Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:45 14 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Cu alcătuirea de astăzi, Ţara nu poate merge mai departe...”

ro

02 Feb, 2021 00:00 2658 Marime text

În timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, ziarul „Dobrogea jună” se adresa alegătorilor dobrogeni, într-un editorial publicat în numărul din 2 februarie 1914, (anul X, nr. 4, indexat în volumul „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“), îndemnându-i să respingă „aurul boieresc”: „DREPTUL NAŞTEREI a încetat; de-acum şi de-apururi, în ţara aceasta, numai DREPTUL MUNCEI va să domnească”.



La începutul anului 1914, se instalase la putere noul guvern liberal condus de Ion I.C. Brătianu, care dizolvase corpurile legiuitoare şi fixase alegerile pentru formarea noului Parlament, unde urma să se voteze exproprierea și introducerea votului universal, ca urmare a revizuirii Constituţiei.

Clasa politică românească era conştientă de importanţa deosebită a acestor alegeri, iar campania electorală din februarie 1914 a oferit partidelor ocazia de a-şi apăra cu îndârjire opiniile cu privire la expropriere, prin intermediul presei şi a diverselor întruniri electorale organizate în toată ţara.

În textul reprodus mai jos, dobrogenii erau îndemnați să ofere sprijinul lor guvernului liberal și să nu se lase influențați de presiunile conservatorilor, care „cu ademeniri, cu bani, pe alocurea cu ameninţări” ar fi făcut orice pentru a-și păstra în continuare pământurile și privilegiile.
 

„Alegători dobrogeni,
Luptători încercaţi - voi, cari aţi avut să daţi piept până acuma cu toate sălbăteciile şi toate neomeniile, dovedind totdeauna că nu e armă şi nu e ispită pe lume, pe cari să nu ştiţi să le înfrângeţi, biruind în cele din urmă; Oameni cuminţi, - voi cari aţi primit atâtea fără-de-legi cu surâsul virtuosului din naştere şi a puternicului prin sine însuşi, care vede în asupritorul necugetat de azi, pe slugoiul nemernic de mâine; Cetăţeni luminaţi, - voi, cari nu odată aţi arătat contimporanilor voştri, legaţi la gură de sărăcie, ori - întunecaţi la minte de băutură, că, deasupra şi împotriva păcătoaselor noastre moravuri publice, ştiţi şi puteţi ceeace voiţi;

Alegători dobrogeni, - fiţi şi astăzi vrednici şi ascultători faţă de chemarea pe care v'o adresează Ţara voastră! Milioane de ţărani de peste Dunăre, duc - ca şi câţiva din voi - greul lipsei de pământ. Boerimea de acolo, care ştie numai cum se moşteneşte însă nu cum se şi face averea a pus stăpânire, din tată în fiu, pe întinsul Ţării. Pe de altă parte, cu felul cum se alcătuiau până acum Sfaturile Reprezentanţilor Naţiunei, - aleşi, după cum ştiţi foarte bine, toţi pe sprânceană, cu bâta şi cu jandarmii - nu se mai putea aştepta nici o îndreptare şi nici o zi mai fericită. Boerii aşa cum moştenisem pământul, aşa doriau să pună mâna pe veci, şi pe puterea de cârmuire.

Guvernul de astăzi, chemat în capul Statului de către înţeleptul nostru Suveran, după ce corcitul minister boeresc, al d-lui Maiorescu, se declarase în neputinţă de a conduce ţara mai departe, - guvernul d-lui Brătianu, alcătuit din oameni eşiţi din popor şi cunoscători ai nevoilor acestuia, n'a luat frânele ocârmuirei, până n'a arătat M. Sale Regelui, că, cu alcătuirea de astăzi, Ţara nu poate merge mai departe ...

Pe ţăranul care a apărat de veacuri moşia neamului şi care în toamna aceasta a lărgit hotarele ţării, nu-l mai putem lăsa fără pământ ! - a spus d. Brătianu.
Durerile şi nevoile locuitorilor României nu pot fi cunoscute în amănunţime şi tămăduite cum trebuie, dacă se va continua ca locurile din Sfatul Ţării, să fie ocupate de tot felul de copii răsfăţaţi şi de tot atâţia bătrâni daţi în anii copiilor. Lăsaţi să pătrundă în Cameră oameni din toate straturile şi din toate breslele.

În aşa condiţiuni a luat puterea actualul Preşedinte de consiliu; aceste binecuvântate măsuri Partidul Naţional-Liberal vrea să le înfăptuiască.
Boerimea din toată ţara şi câtă bruma o avem şi în Dobrogea - aceasta dela noi «făcută», iar nu «născută», - a sărit ca arsă cu fierul. Văd cu ochii cum le zboară la toţi şi scaunele şi huzurul !
Cu ademeniri, cu bani, pe alocurea cu ameninţări, dânşii caută, pe toate căile, să împiedice ori să micşoreze avântul cu care a primit ţara întreagă anunţarea acestor mari reforme: acea a exproprierei şi a colegiului unic. Muncă zadarnică ! Încercări criminale !
Alegători Dobrogeni,

Voi, cari v'aţi înfruptat, în parte, până acuma, din binefacerile atât ale stăpânirei de pământ - având aproape fiecare din voi petecul vostru, mai mic ori mai mare; voi, cari aţi încercat până mai deunăzi, exercitarea colegiului unic la comune, după vechea lege organică a Dobrogei, trimiţând nu o dată ca reprezentanţi ai voştri, împotriva voinţei Stăpânirei, pe aceia cari vă inspirau încredere şi dragoste; voi, alegători dobrogeni, fiţi la înălţimea împrejurărilor şi daţi guvernului tot sprijinul, de care are nevoie.
Respingeţi aurul boeresc; el e stors tot din sudoarea voastră ! Nu vă încredeţi în vorbele lor linguşitoare, căci nu odată v'au păcălit ! Trântiţi uşile în nasul acelora cari azi scoboară la casele voastre din birjile din cari v'au stropit pană acum cu noroi ! Arătaţi tuturor boerilor şi boernacilor, tuturor ciocoilor şi ciocoiţilor că DREPTUL NAŞTEREI a încetat; că, de-acum şi de-apururi, în ţara aceasta, numai DREPTUL MUNCEI va să domnească.”


 

#citeşte mai departe în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“ 
#„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) Vol. I (1878-1916)“
#Autor Stoica Lascu

Dacă, în urmă cu 123 ani, pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima .
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa.sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: agero-stuttgart.de


Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“: „Numai aşa alegătorii vor merge la vot cu minte şi cu băgare de seamă”


 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari