#DobrogeaDigitală Jean Ionescu – directorul cu cel mai îndelungat mandat în Dramaticul constănțean
09 Jun, 2022 00:00
09 Jun, 2022 00:00
09 Jun, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2504
Marime text
- Ne amintim astăzi de actorul constănțean Jean Ionescu, cel care a condus, timp de două decenii, destinele Teatrului Dramatic de la malul Mării.
Jean Ionescu s-a născut pe 9 iunie 1928, în Constanța, în anul semicentenarului revenirii Dobrogei sub administrație românească.
ZIUA de Constanța deține, în Biblioteca sa Digitală, o secțiune care îi este dedicată – Jean Ionescu, conținând zeci de fotografii din cariera sa artistică, donate de fiica sa, Mădălina Ciobanu.
Personalitatea lui Jean Ionescu a patronat spiritual evenimentul organizat de publicația noastră, pe 12 iunie 2018, intitulat sugestiv „Incredibila memorie a teatrului constănțean”, când 60 de artiști de la malul mării au fost distinși cu medalii purtând numele celui care a condus, peste două decenii, Teatrul de Stat din Constanța.
Astăzi, când se împlinesc 94 de ani de la nașterea sa, ne-am oprit asupra unui fragment din cartea „Thalia Ex-Ponto. La cumpăna dintre ani”, în care Georgeta Mărtoiu și Anaid Tavitian îl evocă nostalgic pe reputatul om de teatru.
„Jean Ionescu era un autodidact. Aș putea spune că de atunci, din adolescență și până la pensionare, nu l-am văzut niciodată fără o carte în mână. A fost un om auster, cu foarte multă personalitate, cu tact și cu răbdare, ceea ce i-a atras respectul tuturor, în teatru și în afara lui. Avea un glas generos și catifelat de bas, cum de puține ori am auzit, glas pe care nu-l ridica niciodată. Plutea într-un nor de fum de țigară, obicei de care nu s-a lăsat nici după interdicția dictată de medic, ca urmare a unei grave maladii de cord. Mi-l amintesc în Banul Miked, alături de Vraca (în rolul titular) la premiera «Vlaicu Vodă» din anul 1960. Rar, rarisim cred se pot întâlni pe scenă două asemenea voci și încă pe un text ca cel al lui Davila! Nu-l pot uita în rolul împăratului Octavian August din piesa «Ovidius» de Grigore Sălceanu (1957), an în care a devenit pentru o lungă perioadă director al teatrului (1957-69 și 1972-83). După cum, de neuitat rămâne în rolul bătrânului Chris din «Anna Christie» de O'Neill sau în Platon Krecet sau în Henri de Saint-Jean din «Paharul cu apă». A realizat un foarte cald moș Cadâr în «Tache, Ianke și Cadâr» și cu mare seducție intelectuală, un filosof, Blanda din «Scaunul» de Tudor Popescu, personaj care îl evoca pe Blaga. Fiecărui personaj pe care l-a realizat i-a împrumutat câte ceva din aplombul cu care era înzestrat de natură, din reținerea gravă cu care se angaja în orice tip de relații.
A fost, ca om, ca actor și ca director, foarte respectat, nu numai de către cei pe care îi conducea, ci și de către cei «de sus», pe care reușea fără prea multă vorbărie să-i țină la distanță. Totuși, în 1984, o tovarășă isterică de la nu știu ce comitet l-a poftit să-și dea demisia pentru că ar fi programat tendențios în zilele de 23-28 ianuarie niște titluri, existente de altfel, cu toate aprobările, în repertoriul curent. Spunându-i fără nici un ocol că ceea ce insinuează este o aberație, și-a dat totuși demisia care, evident, i-a fost rapid aprobată.
Spectacolele perioadei respective au fost: «Bunica se mărită», «Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă», «Beția sfântă» și «Mobilă și durere». Nu știu care dintre titluri a stârnit patima politică bolnavă a acelei tovarășe dar știu că a fost destul ca un conducător capabil al unei mari instituții artistice să-și piardă postul. Nu manifesta entuziasme facile, dar cu pedala rațiunii aflată mereu în funcțiune, era deschis oricărei inițiative, oricărei propuneri venite din colectiv și care ar fi urmat să propulseze teatrul constănțean. Aș spune că acest teatru a ajuns printre primele din țară - la ora când se afla pe această poziție - datorită, în bună măsură, și lui, tactului și autorității cu care acredita inițiativele.”
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța
Citește și:
Jean Ionescu - actor, director al Teatrului de Stat
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii