#DobrogeaDigitală Directorii Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța (galerie foto)
24 Nov, 2021 00:00
24 Nov, 2021 00:00
24 Nov, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
4008
Marime text
În pragul împlinirii a 90 de ani de existență a Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța, vă prezentăm galeria directorilor care au condus această instituție în decursul anilor. Deschiderea oficială a Bibliotecii publice din Constanţa a avut loc pe 19 iulie 1931, în urma deciziei Consiliului Municipal din 16 februarie 1931.
Marele istoric și om politic Nicolae Iorga și-a legat numele de Dobrogea și de cultura locală, atât prin scrieri dedicate acestei regiuni și problemelor sale specifice, cât și prin faptul că, în calitate de ministru al Instrucțiunii Publice și al Culturii Naționale, a semnat actul de naștere al primei biblioteci publice a Dobrogei, prin adresa nr. 2769, din 9 iulie 1931.
Potrivit dr. Corina Apostoleanu, astăzi, Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” se prezintă ca o instituţie de referinţă a spaţiului dobrogean, deţinând cel mai mare patrimoniu info-documentar de tip enciclopedic, din judeţ, activitatea bibliotecii fiind orientată permanent spre diversificarea şi modernizarea serviciilor dedicate utilizatorilor, fie că aceştia se află în proximitate sau la distanţă.
„Astfel, prin natura resurselor info-documentare, curente şi retrospective, prin spaţiile moderne şi generoase de care dispune şi, respectiv, oferta de acţiuni educative, formative, culturale şi de petrecere a timpului liber, instituţia bibliotecară publică a judeţului Constanţa este unică în peisajul instituţiilor culturale”, arată fostul manager al instituției dr. Corina Apostoleanu.
În decursul anilor, Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” a funcționat în mai multe clădiri și a fost coordonată sau condusă de Carol Blum, bibliotecar (1931-1934), Viorica Petru (Pătru), bibliotecar-șef (1934-1944), Elena Cămară Micu, bibliotecar-șef (1946-1950), Mihai Privache, director (1950-1954), Sady Herşcovici, director (1954-1957), Gheorghe Popescu, director (1957-1962), Alexandru Hristu director (1962-1967), Dumitru Constantin Zamfirdirector (1967-1969 şi 1971-1997), Ion Faiter, director (1969-1971) Liliana Lazia, manager (1998-2011), Adriana Gheorghiu, director interimar (aprilie 2011 – noiembrie 2011), Cornelia Pariza, manager (2011-205), dr. Corina-Mihaela Apostoleanu, manager (2015-2021), iar în prezent managerul instituției este prof. univ. dr. Angelo Mitchievici. Cu toate că nu pentru toți directorii instituției s-au păstrat date, detalii despre activitatea acestora se găsesc în volumul „Sub semnul cărții – 85 de ani de lectură publică la Constanța”, apărut la Editura Ex Ponto, în anul 2016, din Revista „Biblion”, ediția jubiliară din anul 1991, dar și în „Dicționarul de personalități dobrogene”, volumele I, II și III, publicate de Biblioteca Județeană Constanța.
Carol Blum, bibliotecar (1931-1934)
Profesorul latinist, filosof și doctor în litere, Carol Blum, a fost primul bibliotecar al bibliotecii publice din Constanța, activitate pe care a desfășurat-o între anii 1931 și 1934. S-a născut pe 25aprilie1892, la Suceava. Volumul III al Dicționarului de personalități dobrogene, ne oferă date din biografia lui Carol Blum.
Astfel aflăm că a fost absolvent de studii universitare de filozofie clasică la Viena şi Bucureşti, centre de învățământ superior în care a obținut și două doctorate. A predat limbi clasice la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. De la înființarea Bibliotecii Publice (1931), în oraşul de la Marea Neagră, a îndeplinit funcţia de bibliotecar, până în 1934. În Constanța a desfășurat o activitate culturală bogată, publicând articole şi studii în revistele locale („Pontice”, „Analele Dobrogei”) privind cauzele relegării poetului Publius Ovidius Naso, consideraţii istorice şi juridice privind statutul de relegat, de exilat în cetatea Pontului Euxin, despre cultul lui Zamolxis, despre sarcofagul roman şi simbolurile justiţiei penale. Interpretările corecte au fost posibile şi datorită faptului că acest savant evreu cunoştea mai multe limbi: latină, elină, ebraică, germană, franceză, română.
După emigrarea sa în Israel a îndeplinit un timp funcţia de rector al Universităţii din Tel-Aviv, după care a fost numit ministrul Învățământului din această tară. A murit pe 24 februarie 1956 la Ierusalim.
Viorica Petru (Pătru), bibliotecar-șef (1934-1944)
Despre bibliotecarul Viorica Petru (Pătru) care s-a ocupat zece ani de administrarea bibliotecii publice din Constanța au rămas foarte puține date. Revista „Biblion”, în ediția jubiliară din anul 1991, consemnează că a fost absolventă de studii istorice și, că, în decursul vieții a fost și cadru didactic.
Biblioteca Județeană Constanța a publicat recent un document semnat de bibliotecarul Viorica Petru în anul 1941, prin care aceasta își arăta îngrijorarea față de situația fondului de bibliotecă donat de familia lui I.N. Roman, în contextul izbucnirii celui de-al doilea război mondial.
Elena Cămară Micu, bibliotecar-șef (1946-1950)
După ce a fost închisă aproape doi ani din cauza războiului, în 1946 biblioteca se redeschide sub denumirea de Biblioteca Regională a Dobrogei, în sediul Primăriei, sub coordonarea Elenei Cămară Micu. Tot în Revista „Biblion”, ediția jubiliară din anul 1991, găsim câteva cuvinte lăsate posterității de fostul bibliotecar-șef, cea care a coordonat anii cei mai cei mai dificili din existența bibliotecii:
„Am funcționat ca bibliotecar șef al Bibliotecii Municipale Constanța într-o perioadă foarte grea (1 mai 1946 – 5 iunie 1950) în fosta clădire a Primăriei, când biblioteca însemna o sală mare cu dulapuri pentru cărți și câteva mese de lectură. Azi am 82 de ani (n.e. în 1991) și mă cobor din când în când acolo unde este acum biblioteca, un adevărat palat al cărții”.
Mihai Privache, director (1950-1954)
Sady Herşcovici, director 1954-1957)
Sady Herşcovici s-a născut pe 1 ianuarie 1923, la Huşi.O bogată biografie a lui Sady Herșcovici a fost publicată de Biblioteca Județeană Constanța, în Dicționarul de personalități dobrogene, Volumul IV, de unde aflăm că în orașul natal a urmat clasele primare, cursul inferior și primii doi ani din cel superior, Liceul „Cuza Vodă”, fiind silit să întrerupă școala din rațiunii politice. Reîntors la Huși, reia studiile, iar în 1945 intră la „Conservatorul de artă dramatică” – actorie. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București. Un timp a pictat firme pentru magazine și ateliere și portrete pentru „Apărarea Patriotică”, recent înființată.
„În 1949 este trimis la Direcția Generală a Canalului, serviciul de cadre și învățământ, ca șef sector adjunct. Este apoi director adjunct al întreprinderii, până la 1954, după care ocupă mai multe funcții: directorul Bibliotecii Județene (1954 – 1957); inspector cu arta – Secția învățământ și cultură a Sfatului Popular Regional (1957 – 1960); directorul Casei Regionale a Creației și a mișcării artistice de masă (1960 – 1964); director la Școala Populară de Artă (1964 – 1983). A organizat spectacole pe scenele constănțene, la Medgidia, Cernavoda, Basarabi, Poarta Albă, Negru Vodă, Cobadin, Băneasa, dar și pe scenele altor țări, precum Italia, Germania, Bulgaria. Aplecat din această viață pe 19 iulie 2018”, arată „Dicționarul de personalități dobrogene, Volumul IV”.
Revista „Biblion”, ediția jubiliară din anul 1991, consemnează câteva gânduri lăsate și de Sady Herşcovici:
„Este imposibil să nu trăiești un sentiment înălțător și de mare bucurie și satisfacție, chiar dacă, și o clipă ai ființat cu ceea ce răspândește lumină, căldură și adevăr pentru inimă și minte. Fie ca ea (cartea) să dăinuie cât lumea și pământul”.
Gheorghe Popescu, director (1957-1962)
Gheorghe Popescu a fost un specialist în biblioteconomice, director al Bibliotecii Judeţene Constanţa între anii 1957 și 1961, apoi înalt funcţionar în Consiliul Culturii şi profesor expert al Centrului de Perfecţionare a Cadrelor din Cultură, calitate în care a fost mereu alături de biblioteca şi bibliotecarii de la malul mării.
Alexandru Hristu, director (1962 – 1965)
Alexandru Hristu a participat la coagularea activităţii metodice şi bibliografice a Bibliotecii Județene Constanţa și a răspuns de îndrumarea metodică a bibliotecilor publice din municipiul Constanţa. Totodată a contribuit la organizarea şi desfăşurarea cursurilor de iniţiere în biblioteconomie a bibliotecarilor nou angajaţi.
În calitate de director, alături de Dumitru Constantin-Zamfir, Stela Motoc şi Constanţa Călinescu a pus bazele sistemului bibliografiei locale, a organizat activitatea serviciilor şi compartimentelor de specialitate în sediul din bd. Ferdinand nr. 7 bis, a iniţiat operaţiunea de microfilmare a periodicelor dobrogene din perioada 1878-1948 şi de descriere analitică a acestora.
În 1965 s-a transferat la Muzeul de Artă Constanţa (unde a redactat şi publicat numeroase cataloage de expoziţie), apoi la Comitetul Judeţean de Cultură şi Artă. A revenit la Biblioteca Județeană Constanţa, ca şef al Serviciului metodic, după care a lucrat la definitivarea catalogului Cărţii dobrogene. A plecat din această viață în anul 1991.
Ion Faiter, director (1969 – 1971)
Ion Faiter, absolvent de studii filologice, s-a implicat în cercetarea bibliografică locală, realizând după transferul său de la bibliotecă o serie de lucrări de referinţă, în colaborare cu Constanţa Călinescu. Ca director a decis publicarea Bibliografiei Dobrogei, informaţia curentă, sub formă de anuar, la primul volum din anul 1969 fiind el însuşi coautor.
„Ion Faiter s-a remarcat şi ca profesor de limba și literatura română, ca poet, folclorist, publicist şi monografist. A publicat, în afară de lucrările bibliografice: Trecător prin târguri şi iarmaroace (Pagini de călătorie); Poem lângă mare, Sequoia gigantea, Cad piersicile, Poarta zeilor, Grădina Lonwood (versuri); Liceul „Mircea cel Bătrân” (monografie); Cântece la Marea Neagră, Prin constelaţii dobrogene, Popas în dimineţi albastre (coautor) ş.a. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea”, după cum aflăm din lucrarea „Sub semnul cărții – 85 de ani de lectură publică la Constanța”, apărută la Editura Ex Ponto și coordonată de Corina-Mihaela Apostoleanu și Constantin Cioroiu.
Dumitru Constantin Zamfir, director (1965 – 1969; 1971 – 1997)
Dumitru Constantin-Zamfir, absolvent de studii biblioteconomice la Bucureşti şi Moscova, dar şi de studii juridice, a fost bibliotecar-şef, bibliograf şi metodist, iar din anul 1965, cu o întrerupere de doi ani, până în 1997, a fost director al Bibliotecii Judeţene Constanţa.
Potrivit dr. Corina-Mihaela Apostoleanu, Dumitru Constantin-Zamfir a preluat proiecte mai vechi şi a realizat altele noi, a militat pentru dezvoltarea bibliotecii cu izbânzi remarcabile şi a participat, cu competenţa şi experienţa sa, la finalizarea tuturor lucrărilor de specialitate, fiind el însuşi autor cunoscut în lumea profesiei şi nu numai. După 1989 a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România și a fost solicitat în calitate de cadru didactic la Şcoala Postliceală de Biblioteconomie de pe lângă Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanţa. A murit în anul 2008.
Constantin Cioroiu, director (1997 – 1998)
Constantin Cioroiu, absolvent de studii filologice, și-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii sale în Serviciul de relaţii cu publicul, între anii 1975 și 1995, pe care l-a condus, după ce a lucrat în serviciile metodic, bibliografic, de completare, evidenţă, catalogare. Din anul 1995 şi până în anul 2000, când s-a pensionat, a deţinut funcţia de director de specialitate. A redactat şi publicat lucrări de specialitate, a participat la reuniuni ştiinţifice şi a coordonat activitatea de animaţie a bibliotecii. S-a manifestat şi ca publicist şi prozator. A debutat în anul 1971, în revista „Tomis”. A tipărit volumele „Litoralul românesc. Ghid sentimental”, „Călători la Pontul Euxin”, „Litoralul românesc la 1900” (în colaborare cu Marin Moise), „Calea pescăruşilor” și „Blana leopardului”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Dobrogea, a fost distins cu premii literare: premiul „Ovidius“ al Grupării literare „Albatrosul“, pentru volumul „Litoralul românesc la 1900“, Premiul pentru promovarea culturii scrise al Revistei „Tomis“ și al Uniunii Scriitorilor din România, filiala „Dobrogea“ pe anul 2000, dar și cu premiul pentru proză pe anul 2002 al Filialei „Dobrogea“ a Uniunii Scriitorilor din România.
Liliana Lazia, manager (1998 – 2011)
Un traseu profesional ascendent în cadrul Bibliotecii Județene Constanța l-a avut Liliana Lazia, doctor în Filologie, cu studii postuniversitare de bibliologie şi ştiinţa informării.
Respectând tradiţia, cotidianul ZIUA de Constanţa a acordat cinci distincţii „Meritul Dobrogean“, însoţite de această dată de medalia cu ilustrarea monedei de la Histria, prima monedă atestată pe teritoriul României, prilej pentru a readuce în atenţia publică cinci personalităţi care au binecuvântat, prin munca lor, pământul dobrogean.
Anul acesta, cinci personalități importante au primit Meritul Dobrogean: Alexandru Barnea (reputat arheolog 17 februarie 1944 București - 08 mai 2020 București), Alexandru Suceveanu (reputat arheolog 11 martie 1940 București - 23 mai 2013 București), Alexandru Avram (reputat arheolog 16 septembrie 1956 Tulcea - 04 august 2021 Histria), Grigore Sălceanu (poet și dramaturg român 23 aprilie 1901, Galați - 19 iulie 1980, Constanța) și Liliana Lazia (fost director al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman“ din Constanța, 21 iulie 1954 Constanța - 31 martie 2011 Constanța).
Liliana Lazia a lucrat multă vreme ca bibliotecar îndrumător la Sala cataloagelor şi a lucrărilor de referinţă. În paralel cu activitatea propriu-zisă de rezolvare a cererilor de lectură şi de iniţiere a utilizatorilor în folosirea instrumentelor de informare, a verificat, completat şi întreţinut sistemul de cataloage şi a prestat activitate de informare bibliografică generală, în colaborare cu compartimentul de profil, axat, în cea mai mare parte, pe cercetare bibliografică locală.
A elaborat articole şi studii de specialitate, publicate în reviste şi în culegeri de comunicări ştiinţifice, a participat la sesiuni de referate desfăşurate în localitate sau în alte centre culturale, a identificat, prin cercetări asidue, personalităţi literare dobrogene a căror activitate nu era foarte cunoscută şi despre care a scris în cotidianele locale, în revista „Tomis”, în publicaţiile bibliotecii județene.
În anul 1995, a promovat în funcţia de şef-serviciu Organizarea şi comunicarea colecţiilor, iar în 1998, în urma unui concurs, a devenit director general al bibliotecii județene, demnitate în care a funcționat până la plecarea din această viață, pe 31 martie 2011.
