Pericle Martinescu a fost martorul supravieţuitor al unui secol încercat de istorie. „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)” este volumul în care rememorează epoca stalinistă, cea mai întunecată perioadă din istoria culturală a României.
 

 
Cartea este un jurnal „de sertar” despre tribulaţiile anilor 1948-1954, conţinând confesiunile oneste ale diaristului, obligat să  participe la tot felul de „farse” care se pretind manifestări culturale. Textul din care cităm mai jos evocă incursiunea, cu note de tragicomic, pe care autorul o face în vara anului 1948, la Târgovişte, la instituţiile de cultură din urbe, ca urmare a misiunii „de la centru”, din partea Ministerului Informaţiilor, unde a funcţionat, până în anul 1952, în Direcţia Presei.
 

„Călătorie la Tîrgovişte, împreună cu un fotograf, pentru un reportaj despre biblioteca de acolo şi un festival al echipelor căminelor culturale din Dîmboviţa.
După vreo şase ore de drum cu un autobuz RATA - acum m-am lămurit ce este şi cu RATA care are toate autobuzele rechiziţionate, în dauna proprietarilor lor -prin praf şi căldură, am ajuns pe la ora 13 la Tîrgovişte. Autobuzul era vechi, uzat, aşa cum fusese găsit la proprietarul său, astfel că în loc de două ore, cît ar fi trebuit să facem pînă la Tîrgovişte, am făcut şase.
Aici eram «aşteptaţi». Bineînţeles, eram aşteptaţi în cursul dimineţii, şi acum au început să curgă scuzele din partea responsabililor, oarecum îngrijoraţi să nu le întocmim vreun raport defavorabil, că toate pregătirile fuseseră făcute pentru dimineaţa, deoarece credeau că o să venim cu trenul, că acum «au dat drumul la oameni» etc.
 
Am vizitat totuşi biblioteca. Local frumos, dar ce folos. Singura activitate a ei era ... adăpostirea cărţilor. Ni s-a spus că bibliote-ca e închisă numai de vreo săptămînă, dar eu cred că' n-a fost deschisă deloc anul ăsta. Câţiva oameni îşi încasează însă salariile, pretextînd că fac cultură. La drept vorbind, e mai bine că n-o fac şi că îşi încasează numai salariile.
 
Fiindcă voiam să fotografiem biblioteca «în plină activitate», consilierul judeţean cultural a ieşit cîteva clipe afară, apoi a venit cu un grup de cititori: vreo patru băieţi şi două fete, luaţi de pe stradă. La ideea că ar fi bine să fie printre ei şi un militar, am mai amînat cu cîteva minute fotografierea, pînă cînd tovarăşul consilier a găsit şi un soldat pe stradă, l-a adus acolo, l-a aşezat pe un scaun, dîndu-i, fireşte, şi o carte în mînă, apoi fotograful a intrat în funcţiune. Imediat după aceea «cititorii» au fost lăsaţi liberi, iar noi am trecut să «discutăm» despre bibliotecă.
 
Pe urmă, ne-am îndreptat către Teatrul Muncitoresc - o imensă sală provenită dintr-un grajd al fostului Arsenal din Tîrgovişte, transformată în sală de teatru - unde trebuia să se producă un festival artistic. Nişte echipe de eleve şi tineri din cîteva comune fuseseră aduşi în oraş «să se producă». Scopul acestei deplasări şi al acestui festival era unul singur: să luăm două-trei fotografii cu aceste echipe spre a face publicitate la Bucureşti. Noi înşine, numai pentru asta ne dusesem la Tîrgovişte. Totuşi, nu trebuie să dăm pe faţă nici noi, nici cei ce au organizat festivalul, că numai acesta era scopul pentru care vreo 60-70 de persoane - copii, flăcăi, oameni în vîrstă - fuseseră aduşi la Tîrgovişte, de la mul ţi kilometri depărtare. Ei fuseseră minţiţi că la Tîrgovişte va fi un mare festival, că vor veni inspectori de la Bucureşti etc., etc. 

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

 

„Toţi cîntau, în vechiul tîrg domnesc al Tîrgoviştei, cîntece despre Stalin”
 
Pe cînd ne îndreptam spre teatru, ne întîlnim în drum cu doi responsabili care veneau dintr-acolo foarte plouaţi: la ora 5.30 - festivalul fusese anunţat la ora 4 p.m. - sala era absolut goală. Eu cred că lumea se dusese la gîrlă, cum ne explica, în semn de scuze; unul dintre ei, şi pe deasupra «i-am cam omorît pe tîrgovişteni luna asta cu festivalurile», completă altul. Cei trei-patru responsabili s-au dispersat pe unde au ştiut fiecare, ca să· aducă ceva spectatori. Pînă la urmă, în lunga sală în care încăpeau pînă la 500 de oameni, au fost aduse vreo 40-50 de persoane.
 
Şi fiindcă era ora înaintată, s-a dat drumul spectacolului. Nişte fetiţe îmbrăcate în splendide costume naţionale, şi nişte flăcăi îmbrăcaţi şi ei în portul naţional alcătuiau un cor condus de un preot. Cîntau imnul sovietic, cîntau despre Stalin etc. Îţi venea să arunci în aer totul. Aceste fiinţe nevinovate, în frunte cu preotul acela care dirija şi pe care responsabilii îl înjurau că n-a vrut să apară în «civil», deşi i s-a cerut aceasta - toţi cîntau, în vechiul tîrg domnesc al Tîrgoviştei, cîntece despre Stalin. Totul distona complet, ai fi zis că e o farsă, că cineva îşi bate joc de acele minunate costume naţionale, de acele fiinţe nevinovate, de acei «spectatori» improvizaţi ce fuseseră aduşi cu arcanul de pe străzi.
 
Programul festivalului - corurile şi recitările - erau alcătuite după Îndrumătorul cultural, deci cuprindeau poezii de «poeţii români»: Aurel Baranga, Emil Dorian, Veronica Porumbacu etc. Dacă am fi fost dincolo de Nistru, hai, treacă-meargă, farsa poate se prindea. Aici, însă, în Tîrgoviştea lui Grigore Alexandrescu şi a lui Nicolae Grigorescu, totul devenea revoltător.
 
Am făcut ce am făcut şi am reuşit să convingem pe responsabilii prezenţi să scurteze programul, sub motivul că la ora şapte fără un sfert aveam un tren spre Bucureşti. Am făcut vreo două-trei fotografii cu echipele de la Pietroşiţa şi Ţâţa, apoi am părăsit sala, fugind spre gară. Am avut o senzaţie de eliberare ieşind de acolo, ca şi cum aş fi ieşit dintr-o puşcărie, dar o mare milă îmi copleşea inima gîndindu-mă la cei ce rămăseseră în «teatru», unii să se producă, alţii să aplaude de circumstanţă.
 
Fiindcă mai erau numai cinci minute pînă la plecarea trenului, cînd am ieşit din sală, şi fiindcă pînă la gară aveam de făcut vreo 15 minute, pornind spre gară în viteză, am rugat pe consilierul judeţean să dea telefon şi să roage pe şeful gării să reţină trenul cîteva minute, pînă ajungem noi. Într-adevăr, cînd am ajuns, şeful gării şi impiegatul ne aşteptau nerăbdători pe scările din spatele peronului, fiindcă reţinuseră zece minute trenul peste plecarea normală. Înainte de a ajunge noi pe peron, impiegatul se şi dusese la locomotivă şi dădu semnalul de plecare, iar cînd am pus mîna pe bara vagonului, mulţumind şefului gării că ne-a aşteptat, trenul s-a şi pus în mişcare.
Iată cum se face cultura, iată cum se ridică nivelul poporului nostru!
 
Cred că pe cît de nerăbdători eram noi de a pleca mai repede din această urbe stăpînită de «tovi», pe atît de fericiţi au fost ei că au scăpat de noi, fiindcă dacă am fi mai rămas acolo s-ar fi temut să le descoperim şi alte «lipsuri» - slavă Domnului, aveau destule! - ca să le ducem la Bucureşti. În fond, oamenii se află totdeauna în treabă, ba cu una, ba cu alta, dar ceea ce îi interesează mai mult nu sînt realizările efective, ci propriile lor aranjamente. Toţi au cîte o vilă rechiziţionată în care locuiesc, cîte o maşină, cîte două-trei salarii.
 
Şi pentru toate acestea fac şi «cultură», atunci cînd vine cineva de la centru ca să-i vadă unde lucrează. Iar cei de la centru se mulţumesc cu fotografii improvizate ca să-şi ilustreze propria lor incapacitate ...”

 
#citeşte mai departe în „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)” 
#„7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”
#Autor Pericle Martinescu 
 
Dacă în urmă cu 122 de ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanta
 
Citeşte şi:
 

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: În volumele epurate de comunişti ni se prezintă „un popor compus din escroci, semidocţi şi tot felul de lichele”

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: Modificarea ortografiei limbii române, susţinută de „filologii” improvizaţi

#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: Anton Holban, „suflet torturat” de amoruri răvăşitoare

#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: „Dacă există vraci în domeniul artei, Enescu este unul”

#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”, de Pericle Martinescu: În vizită la George Călinescu, „în laboratorul literar unde se făureşte, zi de zi, marea istorie a literaturii române”