode care ne permit să nu închidem școala, să ne continuăm activitatea online, să ne continuăm misiunea de a transmite cunoștințe, de a păstra și argumenta cercetarea, de a spori cunoașterea. Din păcate, această continuare nu este firească.
Școala temeinică nu se poate face la distanță, prin intermediul aparatelor, prin obturarea comunicării directe de niște ecrane, oricât de sofisticate ar fi.
Există colegi entuziasmați de modalitatea de instruire digitală, și eu mă număr printre ei, modalitate care poate avea în viitor extindere universală, digitalizată. Aflăm că se vor putea introduce cipuri în creierul omenesc, prin care cunoștințe si metode acumulabile într-o viață obișnuită, vor fi la dispoziția indivizilor într-o clipă.
Deocamdată însă este bine să ne păstrăm cumpătul și să ne pătrundem de condiția umană din prezent. Organizarea instruirii în aceste vremuri de pandemie înseamnă pregătirea studenților si profesorilor pentru revenirea la normalitate. Un curs magistral prin care un profesor se adresează minților și sufletelor ascultătorilor și privitorilor, prin care ochii se privesc în ochi, prin care inflexiunile vocii au culoarea lor naturală, nealterată, nu are egal cu nimic pe lumea asta. Seminariile și laboratoarele cu oameni reali și cu obiecte tangibile în timpul cărora se poate simți aievea mirosul sulfului, ori se poate pipăi un pergament sau sigiliu pe care dascălul le arată și face să circule ediția princeps a Poemelor luminii, nu pot fi înlocuite cu nimic. Când toate acestea vor fi obturate de surogate, cu pandemie sau fără, atunci oamenii vor fi cu totul altfel decât suntem noi astăzi.”

 
Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română.
Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.

Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.
 
 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța
 
Citește și:

#DobrogeaAcademică 4 aprilie. Este Ziua Academiei Române. Mesajul președintelui Ioan-Aurel Pop

Evz.ro Documentul-bijuterie care legitimează România în fața lumii. Interviu cu Ioan-Aurel Pop


 
 


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari