Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:45 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală - „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian Tragedia savantului Ervant Seropian. Și-a pierdut mama și fiica la cutremurul din 1977

ro

06 May, 2020 00:00 3215 Marime text

Știința medicală din România a cunoscut în profesorul doctor docent Ervant Seropian una din personalitățile sale proeminente. S-a născut la Constanța, la 14 august 1923, dintr-o familie de mici comercianți.
Școala primară şi cursul inferior de liceu le-a urmat în orașul natal, continuând apoi studiile liceale la Făgăraş, Gheorghieni şi Sibiu (Liceul „Gheorghe Lazăr").
Între anii 1942-1948 a studiat la Facultatea de Medicină din București şi a obținut titlul de doctor în medicină şi chirurgie în anul 1949.
Biografia celui care avea să fie fondatorul școlii românești de alergologie poate fi lecturată în cuprinsul primului volum al triadei Armeni de seamă din România”, scris de publicistul dobrogean Simion Tavitian.
 

„A «ucenicit» mai bine de un deceniu - fără întrerupere – pe lângă reputatul acad. prof. dr. Bazil Theodorescu, pe atunci șeful clinicii medicale de la Spitalul Colțea. Această colaborare s-a materializat în scrierea unor tratate de cardiologie, monografii şi studii universitare.
A parcurs toată ierarhia universitară, de la preparator la conferenţiar, în cadrul Institutului de Medicină şi Farmacie din capitală.
In anul 1959 reușește primul la concursul de medic primar în bolile interne. La numai doi ani obține titlul de doctor în științe medicale cu o lucrare din domeniul cardiologiei: «Contribuțiuni la studiul investigațiilor şi tratamentului funcțional complex în stenoza mitrală pre şi post operator".


DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF

 

Binecunoscut în mediile prestigioase ale unor mari centre medicale, Ervant Seropian a fost invitat să participe la întâlniri de lucru cu medici renumiți din Hamburg, Bonn, Berlin, Paris, Londra, Roma, Montreal, New York, Caracas, Basel, Ztirich, Sofia etc., precum şi la diverse dezbateri medicale la Atena, Lisabona, Marsilia, Tokio. A ținut comunicări de specialitate la Viena, Clermond Ferrand, Ierusalim etc.
Ervant Seropian a fost un colaborator apropiat şi continuator demn al prof.dr. Valentin Filip, cu recunoaștere internațională în alergologie.
Prof.dr. docent Ervant Seropian a fost un om deosebit, săritor şi plin de solicitudine.
Viața personală, însă, i-a fost potrivnică. Martor al unei tragedii care l-a zguduit, pierzându-și mama şi fiica în cutremurul din martie 1977, omul care a însănătoșit mii de oameni n-a putut lupta cu propria suferință.
A lăsat un mare gol pentru toți care I-au' iubit, respectat şi venerat, cu întreaga obște medicală din țară.
Şi-a luat zborul către ai lui, lăsând în urma-i dâra luminoasă a unui OM, a unei mari personalități medicale, creatorul școlii alergologice din țara noastră, profesor dr. docent Ervant Seropian, fiu al acestei ţări şi al comunității armene din România.
La Conferința anuală a Societății Române de Alergologie şi Imunologie Clinică ce a avut loc în noiembrie 1992 s-a evocat personalitatea lui Ervant Seropian, fondator al școlii românești de alergologie. Cu acest prilej a fost anunțată înființarea Fundației «Dr. Ervant Seropian».
O recunoaștere binemeritată”.



#citește mai departe în „Armeni de seamă din România
#„Armeni de seamă din România”
#Autor Simion Tavitian


Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.




DREPTURI DE AUTOR


a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.


b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.


Citește și:

#citeşteDobrogea Ervant Seropian, personalitatea prin care şcoala medicală română de alergologie şi-a afirmat existenţa


 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari