#DobrogeaDigitală Dobrogea după Primul Război Mondial - Cu ce probleme s-au confruntat autoritățile române? (XVII)

 
Un „împătimit al cercetării Primului Război Mondial şi a eroilor acestei conflagraţii“ - cum, în mod judicios, îl intitulează Lavinia Dumitrașcu - col. (r) Remus Macovei propune cititorilor o lucrare valoroasă intitulată „Ocupaţia militară a Dobrogei de către Puterile Aliate. Reinstalarea autorităţilor româneşti în Dobrogea. Noiembrie 1918 - decembrie 1919“, publicată în anul 2018, editura NeXT Book.
 
Excelenta lucrare a  colonelului Macovei este structurată în șase capitole, însoțite, în fine, de o generoasă galerie de fotografii și documente de arhivă. În edițiile ce urmează vom prezenta fiecare capitol al volumului.
 
Înaintea aducerii în atenție a capitolelor cărții, considerăm necesar să expunem contextul general al evenimentelor prezentate în lucrare. În luna noiembrie 1918 ia sfârșit ocupația Puterilor Centrale în Dobrogea, regiune devastată, urmare a acţiunilor militare desfăşurate pe teritoriul ei în perioada august-decembrie 1916 şi secătuită de distrugerile şi jaful fostei administraţie militară a Puterilor Centrale în perioada decembrie 1916 - noiembrie 1918.
 
Autorităţile centrale de la Bucureşti au depus eforturi considerabile pentru reinstalarea administrației în Dobrogea. Poate cel mai important rol le-a revenit tuturor chiar dobrogenilor, care, în multitudinea etnică specifică, au reuşit într-un timp scurt, să readucă Dobrogea la nivelul de dezvoltare economico - socială avut înaintea Marelui Război.
 
Cronologia evenimentelor, prezentată în rândurile volumului
 
Volumul abordează în detaliu tocmai modul în care autorităţile româneşti, odată reîntoarse, au acţionat pentru a rezolva problemele deosebit de complexe cu care se confrunta populaţia: asigurarea necesarului de hrană, asigurarea minimului necesar pentru traiul refugiaţilor, orfanilor şi invalizilor de război, asigurarea unei minime asistenţe sanitare, etc. Concomitent s-a acţionat eficient pentru combaterea acţiunilor naţionalist - iredentiste bulgare şi anihilarea acţiunilor bolşevice.
 
Primul capitol este intitulat „Cronologia desfăşurării evenimentelor în perioada august 1916 - august 1920“. Autorul prezintă, într-o manieră clară și structurată, anii 1916, 1917, 1918, 1919, 1920, atât în plan local, național, cât și internațional.
 


Remus Macovei începe cronologia anului 1916 cu decizia Consiliului de Coroană de a intra în război alături de Antanta. Aflăm, astfel, țările care au declarat război României, primele lupte, dar și primele învingeri. Continuă cu câteva evenimente din anul 1917.
 
Anul Marei Unirii, 1918, este detaliat de Remus Macovei. Deși cronologia începe din luna septembrie, evenimentele relatate sunt numeroase. Pe 11 noiembrie 1918 Germania capitulează, marcând astfel încheierea anilor de groază ai Marelui Război. Istoria a demonstrat că pacea nu a durat prea mult, în 1939 izbucnind al Doilea Război Mondial.
 
Autorul continuă relatarea cronologiei anilor de după război, atât de importanți pentru destinul Dobrogei, insistând tocmai pe evenimentele referitoare la aceasta.
 
În continuarea introducerii generale a lucrării – cronologia structurată și sintetizată, prezentată în edițiile precedente – autorul deschide capitolul doi intitulat „Ocuparea Dobrogei de către Puterile Aliate“. Capitolul cuprinde mai multe subcapitole, după cum urmează: „Capitularea Bulgariei şi consecinţele acesteia“, „Evacuarea trupelor şi administraţiei bulgare din Dobrogea“, „Instalarea trupelor Puterilor Aliate în Dobrogea“.
 
„Capitularea Bulgariei şi consecinţele acesteia“ se întinde pe mai multe pagini. Aflăm, încă din primele rânduri, succesiunea de evenimente rezultate cu capitularea Bulgariei.
 
„Evacuarea trupelor şi administraţiei bulgare din Dobrogea“ prezintă întregul proces, destul de complex și cu obstacole, al evacuarii ocupanților bulgari din Dobrogea după capitularea Germaniei și începerea tratativelor de după Primul Război Mondial.
 
După ce primele rânduri din cel de-al doilea subcapitol menționează marile unități bulgare staționate în Dobrogea, la începutul anului 1918, expunerea continuă cu metoda stabilită pentru evacuare. Ultimele detalii alte acestui subcapitol surprind reacțiile bulgarilor de după evacuarea trupelor acestora din Dobrogea.
 
În mod cronologic, următorul subcapitol abordează „Instalarea trupelor Puterilor Aliate în Dobrogea“. Aflăm, încă de la început, contextul în care s-au instalat trupele Puterilor Aliate în Dobrogea. Astfel că, potrivit tratatelor semnate în Dobrogea ar fi trebuit să se instaleze administrația românească, dar istoria ne-a demonstrate că nu astfel s-au desfășurat evenimentele. Remus Macovei explică motivele pentru care administrația nu s-a instalat imediat. Explicațiile sunt însoțite de telegrame, documente etc. Remarcăm comportamentul Puterilor Aliate față de pretențiile României în raport cu Dobrogea. Ultima parte din rubrica antemenționată prezintă instrucțiunile date de Ministerul de război român pentru instalarea trupelor engleze în Cadrilater și a trupelor franceze în Dobrogea de Nord.
 
Capitolul III deschide subiectul „Reinstaurării administraţiei civile româneşti în Dobrogea“. Aflăm, astfel, încă din primele rânduri, datele exacte la care s-au întors autoritățile românești în Dobrogea. Succesiunea de evenimente este prezentată în continuare de autor. Din raportul înaintat Marelui Cartier General Român (Secţia Informaţiilor), la data de 16 decembrie 1918, de către locotenentul Popescu loan, aflăm aspectul inedit privind instalarea autorităţilor româneşti la Bazargic, unde ostilitatea bulgarilor a fost şi mai evidentă:
 
Capitolul IV abordează tema „Colaborarea autorităţilor româneşti cu militarii Puterilor Aliate“. Capitolul este structurat în trei subcapitole, după cum urmează: „Colaborarea cu trupele engleze“ , „Colaborarea cu trupele franceze“, „Colaborarea cu trupele italiene“,
 
Primul subcapitol „Colaborarea cu trupele engleze“ redă o generoasă descriere despre relațiile dintre autoritățile române și trupele engleze din timpul revenirii autorităților române în Dobrogea. Următorul subcapitol este dedicat „Colaborării cu trupele franceze“, ilustrând comportamentul, în general, echidistant al trupelor franceze în interacțiunea cu cele române. Ultimul subcapitol „Colaborarea cu trupele italiene“ prezintă o serie de evenimente între militarii români și cei italieni, surprinzând scene tensionate dintre aceștia și nu numai.
 
Capitolul V este intitulat „Rezolvarea problemelor curente de către autorităţile româneşti imediat după reinstalare“ este capitolul central al lucrării care abordează problemele cu care s-au confruntat autoritățile române reinstalate. De la problemele de salubritate, la haos administrativ, toate acestea sunt relatate în acest capitol. După relatarea notelor despre asigurărea alimentării populației, autorul aduce în atenția problema „asigurării protecţiei sociale pentru miile de copii orfani“.
 
O generoasă prezentare este dedicată problemei referitoare la „Sprijinirea revenirii refugiaţilor dobrogeni“. Aflăm că, odată cu începerea războiului, numeroși dobrogeni părăsesc localitatea pentru a se adăposti de ororile războiului. Autorul prezintă numeroase statistici, scrisori și documente, analizând în detaliu tema.
 
„Combaterea acţiunilor iredentiste bulgare“ este următoarea problemă pe care au întâmpinat-o autoritățile române după reinstalare și pe care o tratează pe larg autorul în lucrare. Aflăm că a existat o activitate intensă din partea bandelor de comitagii bulgari și a agitatorilor bulgari cu scopul revenirii Cadrilaterului la teritoriul statului bulgar. Autoritățile au inițiat mai multe acțiuni de stopare a fenomenului, in genere fiind vorba de arestări.
 
Următoarea problemă întâlnită în Dobrogea după încheierea Războiului a fost „Asigurarea asistenței sociale“. Deși nici înainte de război, Dobrogea nu beneficia de cele mai înalte dotări medicale, totuși situația medicală a locuitorilor putea fi gestionată în condiții normale. Anii războiului și revenirea refugiaților au dus la un colaps sanitar, dificil de gestionat. Autorul Remus Macovei trece în revistă toate cele menționate.
 
Viața religioasă, una dintre principalele preocupări ale administrației românești
 
Amintim că toate capitolele menționate mai sus au fost prezentate și redate în întregime în edițiile precedente ale ziarului. Dobrogea, în toată splendoarea ei etnică, a avut mereu un profund simț pentru credință. Remus Macovei a considerat, astfel că trebuie tratată și problematica „vieții religioase“ de după reinstaurarea administrației românești în regiune. Acesta trece în revistă date despre numărul cultelor, numărul bisericilor, situația din timpul Războiului. Pentru a facilita lecturarea acestui subcapitol, vom prezenta rândurile scrise în trei ediții, prima parte fiind redată astăzi:
 
„Principiul călăuzitor al lui Remus Opreanu «Administraţiunea nu poate neglija templul religiunii fără a-şi neglija una dintre îndatoririle sale esenţiale» a fost respectat de toţi cei care, în perioada 1878 - 1916 s-au ocupat de administrarea Dobrogei. La momentul unirii Dobrogei cu România existau în această regiune două arhiepiscopate ortodoxe: cel grecesc cu reşedinţa la Tulcea şi cel bulgar cu reşedinţa la Silistra.
 
Prin decretul domnesc din martie 1879, biserica ortodoxă din Dobrogea a fost aşezată sub jurisdicţia şi administraţia de cult a Episcopiei Dunării de jos, cu reşedinţa la Galaţi. La acest moment existau în Dobrogea Veche 117 biserici, în care slujeau 151 preoţi.
 
Autorităţile româneşti vor respecta libera credinţă a tuturor minorităţilor etnice şi religioase existente în Dobrogea, acţionând pentru sprijinirea acestora pentru întreţinerea lăcaşelor de cult existente, construirea altora noi şi pentru asigurarea retribuirii slujitorilor acestora.
 
O preocupare permanenta a autorităţilor româneşti a constituit-o elaborarea şi punerea în aplicare a unei legislaţii specifice care a reglementat toate problemele cultelor religioase. Prin Legea de organizare a Dobrogei, din 7 martie 1880, modificată prin Legea din 30 martie 1886, s-a reglementat problema salarizării preoţilor, în sensul că «clerul de la bisericile ortodoxe şi de la moschei va fi plătit de Stat». Legea pentru regularizarea proprietăţii imobiliare din Dobrogea, din 3 aprilie 1882, la articolul 20 prevedea: «Fiecărei comune rurale se cedează gratuit 10 ha pentru întrebuinţarea bisericilorsau geamiilor.» În anul 1916, urmare a măsurilor luate de statul roman pe teritoriul Dobrogei existau un număr însemnat de lăcaşe de cult. În Dobrogea Veche existau 203 biserici ortodoxe (97 în Judeţul Constanţa şi 106 în Judeţul Tulcea, din care 25 în comune urbane şi 146 în comune rurale). Din cele 187 de geamii şi moschei, 174 erau în Judeţul Constanţa ele având 53 hatipi, 178 hogi şi 66 muiezini. Mai existau şi 3 mânăstiri (Cocoş, Cilic Dere, Saon).
 
în Dobrogea Nouă existau creştini ortodocşi (români şi bulgari), musulmani, catolici, protestanţi, adepţi ai credinţei mozaice şi ai bisericii armeno-gregoriene. Prin Legea pentru organizarea Dobrogei Noi se stabilea că religia ortodoxă este dominantă. Bisericile ortodoxe au fost puse sub Jurisdicţia Episcopiei Tomisului, cu reşedinţa la Constanţa. în judeţele Caliacra şi Durostor fiind înfiinţate câte un protopopiat, condus de un protoiereu. Acestea funcţionau în Bazargic şi Silistra“.
 
„Pentru îmbunătăţirea curăţeniei în cadrul oraşului Constanţa, prin Publicaţia nr. 705/ 20 februarie 1919, toţi locuitorii erau obligaţi:
- să-şi cureţe curţile de gunoaie, pe care le vor depune la poarta locuinţei în lăzi sau cutii, de unde vor fi ridicate şi transportate cu căruţele primăriei în locurile special amenajate;
- să măture strada în dreptul locuinţelor lor până la jumătatea drumului, iar gunoaiele rezultate vor fi strânse în grămezi pe marginea trotuarului de unde vor fi ridicate cu mijloacele primăriei;
- să-şi cureţe latrinele, zugrăvindu-le cu lapte de var.
 
Prin acelaşi document toţi hangii erau obligaţi să ţină curţile hanurilor şi grajdurilor în cea mai perfectă stare de curăţenie, ridicând şi transportând zilnic gunoaiele, cu propriile mijloace, până la gropile de la marginea oraşului.
 
Pentru combaterea tifosului exantematic, prin Decizia Consiliului Comunal, din 29 noiembrie 1919, se ordona luare următoarelor măsuri: executarea obligatorie de către întreaga populaţie, contra sumei de 2 lei, a îmbăierilor la băile publice, ocazie cu care hainele cetăţenilor vor fi deparazitate; pentru populaţia săracă îmbăierea şi deparazitarea se executa gratis, marţea şi miecurea, ziua şi naoaptea.
 
La 1 iunie 1919, primăria Constanţa demarează acţiunea de desfiinţare a tuturor barăcilor din lemn de pe teritoriul oraşului, acţiunea urmând să se termine până la 15 iunie 1919.
 
O altă boală care făcea ravagii în România după tenninarea războiului o constituia tuberculoza. Pentru sprijinirea celor afectaţi de această boală contactată în timpul campaniei 1916 - 1919, Regina Maria face, în iunie 1919, un apel patetic la toţi românii, dintre Nistru şi Tisa să îi ajute pe cei aflaţi în grea suferinţă:
 
«Anul acesta glasul meu va străbate de la Nistru până la Tisa. Puteava - oare să nu pătrundă în inima fiecăruia? Daţi, daţi poporul Meu, daţi din adâncul iubirii. Binecuvântarea lui Dumnezeu, a mea şi a miilor de suferinzi va fi cu voi. Niciun dar nu e prea mic, prea neînsemnat, fiecarefîrimă e primită cu bucurie. Daţi, daţi, căci daţi pentru cinstirea Ţării Voastre, dând în ceasul când toate inimile trebuie să se impreue într-o mare rugăciune de mulţumire către Dumnezeu».“
 
Va urma.
 
 
Descarcă gratuit lucrarea „Ocupaţia militară a Dobrogei de către Puterile Aliate. Reinstalarea autorităţilor româneşti în Dobrogea. Noiembrie 1918 - decembrie 1919“, de col. (r) Remus Macovei

 
 
Citește și:
#DobrogeaDigitală: Dobrogea după Primul Război Mondial - Cu ce probleme s-au confruntat autoritățile române? (XV)