#DobrogeaDigitală Carmen Gutuleanu sau distinsa doamnă a pianului, aflată în spatele multor glorii lirice

Sărbătorita de astăzi, Carmen Gutuleanu, s-a născut în București, la 28 martie 1936, și s-a numărat printre seniorii teatrului constănţean omagiaţi în urmă cu doi ani, cu ocazia evenimentului „Incredibila memorie a teatrului constănțean”, organizat de cotidianul ZIUA de Constanţa.
A cochetat cu lumea artistică încă de foarte tânără și a studiat cu pasiune pianul, încă de la șase ani, însă a ales Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o în 1960.
A sosit în Constanța urmându-și soțul și s-a „reprofilat” (încurajată de maestrul Daminescu, dirijorul şi viitorul director al Teatrului Liric), devenind corepetitor la Teatrul de Stat, la secţia de operă-operetă, pe postul devenit vacant prin pensionarea doamnei Miga, prima pianistă „de cabină” a teatrului.
În volumul său „Dulcea povară“, aflat în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa, regretatul Jean Badea îi face artistei o evocare emoționantă, subliniind importanța unui corepetitor talentat și implicat, în succesul unui spectacol.
 
„Una e să cunoşti pianul şi să ştii să zburzi pe clapele lui, să fii chiar pianist de concert, şi alta e «misia» de corepetitor. Puţini spectatori care ascultă vrăjiţi cum soprana sau tenorul îşi cântă aria marelui succes din Traviata sau Boema ştiu că una dintre cheile reuşitei se află în zecile de ore de studiu la cabină, unde, lângă un pian, corepetitorul şi solista/ solistul descifrează partitura. Aici se fixează primele accente sau pauze, primele nuanţe ale dificilului demers muzical. Corepetitorul nu este un simplu executant, un cititor neutru de ştimă, pentru care sunt suficiente doar datele tehnice ale partiturii. Dacă îi lipseşte sensibilitatea, dacă nu are inefabilul fior liric şi nu e capabil să sufere odată cu Desdemona sau Cio-Cio-San, să se bucure împreună cu Figaro sau Vincent, corepetitorul va rămâne un biet funcţionar cu mânecuţe de birocrat. Iar artistul de lângă el va fi la fel de sărac sufleteşte, chiar dacă tehnica îi este impecabilă.

Carmen Gutuleanu a iubit atât de mult muzica şi artiştii, încât s-a dăruit cu mintea şi sufletul profesiunii sale, ajungând să fie liantul perfect între solist, dirijor şi orchestră. Sunt cântăreţi de operă ce recunosc că datorează enorm corepetitorului. Alţii îl uită, împăunându-se cu merite iluzorii... Aşa e viaţa! Carmen s-a înţeles în termenii cei mai profesionali cu dirijorii Daminescu, Panţâru, Popovici, Stanciu, Ciorei..., cu soliştii teatrului sau cu cei invitaţi la festivalurile de operă sau la spectacolele din timpul stagiunii. Pentru câteva soprane, aflate la început de carieră, cum a fost
Emilia Oprea, era mai mult decât o corepetitoare, tratându-le cu afecţiune şi prietenie în cele mai emoţionante momente ale vieţii lor artistice (premiere, concursuri naţionale sau internaţionale) .
...Multe amintiri o copleşesc pe Carmen acum, la anii pensiei, legate de colaborarea cu maeştri de renume, cum au fost Oleg Danovski, Jean Rânzescu, Panait Cotescu şi atâţia alţii... O viaţă închinată scenei, muzicii, bucuriei de a împărtăşi succesul cântăreţilor, la care ţi-ai adus şi tu, pianistul din cabina de studii, o contribuţie rămasă de cele mai multe ori într-un nedrept anonimat. Viața corepetitorului-artist Carmen Gutuleanu...”.
 

Citește și:

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru pianista Carmen Gutuleanu (galerie foto)