Adriana Gheorghiu, director interimar (aprilie 2011 – noiembrie 2011)
Adriana Gheorghiu, absolventă de studii filologice şi postuniversitare de bibliologie şi ştiinţa informării, a îndeplinit funcţia de şef de birou în cadrul Biroului Prelucrarea colecţiilor din Biblioteca Județeană Constanța, apoi de director de specialitate și director interimar al instituției, între aprilie 2011 – noiembrie 2011. Este autoare a unor comunicări ştiinţifice în domeniul biblioteconomiei. Totodată, a participat la sesiuni şi simpozioane ştiinţifice naţionale S-a remarcat prin orizont cultural larg şi acribie profesională, reușind să transforme, în cadrul unei colaborări cu Serviciul Informatizare, sistemul de cataloage tradiţional al bibliotecii într-un sistem informaţional computerizat.
Cornelia Pariza, manager (2011 – 2015)
După o perioadă în care a funcționat ca director interimar după moartea Lilianei Lazia, Cornelia Pariza a câștigat concursul pentru postul de director al bibliotecii județene, în anul 2013, post pe care l-a ocupat până în anul 2015. La aflarea rezultatului examenului, Cornelia Pariza declara că noua postură este o mare responsabilitate: „Sunt foarte emoționată. E o mare responsabilitate, deoarece avem foarte mult de muncă. Avem un program încărcat până la sfârșitul anului. Trebuie să participăm la o serie de conferințe, avem lansări de carte și alte activități culturale. Mi-am propus pentru următorii ani, printre altele, dezvoltarea colecțiilor, programe cultural-artistice și recreative pentru toți beneficiarii serviciilor bibliotecii”.
Corina-Mihaela Apostoleanu, manager (2015 – 2021)
Un suflu nou în abordarea demersului bibliotecar a adus Corina-Mihaela Apostoleanu, absolventă de studii filologice – limba engleză, doctor în Filologie, cu stagii de studii în Anglia, studii postuniversitare de bibliologie şi ştiinţa informării, care a venit din mediul didactic, unde a profesat câţiva ani. Angajată în urma unui concurs pentru postul de bibliotecar specializat în literatura şi limba engleză, a fost repartizată în Serviciul de Informare bibliografică, a cărui conducere o va prelua în 1996. În această calitate a făcut eforturi pentru continuarea şi perfecţionarea bibliografiei locale, cu contribuţii personale de teoretizare a acestui domeniu. A impulsionat, în colaborare cu Serviciul de informatizare, conversia cataloagelor bibliografiei locale, urmărind, ca finalitate, realizarea informatizată a anuarului „Bibliografia Dobrogei”. A întocmit lucrări bibliografice de referinţă şi a publicat numeroase articole şi studii de specialitate; a participat la sesiuni şi simpozioane ştiinţifice de bibliologie, informatizare şi management.
Între anii 2015 și 2021 a fost manager al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța. În prezent conduce Serviciul de Dezvoltare-Prelucrare Colecții. Informare bibliografică din cadrul Bibliotecii.
Angelo Mitchievici, director (2021 – prezent)
Născut la Drăgăşani, în judeţul Vâlcea, pe 5 noiembrie 1972, noul director al Bibliotecii Județene Constanța este absolvent al Facultății de Litere din Cadrul Universității București, unde a frecventat cenaclul lui Mircea Cărtărescu şi şi-a descoperit vocaţia pentru literatură, apoi pasiunea pentru film. Angelo Mitchievici este prof. univ. dr. habilitat la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Ovidius”, unde predă literatura comparată și literatura română. Doctor în Filologie din anul 2008, cu distincţia Summa cum laude, la Universitatea din Bucureşti, este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Cineaştilor din România din 2010, membru RAAS (Romanian Association for American Studies), cronicar de film şi redactor-asociat al revistei România literară, redactor al revistei constănțene Ex Ponto. Angelo Mitchievici este și președinte al filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România. În anul 2019, cu prilejul Zilei Limbii Române, a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.
Sursă foto: „Sub semnul cărții - 85 de ani de lectură publică la Constanța”, Editura Ex Ponto, 2016.
Despre Ionuţ Druche
S-a născut pe 16 decembrie 1982 în Constanța. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din localitate, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. A lucrat în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, ocupând postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului.
Actualmente este bibliotecar în cadrul Bibliotecii județene „I.N. Roman” din Constanța.
Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
Citește și:
#Dobrogea143: La Mulți Ani, Dobrogea! Meritul Dobrogean 2021 - o distincție în amintire
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii